21 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă între ştiinţă, mituri şi legende

În această după-amiază, la ora 19 şi 11 minute va avea loc solstiţiul de iarnă, un fenomen astronomic între ştiinţă, mituri şi legende, sărbătorit din timpurile antice.

De ce în această perioadă este frig? "Pentru că suntem mai departe de Soare" ar putea fi răspunsul cel mai frecvent. În realitate nu este aşa. Pământul se învârte în jurul Soarelui la o distanţă medie de 150 milioane de kilometri, dar parcurgând o orbită uşor ecliptică, uneori este mai aproape şi uneori mai departe. Ecliptica nu este nimic mai mult decât orbita Pământului, dar este, de asemenea, calea parcursă de Soare în mişcarea sa pe bolta cerului: Soarele descrie astfel un cerc care trece prin constelaţiile zodiacului.

Cu toate acestea, schimbarea anotimpurilor este determinată de înclinaţia axei Pământului faţă de planul orbitei în jurul stelei noastre şi nu de distanţa care separă cele două corpuri în diferitele anotimpuri ale anului. Axa Pământului nu este perpendiculară pe ecliptică, dar este înclinată la un unghi de 23 de grade şi jumătate, determinând astfel o înclinaţie similară cu ecuatorul ceresc.

Din acest motiv, cele două emisfere au sezoane opuse. În luna iunie, în timp ce noi aşteptăm sosirea sezonului cald, peste emisfera australă coboară iarna, iar în luna decembrie are loc fenomenul opus. În această perioadă, soarele rămâne la Polul Sud timp de 6 luni deasupra orizontului, conducând la binecunoscutul fenomen de Soare la miezul nopţii.

Termenul de Solstiţiu de iarnă provine din latinul solstitium, ceea ce literal înseamnă "soarele ferm". Soarele în ziua solstiţiului de iarnă parcurge traiectoria sa cea mai joasă, caracterizând cea mai scurta zi a anului. Exact în acest moment el proiectează umbra cea mai lungă şi oferă intrarea în iarna astronomică.

În fiecare parte a lumii sosirea solstiţiului de iarnă este sărbătorită în moduri diferite, cu obiceiuri şi tradiţii specifice.

Anticii considerau acest pas ca fiind magic şi impresionant şi toate culturile din cele mai vechi timpuri au sărbătorit acest eveniment cu focuri de artificii şi lumânări pentru a lumina noaptea, invitând soarele să se întoarcă să strălucească. În Egipt, era sărbătorit zeul Horus, în Mexicul pre-columbian zeul Quetzalcoath şi aztecul Huitzilopochtli, în Yucatan era Bacab, în Grecia zeul Bacchus precum şi Hercules şi Adonis, oamenii din nord sărbătoreau zeul Frey, fiul lui Odin şi Freya, Zarathustra în Azerbaidjan, Buddha în Orient. Dar există rapoarte despre sărbătorile de la Stonehenge, în jurul pietrelor rupestre cioplite de Bohuslän din Iran şi Valcamonica în Italia, deja din epoca preistorică şi protohistorică.

De aici a fost inspirat şi "fragmentul 66" din opera de Heraclit de Efes (560/480 î.Hr.) şi a fost alegoric cântat de Homer în Odiseea, de Virgil în Eneida. Pentru celţi, Solstiţiul de Iarnă cădea între lunaţia de Dumannios şi Riuros (Timpul de Frig) şi forţele legate de gheaţă şi îngheţ au fost considerate ca fiind generatoare de viaţă. În Roma păgână a avut aceeaşi semnificaţie ca şi festivalurile de iarnă care au fost celebrate cu două sau trei secole înainte de naşterea lui Hristos, cunoscute sub numele de Saturnalia sau festivităţile de Saturn. Acelaşi fenomen a fost invariabil aşteptat şi amplificat de către toate populaţiile indo-europene: germanii sărbătoreau "Yule" (roata anului), scandinavii "Jul" (roata solară), inlandezii "July" furtuna de zăpadă), laponii "Juvla", ruşii "Karatciun" şi aşa mai departe.

Chiar şi astăzi solstiţiul este celebrat în multe părţi ale lumii, luând în considerare tradiţiile antice. Există multe construcţii făcute special pentru această zi, uneori de o precizie uimitoare. Pentru noi este intrarea într-o iarnă mai grea, aşteptarea zăpezii şi gerului care ne vizitează mai devreme sau mai târziu.