1989, anul schimbărilor politice: Austria a menţinut deschise canalele de comunicare deopotrivă cu disidenţii şi conducerile comuniste
În plan oficial, Austria a avut grijă ca, în condiţiile căderii Cortinei de Fier din 1989, să fie menţinute deschise canalele de comunicare atât cu şefii de stat comunişti, cât şi cu disidenţii, afirmă fostul cancelar austriac Franz Vranitzky (SPÖ, socialist). În acelaşi timp, arată el într-un interviu pentru APA, nu a existat temerea de a pune în pericol economia, întrucât 'am făcut totul, mereu, în aşa fel încât nu am supărat pe nimeni'.
Agenţia austriacă de presă transmite o serie de materiale în cadrul unui dosar tematic realizat cu ocazia marcării a 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier şi în care sunt rememorate în special evenimentele petrecute în 1989 în statele fostului bloc sovietic.
Fostul cancelar austriac îi îndeamnă pe politicienii europeni să lase în urmă gândirea legată de statul naţional. Potrivit lui Vranitzky, extinderea UE către Est a venit la momentul potrivit, deşi s-a făcut ulterior greşeala de a nu verifica toate criteriile de aderare şi după aceasta. În opinia sa, aderarea rapidă la NATO pentru statele fostului bloc sovietic a fost, dimpotrivă, lipsită de necesitate. Acum în vârstă de 76 de ani, fostul cancelar nu-şi poate închipui prea curând o aderare rapidă a Ucrainei la UE. El consideră că sancţiunile UE, impuse în legătură cu criza din Ucraina, sunt greşite şi consideră că, dimpotrivă, ar trebui căutată o cooperare mai strânsă cu Rusia.
Franz Vranitzky arată că pe durata mandatului său, schimbările politice ale anului 1989 nu erau previzibile în caracterul lor imediat. 'Cei care spun că ar fi ştiut-o dinainte se înşală. Însă existau semnale ale deschiderii, aşa cum am observat, de exemplu, în discuţiile cu guvernul ungar, care dintr-o dată devenise interesat de cum funcţionează lucrurile în Austria', îşi aminteşte el.
În privinţa legăturilor guvernului austriac cu statele est-europene, fostul cancelar spune că au existat mereu contacte regulate şi rezonabile, însă de fiecare dată, la vizitele bilaterale, se discuta şi despre disidenţii blocaţi şi 'eliberarea' lor. 'Când a venit premierul ceh Ladislav Adamec, la Viena, într-o vizită oficială, i-am sugerat să-l lase liber pe Havel. A primit sugestia cu furie şi a ameninţat chiar cu plecarea, pentru că nici nu voia să audă de astfel de subiecte', arată Vraniztky, precizând că a încercat să menţină comunicarea deschisă atât cu şefii comunişti, cât şi cu aceşti disidenţi, în măsura posibilului.
Fostul cancelar austriac a declarat de asemenea pentru APA că alături de Finlanda, Austria a avut o poziţie diferită în rândul statelor membre ale OSCE, pentru că erau singurele ţări care aveau schimburi economice cu statele blocului estic. 'Nu ne-a fost teamă deloc, am făcut mereu în aşa fel încât să nu supărăm pe nimeni', a spus el. Din acest punct de vedere, în actuala criză din Ucraina, Vranitzky critică sancţiunile impuse Rusiei. 'Toate faptele cu care ne confruntăm azi nu au reieşit numai din cine ştie ce poftă de putere a lui Putin, ci şi din eşecurile UE. Aşa că din aceasta probabil că nu se va ieşi cu bine nici dacă apelăm la sancţiuni încrucişate', adaugă el.
Cât despre efectele victoriei capitalismului asupra comunismului în 1989, Vranitzky îşi aminteşte cum a citit pe rămăşiţele Zidului Berlinului că 'nu a învins capitalismul, ci a devenit desuet'. 'Mă întreb şi eu dacă odată cu acest capitalism galopant şi ancorat în era digitală am putea să ne declarăm mulţumiţi sută la sută. Însă nici nu am fost niciodată mulţumit de comunism, departe de mine. Aş spune aşa: provocarea noastră principală nu mai este antagonismul dintre capitalism şi comunism, ci cum abordăm situaţia în care, în lumea globalizată, avem diferenţe fantastice între nivelurile de viaţă ale oamenilor', afirmă el.
Întrebat dacă, în prezent, democraţia nu este cumva dirijată de economia de piaţă, fostul cancelar Vranitzky răspunde că da, 'între politică, pe de o parte, şi presiunile economiei de piaţă competitive, de cealaltă parte, apar falii deschise'. 'De aceea, istoria contemporană este tot mai des un proces de învăţare', mai arată el. Ce ar fi trebuit să învăţăm în ultimii 25 de ani? 'O mult mai bună colaborare în Europa', spune fostul cancelar. Vranitzky consideră că pe această lipsă se bazează o mare parte dintre greşelile comise şi repercusiunile lor. 'Politicienii din statele naţionale nu au admis cu adevărat avantajele politicii UE comune, iar populaţia nu le-a asumat. Problema este mereu această revenire la gândirea legată de statele naţionale', explică el.
Pe termen mediu, mai spune fostul cancelar, extinderea UE către Est poate fi considerată o consecinţă directă a anului 1989, însă nimeni s-a gândit astfel la acel moment. Argumentele de bază au fost ca aceste ţări să fie admise cu cerinţa clară de a-şi modifica structurile - cele economice, dar şi cele legate de statul de drept, cele sociale, aşa cum sunt cele referitoare la libertatea presei, lupta împotriva corupţiei, statul de drept, sistemul parlamentar. 'Şi aici, probabil, sau foarte sigur, am aşteptat de la noile state membre lucruri pe care încă nu le-au făcut', consideră Vranitzky.
'Nu critic aderarea', mai explică Vranitzky. 'Însă la momentul aderării, au fost verificate criteriile - dacă sunt suficiente sau nu, rămâne de văzut - au fost considerate suficiente, iar ulterior, nimeni nu s-a mai îngrijit de respectarea acestor criterii. Iar faptul că toate (statele fostului bloc sovietic, n.r.) au trebuit să fie imediat state ale NATO, îl consider lipsit de necesitate', adaugă el. 'Pentru viitorul apropiat, consider o aderare a Ucrainei la NATO ca fiind complet imposibilă. Însă, în mod evident, Ucraina este un stat european, şi orice fel de colaborare este în mod natural necesară. Însă nici nu trebuie să fie doar dintr-o parte. Ucrainenii trebuie să aibă de asemenea grijă ca ţara lor să fie stabilă şi ordonată, astfel încât discuţiile legate de colaborare să anunţe şi succese. Iar atâta vreme cât nu găsesc niciun punct comun între estul şi vestul ţării...', subliniază fostul cancelar.
În privinţa acordului de asociere cu UE, Vranitzky consideră că nu va avea niciun efect, în special nu acum, când guvernele occidentale abordează pas cu pas relaţii mult mai precaute cu Rusia. Evident că sunt obligate să adopte poziţii împotriva acţiunilor Rusiei, însă în interior, de fapt, nu vor niciun conflict. 'Şi ar fi şi păcat, căci Rusia este o ţară europeană. Cu multe resurse. Şi încă nici nu s-au discutat aspectele asupra cărora am eşuat, noi, europenii din UE. Şi aici mă refer la faptul că de patru ani nu am găsit un 'modus operandi' cu Rusia în privinţa energiei. Astfel de proiecte trebuie trebuie abordate, şi nu numai ca să scriem neîntrerupt în ziare că trebuie să scăpăm de dependenţa gazelor ruseşti', încheie el.
