Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Introducere
focus
alte articole
Zilele lui Jiang Zemin sunt numărate. Este doar o chestiune de “când” şi nu una de „dacă”, fostul şef al Partidului Comunist Chinez va fi arestat. Jiang a condus oficial regimul chinez pentru mai mult de un deceniu, iar în următorul a fost păpuşarul din spatele scenei, care controla adesea evenimentele. Pe parcursul acestor decenii, Jiang a adus pagube incalculabile Chinei. În acest moment, când era lui Jiang este pe cale să se încheie, Epoch Times republică aici, în formă de articole cartea "Orice pentru putere: povestea adevărată a lui Jiang Zemin" publicată pentru prima oară în limba engleză în 2011. Cititorul poate ajunge să înţeleagă mai bine cariera acestei figuri centrale a Chinei de astăzi.
Odată cu veştile despre arestarea acoliţilor dictatorului comunist Jiang Zemin, mass media a început să se arate interesată de biografia fostului lider comunist. Blocada informatică impusă de Partidul Comunist Chinez cu privire la informaţiile care-l înconjoară pe Jiang Zemin nu a făcut decât să stârnească şi mai mult atenţia.
Adevărul este că Jiang Zemin, asemenea multor lideri comunişti, şi-a rescris biografia pentru a se putea ridica în ierarhia comunistă. Iar asta nu este decât începutul. La o examinare mai atentă a moştenirii lăsate de liderul comunist, se observă cu uimire că personajul este de fapt un fals de la un capăt la altul.
Mass media prezentă abundă în păreri superficiale chiar eronate despre Jiang Zemin, iar din dorinţa de a face lumină în această chestiune, Epoch Times România publică o serie de articole care descompun miturile referitoare la Jiang Zemin.
***
Dacă soarta este cea care decide destinul unei persoane, atunci istoria are de asemenea capacitatea de a aranja astfel încât o viaţă să aibă origini ruşinoase.
Pe 12 martie 2003, atunci când Jiang Zemin participa la discuţii cu delegaţia provincială din Hubei, în cadrul reuniunii Congresului Poporului al Partidului Comunist Chinez, el declara: "Am fost director al Institutului Wuhan pentru Cercetare între 1966-1970. Asta a fost în timpul Revoluţiei Culturale ... fracţiunea rebelă a examinat cu atenţie dosarul meu personal [1]. Asta a fost bine, căci s-a dovedit că am un dosar curat".
Poate că audienţa lui Jiang nu a înţeles ce scop a avut el. De ce Jiang Zemin - secretarul general al Partidului Comunist Chinez (PCC) - avea nevoie să se justifice pe el însuşi, împreună cu "cazierul" său?
Motivul rezidă în istoria personală plină de probleme a lui Jiang.
Tatăl său biologic, Jiang Shijun (de asemenea, cunoscut sub numele de Jiang Guanqian), a fost un trădător care a lucrat pentru japonezi în timpul ocupaţiei Chinei. Universitatea pe care Jiang Zemin a urmat-o, Universitatea Centrală Nanjing, era de fapt condusă de ocupaţia japoneză. El şi-a fabricat un alibi, minţind că unchiul său l-a adoptat, chiar dacă unchiul său era de fapt decedat la acea dată.
Pe când se afla în Rusia, Jiang, la un moment dat, deşi căsătorit, a fost implicat într-o relaţie cu o rusoiacă şi a devenit spion KGB. Şi aceasta este doar o mică parte a unei imagini mai ample, din istoria plină de detalii urâte a lui Jiang.
Pe ce bază ar fi putut el pretinde că are un "cazier curat"? Atunci când "fracţiunea rebelă" a examinat dosarul lui Jiang, nu a putut afla nimic despre marile sale probleme, deoarece acestea fuseseră ascunse.
În 2005, Jiang Zemin a lansat cartea "Omul care a schimbat China", o biografie a sa, publicată atât în engleză cât şi în chineză. Pentru scrierea acestei cărţi dictatorul a angajat un om de afaceri american, pe nume Robert Kuhn. Cartea reprezintă încercarea publică a lui Jiang de a-şi falsifica istoria personală, de mult timp ascunsă.
Faptul că Jiang se descrie drept "bărbat care a protestat prea mult", spune multe. În biografia măgulitoare a lui Jiang un singur cuvânt iese puternic în evidenţă, prin frecvenţa cu care apare: ”patriotic”. Secţiunea care descrie timpul pe care l-a petrecut în Universitatea Centrală din Nanjing condusă de ocupaţia japoneză, este intitulată destul de curios "Sunt un patriot." Dar patriotismul este o chestiune de datorie civică, un simţ înnăscut, o loialitate faţă de pământul care te hrăneşte. O persoană cu un dosar curat nu ar avea nevoie să îşi afişeze în mod public patriotismul.
Tatăl biologic al lui Jiang a dezertat şi a lucrat pentru ocupaţia japoneză. În a doua jumătate a vieţii lui sale - după cum spune chiar biografia pe care a solicitat să o scrie alţii - Jiang a evitat să vorbească despre tatăl său. Singurul lucru menţionat aici este faptul că, "tatăl lui Jiang a murit în 1973."
Jiang a declarat în mod fals că a fost adoptat la vârsta de treisprezece ani de către familia unchiului său, Jiang Shangqing, membru al PCC. Dar declaraţia se bate cap în cap cu realitatea: adoptarea ar fi avut loc la scurt timp după moartea unchiului.
Jiang Zemin a absolvit colegiul la vârsta de douăzeci şi unu de ani. O întrebare care se pune este: ”Cine l-a susţinut pe Jiang între treisprezece şi douăzeci şi unu de ani?” Fiica unchiului său, Jiang Zehui, i-a mărturisit lui Kuhn că familia sa a trăit în ”lipsuri nesfârşite.” [2]. Dacă aşa au stat lucrurile, atunci cine a plătit pentru şcolarizarea costisitoare a lui Jiang Zemin, care a frecventat o şcoală privilegiată şi apoi Universitatea Centrală Nanjing?
Cine a plătit pentru studiul artelor şi muzicii în acele vremuri grele, în timpul acelor ani de război în care inflaţia era de-a dreptul enormă? Datorită cui a fost posibil, ca el să conducă o maşină de teren (jeep) imediat după absolvirea colegiului (aşa cum face aluzie Kuhn în cartea sa)? Cu alte cuvinte, cine ar fi putut fi altcineva decât tatăl său biologic? Ar fi putut Shangqing Jiang, care murise cu vreo opt ani mai devreme, să-şi asume cu adevărat un asemenea rol?
Realitatea este că viaţa lui Jiang Zemin nu a avut nimic de-a face cu familia sa presupus adoptivă. Doar că, după ce PCC a preluat controlul asupra Chinei, Jiang şi-a "amintit" brusc că a avut un erou al Partidului Comunist în familie. El a inventat un trecut, păstrând tăcerea asupra tatălui său biologic şi a devenit copilul adoptiv al unui om decedat.
Cele de mai sus nu au menirea de a sugera faptul că firea unei persoane sau valoarea sa sunt doar produsul familiei sale. Încercăm să sugerăm că putem începe să descoperim falsitatea lui Jiang Zemin, prin examinarea fundalului său, în mare măsură fabricat şi ascuns, precum şi a trecutului său.
În ultimii ani, Jiang a dus lucrurile mai departe şi a sugerat că tatăl său - de fapt un trădător - a fost erou pentru că a avut partea sa în alungarea trupelor japoneze. După declaraţiile vărului său, Zehui, "Familia mea a fost toată revoluţionară," [3] "bărbaţii familiei Jiang erau plecaţi la război," [4], şi "toţi au ieşit să se alăture Revoluţiei, luptând atât împotriva invadatorilor japonezi cât şi a naţionaliştilor din China." [5] Pentru cititorul din China, care nu cunoaşte detalii cu privire la mediul familial al lui Jiang, astfel de afirmaţii pot să îl inducă cu uşurinţă în eroare.
Purtătorul de cuvânt oficial al guvernului comunist al Chinei, Cotidianul Poporului, a raportat pe 11 decembrie 1999, că Jiang Zemin şi liderul rus de atunci Boris Elţîn au semnat, la Beijing, trei acorduri de frontieră chino-ruse. Cu toate acestea, incredibil este faptul că acea şedinţă nu este menţionată în biografia lui Kuhn, în timp ce sunt incluse trivialităţi ca de exemplu ce cântec a cântat Jiang şi la care întâlnire, precum şi alte detalii nesemnificative despre şedinţele cu alţi lideri proeminenţi.
De ce a omis Kuhn o reuniune la vârf atât de importantă ca semnarea unui acord de frontieră cu Elţîn? După cum s-a dovedit, la această întâlnire Jiang a oferit recunoaştere diplomatică tuturor tratatelor nerezonabile, datând de la sfârşitul dinastiei Qing - tratate cu care nici un fost guvern chinez nu fusese de acord vreodată.
Acordurile semnate de Jiang Zemin au fost pur şi simplu acte de trădare, prin care China a cedat de bună voie Rusiei peste 1 milion de kilometri pătraţi de sol fertil - terenuri de peste treizeci de ori mai mari decât dimensiunea Taiwan-ului. Mai mult, acordurile semnate cu Elţîn au tăiat generaţiilor viitoare orice drept de renegociere asupra acelor teritorii.
Văzând că tot mai mulţi chinezi din întreaga lume au încercat să-l tragă la răspundere pentru vânzarea ţării, Jiang Zemin a încercat să-şi rescrie cu îndrăzneală trecutul. Din nefericire, nu şi-a dat seama cât de autodistructivă se va dovedi manevra sa.
În cartea sa, Jiang se portretizează că un lider grijuliu, profund preocupat de viaţa şi suferinţa poporului chinez. Dar să vedem doar, ce făcea Jiang în timpul inundaţiilor masive care au lovit China în 1998. La începutul lunii septembrie, când nenumăraţi oameni se luptau cu inundaţiile şi erau în pragul morţii, Jiang a invitat actori şi actriţe la o petrecere la sediul central al Partidului, la Zhongnanhai, în Beijing.
Kuhn a descris iniţiativa ca fiind "conceptul lui Jiang Zemin despre distracţie". La această întâlnire, Jiang a cântat în duet cu o cântăreaţă, cântece ruseşti vechi de dragoste, cum ar fi "Nopţile Moscovei." [6] Se spune că într-o explozie de entuziasm, s-a alăturat mulţimii, cântând "Oceanul este casa mea". Kuhn susţine că "mai ales Jiang", a fost luat de moment, aparent din cauza "lipsei de inhibiţii artistice." [7] Cât de ironic. În timp ce oamenii în China se luptau cu disperare cu inundaţiile imense, Jiang cânta la Zhongnanhai "Oceanul este casa mea", în compania intimă a femeilor. De fapt, nu ar trebui să fie vreo surpriză faptul că Jiang, o persoană care voia să-şi ascundă trecutul de trădător în scopul obţinerii unor posturi de rang înalt, avea prea puţine preocupări pentru viaţa cetăţenilor săi.
În lucrarea lui Kuhn, Jiang apare ca o persoană care duce o viaţă frugală, luptând împotriva corupţiei. Creşterea corupţiei, care a lovit China în ultimii ani este bine cunoscută, dar puţini realizează că rădăcina problemei este de fapt Jiang Zemin şi familia sa. Fii săi, lipsiţi de abilităţi şi calificări, au reuşit să construiască un imperiu.
Există o poveste care spune că, pe o noapte cu ninsoare, Jiang a aşteptat ore în şir în zăpadă pentru a-i oferi un tort amantei fostului preşedinte al Chinei, Li Xiannian. Li avea oaspeţi, astfel încât Jiang a aşteptat afară ore întregi, într-un spectacol de loialitate. Povestea este pur şi simplu bizară şi cu greu îşi poate găsi vreo justificare. Vreun motiv ciudat, poate o conştiinţă vinovată? În biografia lui, Jiang încearcă să apere acel gest, lucru care nu face decât să confirme ciudata poveste. Jiang le spune cititorilor săi, că el a avut grijă de liderii săi şi că acel tort era ”ultimul tort de la hotel”. [8] Pretindea de asemenea, că scopul a fost atingerea unui consens şi ”construirea unui raport cu lumea care trebuia”. [9] Presupunând că acceptăm această întorsătură, este ca şi cum am spune: ”În China nu există corupţie sau luare de mită şi orice astfel de act este doar o chestiune de a avea grijă faţă de lideri, de a atinge un anumit consens sau de a stabili un raport.” Dar asta este exact legalizarea corupţiei.
Ascensiunea rapidă lui Jiang Zemin prin cercurile puterii a depins de două lucruri. Unul a fost fabricarea istoriei familiei sale, care i-a câştigat lui Jiang doi aliaţi politici, Wang Daohan şi Aiping Zhang. Ambii l-au promovat pe Jiang Zemin în nenumărate rânduri. De notat, cei doi au fost prietenii unchiului lui Jiang. Al doilea motiv a fost capacitatea sa de a vorbi mieros superiorilor şi de a câştiga favorurile seniorilor din partid.
După venirea sa la putere, Jiang Zemin a căutat să fie mereu în lumina reflectoarelor şi a dat naştere mai multor situaţii comice, uneori chiar cântând şi dansând în timpul întâlnirilor diplomatice internaţionale.
Dar faptul că asemenea scamatorii în timpul întâlnirilor diplomatice aduceau o pată pe obrazul Chinei era probabil departe de mintea lui Jiang. Din cauza acestor incidente dese, Jiang şi-a câştigat porecla de "clovn".
În timpul unei întâlniri cu regele Spaniei, el a luat un piepten şi a început să se pieptăne, făcând abstracţie de toţi privitorii. În timpul unei ceremonii prin care i se acorda o medalie, nerăbdător, Jiang n-a mai putut aştepta. A smuls medalia şi şi-a pus-o singur.
Odată, în mijlocul unui dineu de stat, el a invitat-o brusc pe prima doamnă a unei naţiuni străine să danseze. A sărit de pe scaunul său şi a început să cânte "O Sole Mio", lovind clapele unui pian, în timp ce se uita libidinos la prima doamnă. Scamatoriile sale l-au făcut ţinta băşcăliei în presa occidentală.
Celebre sunt şi întâlnirile sale cu fostul preşedinte al SUA Bill Clinton. Jiang a vizitat Statele Unite în 1993 şi 1997, iar Clinton a vizitat China în 1998. De fiecare dată când s-au întâlnit, Jiang a cântat fie la un instrument muzical, fie din voce. După ce începea spectacolul, el îi cerea de fiecare dată lui Clinton să-l acompanieze la saxofon, iar Clinton refuza, în ciuda faptului că era un cunoscător al acestui instrument.
În 1997, în timpul vizitei în Statele Unite, la o conferinţă de presă un jurnalist a ridicat problema Tibetului. Jiang s-a lansat brusc într-un spectacol muzical, cântând imnul statului Kansas "Casa de pe Deal". Sala a rămas pur şi simplu înmărmurită.
Jiang este cunoscut pentru recitarea "Cuvântării de la Gettysburg" a lui Abraham Lincoln. Fie că se adresa elevilor, dădea interviuri presei, sau efectua vizite externe, Jiang găsea mereu ocazii pentru recitarea cuvântării. Când i se cerea, el o recita cu obedienţă; când nu i se cerea, el o recita la fel de sârguincios.
Mai absurdă rămâne însă obsesia lui Jiang de a vorbi în limbi străine. Înaintea unei vizite în America Latină, Jiang - în ciuda vârstei sale şi neglijând unele probleme interne importante - a petrecut mai multe luni luând un curs intensiv de limba spaniolă.
Jiang Zemin este cunoscut pentru comportamentul său de bufon în care se complăcea, pentru a distrage parcă atenţia publicului faţă de lipsa sa de substanţă. În versiunea chineză a biografiei sale, el motivează, "Dacă nu poţi să comunici cu o altă persoană, din cauza diferenţelor de limbă, cum poţi face schimb de idei sau ajunge la un acord?" Dar bunul-simţ ne spune că o mulţime de şefi de stat nu cunosc toate limbile necesare întâlnirilor cu diverşi lideri ai altor state. Pentru asta există interpreţi. Nu pot ei oare ajunge la acorduri în cadrul schimburilor diplomatice?
Probabil, datorită faptului că liderii naţiunilor comuniste sunt de obicei reci şi distanţi, mulţi lideri occidentali au considerat exaltarea lui Jiang Zemin ca pe ceva aparte şi i-au găsit bufoneriile foarte amuzante.
Liderii cu adevărat talentaţi şi cu viziune nu-şi irosesc timpul şi energia cu astfel de lucruri neînsemnate. Motivul pentru care Jiang Zemin era atât de vesel şi "excitabil" avea de fapt legătură cu numărul redus al abilităţilor sale - cam tot atâtea cât ale unei marionete într-un spectacol de operetă. Politicienii occidentali au păşit pe covorul roşu întins de Jiang nu pentru talentele sale, ci pentru contractele aflate în buzunarul său şi pentru perspectiva de a exploata imensa piaţă chineză.
Progresele economice recente înregistrate de China au fost determinate de cele peste 500 de miliarde de dolari de investiţii străine, combinate cu o forţă de muncă deosebit de harnică şi ieftină. Cu aceste investiţii masive, o forţă de muncă ieftină şi cu atât de mulţi chinezi talentaţi implicaţi, desigur că producţia este ridicată. Dar acest lucru nu se datorează lui Jiang.
Din contră, incompetenţa lui Jiang, invidia şi conservatorismul său politic au dus la frânarea reformelor politice în China, împreună cu prăbuşirea valorilor morale şi creşterea uluitoare a corupţiei. Rezultatul este acela că, indiferent de progresul economic făcut, creşterea a fost obţinută pe baza sacrificării resurselor naturale enorme şi în detrimentul ecologiei, mediului şi a societăţii însăşi. De fapt, prosperitatea economică superficială a Chinei vine contra unui preţ enorm: sustenabilitatea mediului.
Jiang constituie un factor profund dăunător pentru viitorul naţiunii. El a pus reforma politică a Chinei în aşteptare sau chiar i-a dat un curs invers. Drepturile omului şi libertatea de credinţă plutesc în abisuri. Pentru a pune totul într-un context istoric, domnia lui Jiang va fi în cele din urmă considerată ca scandaloasă, din cauza enormelor prejudicii aduse oamenilor în China.
Kuhn îl descrie pe Jiang în cartea sa ca pe un talent în rezolvarea problemelor. Dar, aşa cum au demonstrat faptele, ori de câte ori s-a confruntat cu vreo criză - fie că este vorba de inundaţii, bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad, alegerile democratice în Taiwan sau epidemia de SARS - Jiang a împins mereu pe alţii în faţă şi din laşitate el a rămas în spate.
Când epidemia de SARS s-a răspândit în Beijing, Jiang s-a temut atât de mult pentru viaţa lui, încât a fugit la Shanghai. Dar, în versiunea chineză a biografiei sale, el susţine că "a stat în Shanghai tot timpul", vrând astfel să-şi acopere fuga. Adevărul este că, cu doar câteva zile înainte de fuga sa la Shanghai, Jiang să afla în Beijing pentru a vorbi la Congresul Poporului şi la Conferinţa Politică Consultativă a Poporului.
În perioadele, în care nu îşi consolida propria fracţiune politică sau nu călătorea în străinătate şi nu se dădea în spectacol, Jiang Zemin punea inimă în executarea sarcinii sale prioritare: persecutarea practicanţilor Falun Gong.
Dictatorul chinez a mers atât de departe, încât la reuniunile diplomatice distribuia broşuri care denunţau Falun Gong.
Jiang a răspuns rapid la interceptarea semnalului TV de către mai mulţi practicanţi Falun Gong. Prin această acţiune, practicanţii Falun Gong au transmis filme documentare despre persecuţia regimului comunist împotriva practicii spirituale. Pe data de 5 martie 2002, practicanţii Falun Gong au interceptat programele TV prin cablu de pe opt canale diferite din oraşul Changchun şi au difuzat patruzeci şi cinci de minute de filme documentare despre persecuţia grupului lor.
În reamintintirea acelei seri, cartea lui Kuhn citează un prieten apropiat al lui Jiang din Changchun. Acesta a declarat că zece minute după ce s-a terminat interceptarea canalelor TV (la 21:10 ora locală), Jiang Zemin furios l-a sunat şi i-a spus, "practicanţii Falun Gong sunt pe sistemul de cablu al radiodifuziunii din Changchun! Cine este secretar de Partid în oraşul tău, sau primar?" [10] Răspunsul rapid al lui Jiang la incident - care a avut loc într-un oraş departe de Beijing - şi încercarea sa promptă de intimidare a secretarului municipal sugerează faptul că Jiang Zemin este într-adevăr, creierul persecuţiei Falun Gong, că el primea informări directe privind grupul şi că el era cel care dădea ordinele. Prin contrast, după ce ambasada chineză din Belgrad a fost bombardată, zile întregi Jiang Zemin a fost de negăsit.
În biografia lui, Jiang încearcă să se apere, citându-se pe sine însuşi, astfel încât proiectează orice imagine şi-o doreşte şi împodobeşte lucrurile. Dar în ceea ce-i priveşte pe oficialii chinezi condamnţi pentru corupţie, nu a susţinut el că "luptă împotriva corupţiei"? Faptele vorbesc mai mult decât cuvintele. Cât de adevărat este acest lucru pentru Jiang Zemin.
Lipsa de respect filial a lui Jiang pentru tatăl său biologic, lipsa de loialitate faţă de organizaţiile sale, precum şi lipsa de onestitate faţă de propriul poporul îl fac "aspru, nedrept, lipsit de demnitate şi nedemn de încredere" [11] - un clovn care a adus dezastru naţiunii chineze. A-i permite lui Jiang Zemin să-şi umfle imaginea prin rescrierea istoriei, este un deserviciu adus posterităţii.
Biografia lui Jiang, s-ar putea spune, că este asemenea vieţii sale: plină de minciuni şi contradicţii.
Dacă vrem să fim o generaţie care este martoră a istoriei, atunci returnarea către istorie a lui Jiang Zemin cel real, este o datorie de la care nu trebuie să ne eschivăm.
va urma...
[1] Sub conducerea comunistă, înregistrările în China ale fiecărei persoane, numite "dosare", sunt păstrate de către autorităţi detaliind activităţile individului, inclinaţiile politice, mediul familial, datele de călătorie în străinătate şi multe alte lucruri că un mijloc de monitorizare şi control.
[2] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi Moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 31.
[3] Omul care a schimbat China, 33.
[4] Omul care a schimbat China, 32.
[5] Omul care a schimbat China, 34.
[6] Omul care a schimbat China, 366.
[7] Omul care a schimbat China, 369.
[8] Omul care a schimbat China, 125.
[9] Omul care a schimbat China, 124.
[10] Omul care a schimbat China, 490.
[11] Acest lucru este în contrast cu virtuţile esenţiale ale traiului uman aşa cum este el descris de către Confucius, şi anume: bunătate, dreptate, demnitate, înţelepciune şi încredere.
(Copyright © 2005 The Epoch Times)
