Ziua 283. "Guvernul sugrumă pe toată lumea ca să poată să-şi ghiftuiască aleşii"

Coaliţia la putere e pusă doar pe furat şi n-ar ezita o secundă să ducă România în haos dacă asta i-ar servi interesele. Doar Strada îi mai poate opri acum, aşa că oamenii care-şi doresc să mai aibă un viitor ca români ar trebui să se mobilizeze, transmit protestatarii.
Loredana Diacu
09.11.2017

alte articole

Protest (Epoch Times)
Loredana Diacu
09.11.2017

Protestatarii au revenit în Piaţa Victoriei pentru a 283-a seară consecutiv de la adoptarea OUG 13, indignaţi că cei la putere îşi văd nestingheriţi de agendă fără să le pese de ceea ce cer românii, drept dovadă adoptarea, ieri, a controversatei Revoluţii Fiscale, proiect la care Guvernul nu a vrut sub niciun chip să renunţe deşi şi-a ridicat în cap şi sindicatele, şi patronatul şi societatea civilă.

Potrivit protestatarilor, prin adoptarea pachetului de modificări a Codului Fiscal, PSD-ALDE sunt puşi doar pe jecmănit şi demonstrează o dată în plus că nu sunt în stare să guverneze o ţară.

"Guvernul Dragnea 2.0 încearcă să dreagă catastrofa economică prin ordonanţe de urgenţă. Avem cel mai mare deficit bugetar din Europa, preţurile la carburant şi energie au explodat, cursul euro a ajuns la maxime istorice şi guvernul nostru incompetent încearcă să dreagă astea prin măsuri fiscale neperformante pentru sectorul economic.

Patronatele şi sindicatele au protestat, mediul de afaceri a trimis semnale clare de îngrijorare, dar guvernul nostru nu are cu ce plăti triplările de salarii pentru bugetarii din structurile de vârf ale statului şi atunci sugrumă pe toată lumea ca să poată să îşi ghiftuiască aleşii.

Salariul minim pe economie nu a fost mărit aşa cum au promis. Amărâţii ăia nu primesc nimic, în schimb un deputat şi un senator ajunge să câştige de 3 ori mai mult de când cu PSD-ul la putere. Ăştia sunt pe jecmănit şi pe furat şi pentru românul de rând nimic.

Acum trec la execuţia economiei şi vor să tragă şi de acolo tot ce este tras ca să poată fura ei mai mult. La Pilonul II au umblat, au scăzut procentul cu toate că au negat asta vehement. Nişte ipocriţi la costum, nişte hoţi de ultima speţă care încearcă să fure şi mai mult de la cel ce munceşte pe bani puţini. PSD-ALDE nu este în stare să guverneze o ţară, incompetenţa şi oportunismul lor, mafiotismul ăsta deşucheat seceră acum şi economia României. Români, nu îi lăsaţi să ne îngroape fragila economie, o să ajungem să plecăm cu toţii din România", transmite protestatarul.

Protest (Epoch Times)
Protest (Epoch Times)

O altă protestatară lansează şi ea un apel la mobilizare, opinând că fără o mobilizare masivă nu avem nicio şansă în faţa celor de la Putere, care-s în stare să declanşeze şi un război civil numai pentru a-şi salva pielea şi averile.

''Am intrat în linie dreaptă! Şi NOI şi EI! Suntem pe ultima sută de metri. Ieri, monstruoasa coaliţie PSD-ALDE, cu ajutorul monstruosului Tudose, a mai bifat un succes pe agenda sa de guvernare, împotriva poporului român. Prin adoptarea ordonanţei de ieri ne-au dovedit încă o dată că nu se vor abate de la drumul lor. Nu am nici un dubiu că legile justiţiei vor fi adoptate fără probleme în forma în care şi-o doresc ei. Mai există o singură soluţie: ÎNC-O REVOLUŢIE! Fără solidaritate, perseverenţă şi mobilizare masivă nu avem nicio şansă în faţa acestor şacali, care sunt în stare să declanşeze şi un război civil numai pentru a-şi salva pielea şi averile. Fac un apel: Români, sacrificaţi o săptămână din timpul vostru liber, cum aţi făcut şi în februarie, pentru o viaţă liberă şi demnă, a noastră şi a generaţiilor următoare!", spune protestatara.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor