Zilele Spitalului Universitar Militar Central „Dr.Carol Davila”
În zilele de 10-11 octombrie 2012 are loc un eveniment care atrage atenţia în lumea medicală şi anume, ediţia a 2-a Simpozionului Zilele Spitalului Universitar Militar Central „Dr.Carol Davila”, având ca temă “Actualităţi ale cooperării interdisciplinare în medicina militară”
În cadrul Simpozionului, se susţin prezentări pe teme de specialitate în cadrul secţiunilor de oncologie digestivă, medicină internă, boli infecţioase, medicină de urgenţă, medicină de dezastru, medicină de Ambulatoriu, politrauma - medicină perioperatorie, neurochirurgie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică, ATI, chirurgie oro-maxilo-facială, chirurgie toracică, pneumoftiziologie, O.R.L., ginecologie, urologie, dermatologie, radioterapie, psihiatrie, endocrinologie şi oftalmologie.
În prima zi a, la secţiunea de Oncologie digestivă, unde printre moderatori participă prof.dr.Chiricuţă şi prof.dr. Alexandru Oproiu, sunt prezentate şi următoarele lucrări: Protocolul de diagnostic şi tratament în stadiile avansate ale neoplasmului gastric; Rolul actual al chirurgiei minim invazive în tratamentul afecţiunilor eso-gastrice; Screeningul cancerului colorectal; Eficientizarea costurilor în diagnosticul şi tratamentul cancerului colorectal; Noutăţi în radioterapie – de la gânduri la realizare; Evaluarea endoscopică a tumorilor de intestin subţire; Tumori benigne gigantice abdominale – atitudine terapeutică; Pancreatogastroanastomoza după duodenopancreactomia cefalică; Diagnosticul cancerului de ovar la pacientele cu ciroză hepatică şi ascită precum şi Abordarea multidisciplinară în cancerul ovarian stadiul III-IV în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central şi Gangrena Fournier – experienţa noastră.
La secţiunea Medicină internă. Boli infecţioase printre lucrările prezentate se numără Nacardioza pulmonară şi cerebrală: prezentare de caz; Despre re-emergenţa malariei din perspectiva misiunilor militare româneşti ONU în Angola; Clasic sau modern în tratamentul antiinflamator; Ateroscleroza – o altă opinie?; Tuberculoza – mereu o provocare; Dificultăţi în diagnosticul şi terapia febrei Q.
Este de menţionat faptul că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” a împlinit, pe 13 septembrie, 181 de ani de la înfiinţare, astfel că personalul medical într-o perioadă atât de mare de timp a ajutat un număr impresionant de oameni să-şi vindece bolile, să li se stabilească diagnosticul, deci să-şi îmbunătăţească sănătatea.
Anul trecut instituţia a primit Ordinul Meritul Sanitar în grad de Mare Ofiţer, aceasta arătând înalta apreciere de care se bucură activităţile sale de asistenţă medicală.