"Zile Fierbinti" - de Ion Prelipcean si Nicolae Tiron (Partea a III-a)

5. MOMENTE PREMERGATOARE

1. Cand vine timpul...

Este un timp pentru toate: un timp pentru nastere, timp pentru viata, timp pentru moarte; timp pentru marire, timp pentru cadere, timp pentru uitare.

Cand e sa se sfarseasca toate, poti sa fii in propria ta casa, aparat de ziduri si inconjurat de familie si tot iti dai obstescul sfarsit.

Cand suna ceasul poti sa fii Presedintele Tarii, comandantul suprem al armatei, secretarul general al partidului, presedintele ,,Frontului Unitatii Socialiste’’, ,,cel mai iubit’’ si slavit, cel mai pazit si protejat, cel mai adulat si impopotonat cu titluri si esti nevoit sa fugi ca un hot, ca ultimul borfas si sa te ascunzi de furia dezlantuita a multimii pe care ai umilit-o si mintit-o si dispretuit-o atatia ani la rand pana cand aceasta nu a mai putut suporta, si a rabufnit nestavilita.

Atunci cand Dumnezeu iti ia puterea...

2. ... a venit un tren in gara.

In lunile de dinaintea Congresului p.c.r. trenurile ce veneau din zona de munte, Nisipitul — Suceava soseau la Radauti in gara cu inscriptii, lozinci si afise de genul: ,,Grabiti Congresu / Ca va moare realesu’’.

Aceste inscrisuri erau facute din tara de catre cei care ,,iubeau’’ partidul si pe seful etern al acestuia. Era un mesaj din interior, un semn de rezistenta activa.

Incepand cu primele zile ale lunii Decembrie 1989 toate trenurile internationale ce veneau pe relatia: Varsovia-Bucuresti sau Moscova-Bucuresti erau inscriptionate pe vagoane cu lozinci: ,,Jos Ceausescu’’! ,,Jos tiranul’’! ,,Jos dictatorul’’!.

Provocarea venea si din afara! Militarii graniceri luau la frontiera trenurile in primire si stergeau totul, rupeau afisele lipite, lustruiau peretii vagoanelor sa nu patrunda cumva revolutia in tara, lumea sa nu afle, sa nu vada! Sa pazeasca ,,epizootia’’!

3. "Starea natiunii"

In aer plutea o incordare, o tensiune ce se acumula primejdios. O simteai ca pe o caldura de vara torida intr-o zi secetoasa ce usuca totul.

Se stia ca se va intampla dar nu se stia cand: ,,inca nu era momentul’’. Toata lumea astepta, tacea, rabda, inca un pic caci ,,ori se rupe hamul, ori crapa calul’’. Acum e — acum’’!

,,Acum, nu azi, e maine, daca nu, poimaine’’!

Inevitabilul trebuia sa soseasca. Toti sperau intr-o izbavire, numai nu se stia cum va fi aceasta.

O furtuna benefica si mult asteptata, cu rasturnari imprevizibile de situatie simtita nu numai psihic, logic, legic, deductiv, cat si fizic, palpabil, material, purificator, care sa ne elibereze de cosmarul comunist, de aceasta dictatura personala anacronica si opresoare a cuplului prezidential totalitarist.

In toate fostele tari socialiste se produsesera schimbari si numai la noi intepenise blocat angrenajul istoriei de catre unul care se impotrivea evolutiei naturale si dezvoltarii unui neam intreg pe care si-l subordonase pentru uzul sau personal. Schimbarile democratice din Europa de Est ajunsesera la granitele Romaniei si suflul innoitor trebuia sa patrunda si in tara noastra, numai la Bucuresti nu se intelegea aceasta.

Aici niste ramoliti batrani, anchilozati in sloganuri vechi si depasite erau incapabili sa se adapteze noului. Maturarea lor de catre uraganul social era singura solutie. Iar ei o stiau si se temeau si ei, ei, cei mari si tari, cei puternici si sus-pusi.

4. Situatia sociala

Confiscand dreptul la informare, izoland tot mai mult pe romani de ceea ce se petrece peste hotare, dar si in tara, controland totul printr-o cenzura draconica, cultivand propaganda excesiva si politizarea pana la limitele absurdului, reducand programul de televiziune doar la doua ore de stiri si acestea numai despre sport si agricultura, de nastere si mancare, de construire si demolare, dand cu lingurita informatii unei natiuni intregi, reducandu-ne pe toti la o forma de sclavie moderna si facand din noi ultimii oameni din Europa.

Frigul si foamea, lipsa cronica de alimente, necesitati primare ale omului erau reduse la limita existentei naturale. Controlul excesiv asupra activitatii personale, programarea centralizata a tuturor actiunilor, instructori si activitati care ne cantareau vorbele, ne masurau cuvintele, ne dirijau gandirea, ne recomandau fiecare pas cu grija ca nu cumva sa se intample vreo defectiune de sistem, functionari obedienti, trepadusi si politruci inregimentau un popor intr-un mod de viata cazon original, redus, inapoiat.

Sa vorbesti intr-un limbaj de lemn, cu expresii fixe, sa exprimi aceleasi idei ca trase la indigou, sa folosesti aceleasi sloganuri pe care ei le vanturau pana la saturatie.

O frica indusa, o permanenta amenintare, fantoma unei primejdii sigure ce astepta dupa usa sa intre daca nu erai cuminte, un necunoscut rau iti va distruge viitorul, te va pedepsi, te va da afara din servici, te va lasa pe drumuri, daca te abati din randuri! Asa ca ,,fii cuminte Cristofor’’!

Astfel, preocuparea zilnica era doar in aceea de a-ti procura mancarea; multumirea ta trebuia sa fie asa rau cum era, numai sa nu se intample lucruri si mai rele, de aceea nemultumirea ta trebuia sa fie transformata in multumire si recunostinta fata de partid, caci este loc pentru si mai rau!

Eram condamnati la viata si dreptul de a exista ni se da in ratii, cu portia, ca la inchisoare. Mereu eram vinovati de ceva ce nu facusem si ne asteptam la pedepse pe care le acceptam aprioric!

Reducerea fiintei umane la starea de animalitate. Izolati de Europa, aproape total, eram o insula, a inapoierii, precum era Cuba pe continentul american, sau Coreea de Nord, pe cel asiatic.

Oricum, un exemplu negativ, un spatiu interzis. Starea de saracie generalizata, saracie materiala, dar mai ales morala, spirituala, politica. Si nici o perspectiva. Eram la capatul unui tunel, fara intoarcere. Strainii — interzisi, ai nostri — de neabordat.

Izolati si suspendati in timp si spatiu, relicve de neatins, de conservat si de neschimbat pe vecie.

"Cel mai iubit fiu al poporului” devenise "odios”, savanta lui sotie— "sinistra’’, amandoi urati de minciuna si umilinta in care ne condamnau sa traim.

5. Situatia politica

Externa. Ascultam, cu totii, radio "Europa libera” — Singura poarta deschisa spre lume, in care aveam incredere si pe care o credeam seara inainte de culcare, ca pe o rugaciune, dorind izbavirea din infern.

Pe plan extern tara noastra era izolata de catre toti conducatorii tarilor civilizate. Seful statului era primit doar de catre Sadam Husein al Irakului si Yaser Arafat al palestinienilor, cel mult Gadafi al arabilor si cam atata tot.

Iranul a fost ultima iesire a satrapului, venind de la fundamentalistii islamici, cu ei ce se mai intelegea si cu ultraconservatorii comunisti nord coreeni. Toti de-o teapa!

Gorbaciov venise special la Bucuresti sa-l traga de urechi, dar el nu si nu, devenise mai catolic decat papa, mai comunist decat rusii.

Pe plan extern organele de partid si de stat traiau intr-o stare de nervozitate maxima: nomenclatura de partid isi traia ultimele zile, vedea sfarsitul cum se apropie inevitabil, iar ei vor fi maturati de pe scena istoriei, asemeni frunzelor de toamna cazute, intr-un parc inainte de inghet.

Se zbateau, dadeau indicatii, dar situatia le scapase de sub control. Lumea era impartita in doua tabere: amandoua asteptand mantuirea, dar fiecare asteptand-o tot altfel.

Sefii de la partid erau trimisi in teritoriu sa linisteasca oamenii, sa stea in institutii si sa munceasca, sefii de institutii erau chemati la judet pentru instruire si indemn la fidelitate catre partid si stat. Ceasca tinea discursuri politice polemice, si incerca subordonarea armatei pentru intarirea regimului care se clatina vizibil.

Regimul ceausist se astepta sa fie atacat, de aceea armata a intocmit planuri la sange, cu fel de fel de indicative. "Galaxia” a fost una dintre cele multe, cu privire la Garzile Patriotice; altele erau pentru militie, altele — pentru securitate, altele pentru armata.

De exemplu, pentru armata, indicativul ”Radu cel Frumos” insemna Alarma de lupta partiala, iar "Stefan ce Mare” — Alarma de lupta generala. Si intr-un caz si in celalalt iesea trupa cu munitie si armament si cu ordin de a trage in manifestanti.

Fuga dictatorului a facut ca aceste ordine sa nu se mai dea si toate planurile de pregatire sa nu mai aiba aplicabilitate.

Se facuse scenarii dupa scenarii. Si toate pozitive! Orice se putea intampla dar seful nu va pleca! Oricat situatia s-ar degrada, coborand pe trepte spre iad, pasind prin sange, peste cadavre.

In caz de, desfaceti plicul...1, daca situatia e si mai albastra, deschideti plicul...2. Numai indicatii pretioase cum trebuie actionat cand conducatorii iubiti de la partid vor fi luati pe sus de cei multi si desculti! Dar nici unul nu era pentru contra.

Planurile erau, dar tavalugul social va veni si le va spulbera! Pentru ce va urma, altii vor fi cei care vor face planuri!...

Ionesi Gelu Petrica:

”Ca orice om cu gandire lucida stiam din data de 17 Decembrie ca urmeaza greseala finala a unui regim care trebuia sa nu mai existe. Stirile de la "Europa Libera” plus informatiile de la Timisoara (o parte din familia mea, tatal meu, mama, frati locuiau in Timisoara) mi-au format aceasta convingere’’!

6. Situatia militara

Din surse confidentiale:

Pe 15 Decembrie, la Bucuresti, la sediul Comandamentului National al Trupelor de Graniceri au fost adunati (convocati) toti comandantii unitatilor graniceresti din tara unde s-a comunicat un decret al comandantului suprem de trecere a granicerilor de la Ministerul Apararii Nationale, la Ministerul de Interne.

Intreaga activitate a fost coordonata de catre generalul Coman. Ministrul Apararii Nationale, generalul Milea, a facut o prezentare dura la adresa activitatii "nesatisfacatoare” a granicerilor la nivel de tara.

Seful statului era nervos ca Nadia Comaneci trecuse granita, trecuse turme de oi spre Vest, zilnic cetateni romani treceau frontiera in Iugoslavia si Ungaria, cetateni straini sub acoperire desfasoara activitati "subversive” pe teritoriul Romaniei si impotriva tarii.

"Din cauza granicerilor” nu mergeau bine treburile in tara.

De aceea sefii erau hotarati sa ia masuri draconice impotriva granicerilor. Ei erau cei buni, granicerii, militarii erau cei ce greseau. Generalul Nuta s-a angajat pe post de slugoi voluntar, laudandu-se ca in 2 ani de zile el va face din trupele de graniceri cele mai instruite trupe, intrecand chiar pe cele ale securitatii. Se prevedea schimbarea tuturor comandantilor, iar ofiterii sa fie schimbati cu securisti.

Au fost destituiti pe loc comandantul Brigazii de graniceri Timisoara, comandantul Brigazii de graniceri Iasi, maior Sima Vasile sub motiv ca a fost la Chisinau la o convocare pe linie de serviciu si a jucat "Perinita”.

Fapta "condamnabila” si de neconceput era inregistrata pe caseta de catre securitate si prezentata la Bucuresti ca o abatere grava deoarece aparuse pe Euroviziune.

Cum? Cand pamantul arde sub picioarele sefului suprem, un subaltern isi permite un moment de destindere? Strigator la cer! Interzis!

Totul era un pretext: se voia transformarea trupelor de graniceri in trupe de securitate, iar tara sa fie incinsa cu un brau de fier, o centura de castitate sa salveze batrana dictatura de un eventual viol. Militarii — devenisera paznici personali ai sistemului.

Nu-i dotau, nu-i salarizau, nu-i tratau omeneste, le cerea imposibilul.

Orice greseala ducea la condamnarea fara judecata a sefilor; trupa tinuta intr-o stare de alerta permanenta, de stres si tensiune, gata de interventie in mod repetat, fara odihna, pentru ca soldatii sa fie inraiti ca niste caini impotriva "infractorilor” prinsi care erau batuti la sange pentru tentativa lor de evadare din tara transformata in inchisoare.

Dictatura era categorica, neiertatoare, hotarata sa treaca peste cadavre daca va fi cazul. Si cazul va deveni astfel curand.

Atunci, la Bucuresti s-au constituit comisii mixte de la securitate si Ministerul de Interne si au venit in teritoriu pentru predare-primire a comenzii.

Acei zbiri adusi in unitati se comportau prin birouri cu amenintari, instituind o cumplita teroare ce a infricosat pe militarii de cariera invatati cu onoare, comportament demn, civilizat, care sa inalte pe om, nu sa-l umileasca.

Trei zile au fost de infern. Dispretul securistilor civili la adresa ofiterilor de graniceri ajunsese la cote de neimaginat.

Tonul, atitudinea, privirea, gestul — totul era violent, dispretuitor, amenintator, de parca unii erau slugi iar altii stapani.

Apar evenimentele de la Timisoara, teroarea in unitati continua. La Timisoara se impusca si se omoara. Inceteaza focul. Era amenintat Bucurestiul.

Securistii leapada hainele lor militare intre timp, se imbraca civil si dispar din unitati, cautandu-si salvarea. Pielea inainte de toate! Fug ca niste lasi!

Pe 21 Decembrie sant convocati la centrele judetene, la Suceava, in cazul nostru, toti comandantii de unitati din judet, cu harti de lucru, cu informari, cu planuri.

Erau chemati la primul secretar, dar, stupoare: primiti politicos, serviti cu wiski si cafele, li se vorbea frumos, erau tratati ca niste oameni de incredere si de onoare, nu ca niste slugi nemernice, ca pana atunci.

Partidul schimbase foaia. Oamenii au intrat la banuiala. Cautau politrucii sa le castige increderea, atasamentul, sa-i subordoneze prin convingere si colaborare, nu prin amenintare ca pana atunci.

Era o atmosfera de lucru calma la suprafata, dar se discuta despre lucruri foarte grave, prezentandu-se si analizandu-se planuri de masuri in caz de tulburari, in caz de interventii la intreprinderi, la paza sediilor centrale ale institutiilor expuse a fi asaltate de multime, cum niciodata nu se facuse pana atunci.

Oricine vedea ca se ajunsese pe ultimul drum si ca dictatura nu mai avea zile de trait. Au iesit, cu totii descumpaniti. Pentru clarificari, au fost ,,invitati’’ la securitate.

Acolo aveau sa se limpezeasca lucrurile. Nu mai mergea cu ocolisuri si cu amagiri. Politica ramasese afara, se punea problema cum sa se actioneze in caz ca...iar cazul batea la usa, nu azi, maine.

Spre cinstea lui, colonelul Simon, seful trupelor de securitate pe judet, le-a vorbit cu totul altfel, intr-un mod neasteptat:

- i-a primit frumos, ca un om (cum alta situatie l-a schimbat total fata de zbirii sai din subordinea sa)! le-a vorbit deschis, sfatuindu-i pe comandantii de unitati sa nu scoata trupele din incinta, sa se alature poporului, sa nu se implice in evenimente nedorite.

Le spusese din experienta sa.

El fusese comandantul unei companii de securitate din Valea Jiului si primise ordin sa inabuse revolta minerilor din 1977 si ei, comandantii de unitati militare nu stiu cum e cand un puhoi de lume, muncitori cu bratele goale, flamanzi si rupti, isi revendica drepturi ce li se cuvin si nu li se atribuie.

Simon le-a spus pentru prima data comandantilor de unitati militare despre ce s-a intamplat la Timisoara.

- cum au fost incarcate cadavrele de la Timisoara si duse la Bucuresti,

- cum s-au incalcat grav regulamentele militare, Constitutia si legea penala.

Atunci au aflat oficial militarii (cadrele din armata) despre cele 40 de cadavre furate si incinerate, atunci pentru prima data se deconspirau activitatile criminale ale regimului.

Problema se punea asa:

- Un militar e militar; nu conteaza gradul. Ordinele militare sunt ordine militare!

Poate un militar sa aleaga intre a executa sau a nu executa o crima comandata de sefii sai ierarhici? Are el voie sa nu se subordoneze?

Regulamentul spune asa:,,executi ordinul, apoi reclami sefilor ierarhici ce nu ti-a convenit’’! Diavoleasca treaba! Nu ai nici o alternativa.

Atunci cum, deodata, seful securitatii judetului Suceava se umple de ,,umanism socialist’’ si de intelegere si ,,tradeaza’’ ce au comis sefii sai ierarhici si isi permite sa induca subalternilor o atitudine de neimplicare?

Oare nu executa si el un ordin de sus? Nu se hotarase securitatea de la Bucuresti sa-l debarce pe tiran si sa se salveze cand a vazut ca gluma se ingroasa? Nu se punea la cale o ,,tradare’’ generala, la nivel de tara?

Caci securistii erau renumiti prin subordonarea lor totala fata de regimul ceausist si ca niste caini de paza credinciosi erau asmutiti asupra oricarui ar fi iesit din randuri si deodata au hotarat sa devina baieti buni?!

Ceasca inca se tinea tare pe pozitie iar ei deja ii cantau prohodul! Cum e posibil? Oare nu securitatea ii pregatea sfarsitul curand la Bucuresti, unde nu incepuse la acea data nimic, dar unde planul se definitiva la cele mai inalte varfuri politice si militare?

Si oare nu acolitii sai l-au atras in cursa pe peltic si pe savanta lui sotie? Slavitul incercuise C.C.-ul cu cateva brae de militari si baraje pe strazile din imprejurimi si nici o pasarica nu s-ar fi putut apropia de sediul C.C.si el ar fi opus acolo rezistenta sangeroasa de lunga durata.

Dar atunci l-au sfatuit ,,de bine’’ tragandu-l pe prostanac in cursa (cand Dumnezeu vrea sa-si bata joc de cineva, prima data ii ia mintile) si l-au pus sa organizeze un miting chiar la usa cladirii unde domnea Minotaurul, aducand pe manifestanti sub peretele cladirii si sub balcon.

Al doilea sfat era fuga lui rusinoasa cu elicopterul, ca sa vada toata tara si sa se revolte. Putea tembelul sa fuga pe unul din coridoarele lui subterane din Comitetul Central, dar nu s-ar fi stiut ca a fugit, or lumea trebuia sa stie aceasta, sa aiba efect de reactie spontana!

Iar multa securitate de paza din cladire a fugit ca sobolanii abandonand cladirea multimii. Acesta a fost momentul culminant! Odata reusit, restul a fost o joaca de-a ,,soarecele si pisica’’!

Daca pana atunci militarilor li se ceruse sa loveasca, acum li se cerea sa stea spectatori. Sa se alature poporului, sa priveasca la televizor ce se intampla, incheind cu sfatul ca toti militarii sa fie de partea poporului.

Securitatea din Suceava s-a alaturat astfel maselor nemultumite de revolutionari. Astfel Simon isi spala pacate mai vechi si se punea bine cu noua ordine ce venea nestavilita.

Conducatorii de unitati militare din judet au revenit de la sediul securitatii la cel al partidului unde primul secretar le mai repartizase pentru a doua zi pe zone cate un secretar de partid cu ultimile instructiuni.

Pentru zona Radauti era repartizata ,,tovarasa Leustean’’, o lutunoaie a partidului, care pana atunci se comporta in teren ca un comisar al poporului din timpul tatucului de la Moscova. Mereu nemultumita si pusa pe harta!

Militarii din zona Radauti au hotarat ca a doua zi sa nu vina la primaria orasului la intalnire cu tovarasa, dar nici nu a mai fost cazul, deoarece la Bucuresti se aprinsese chibritul revolutiei.

Era punctul culminant. Iar radautenii erau racordati la suflul general al tarii, aducandu-si si ei contributia la rasturnarea regimului comunist local.

7) Cand Dumnezeu ia mana de pe tine

Ceausescu era ,,ca leul in turbare’’. Vedea cum toti fostii lideri comunisti au cazut pe rand, numai el a mai ramas. Vedea cum in tara securistii ii aduc tot mai multe informatii nelinistitoare si simtea cum funia se strange de par.

Cauta sa se opuna cu disperare sfarsitului sau.

Marginit, dar viclean, prin violenta a reusit totul. Acum mintea lui putina ii va juca feste. O singura data in viata, dar era destul.

A fost in Iran si putea sa ramana acolo, dar se baza pe uriasa lui masina opresiva: securitatea, militia si armata. Dar nu stia ca si aici aparusera defectiuni. Bush ii daduse mana libera lui Gorbaciov, care vazand ca prin vorba buna nu o scoate la capat cu Ceausescu, a mobilizat K.G.B.-ul sau care actiona in Romania prin ramura kaghebista a securitatii dar si prin ,,turistii’’ ce vizitau Romania inainte de Craciun.

Specialisti de inalta clasa erau decisi sa actioneze ferm si eficient, la primul moment prielnic. Ceausescu eliminase doar o jumatate de securitate kaghebista si o jumatate era ceausista.

Cea veche proruseasca, lupta pentru eliminarea lui Ceausescu iar cea noua, pentru mentinerea acestuia. Dupa fuga lui Ceausescu va lupta pentru eliberarea si restaurarea lui, inregimentandu-se in armata de teroristi adevarati care au tras in popor si armata, ucigand peste 900 de oameni.

Intoarcerea din Iran a fost o greseala.

Incapatanarea de pedepsire a pastorului maghiar reformat a fost o alta.

Il astepta soarta taurului de la corida, bazandu-se pe forta lui mare de represiune.

Stia ca e o provocare, dar nu a evitat-o, a acceptat-o, fiind atras intr-o cursa in care a cazut, incurcandu-se din ce in ce mai rau.

Daca isi dadea demisia pe 22 dimineata, se evitau luptele din Bucuresti, nu intrau teroristii in ,,hora mortii’’ si se evita macelul.

Nu avea sa fie judecat si nici impuscat. Murea prostul de moarte buna, ca toti ceilalti fosti conducatori comunisti detronati.

Daca nu fugea in vazul lumii cu elicopterul si se retragea pe ascuns prin catacombele subterane ale C.C. Dintre toate posibilitatile a ales-o pe cea mai rea.

A fugit ca un las si a fost impuscat la gard ca un caine turbat. Este semnul divin prin care a fost pedepsit public pentru pacatul de a nenoroci o tara aducand-o la disperare.

Astfel Dumnezeu a hotarat destinul tiranului. Desi stia totul, nimic nu a putut fi evitat. Desi stia totul si a avut toate posibilitatile, le-a ales pe cele mai rele. Dusmanind pe toti a sfarsit prin a fi dusmanit de toti.

Dorind a fi nemuritor, slavit in viata si dupa aceea, a sfarsit prin a i se curma si din viata pe care i-a daruit-o cerul si a fi urat pentru vecie si la sfarsitul vietii si in posteritate.

Toate acestea se intampla cand Dumnezeu ia mana de pe tine.

(va urma)