Zgonea contraatacă: "PSD schimbă o lege pentru un om"

Valeriu Zgonea pe post de Zorro. (Facebook)
Loredana Diacu
16.05.2016

Acuzat de Dragnea că a încercat să submineze PSD-ul şi că a fost prea des în vizite la Cotroceni, Valeriu Zgonea afirmă că a fost dat afară din partid pentru "indisciplină democratică." De asemenea, Zgonea remarcă faptul că social-democraţii vor să schimbe Regulamentul Camerei Deputaţilor doar pentru a-l înlătura pe el din fruntea camerei.

"Trebuie să ne aşteptăm să schimbăm o lege pentru un om, ce pot să comentez", a declarat Zgonea la scurtă vreme după ce Liviu Dragnea a afirmat că PSD va relua demersurile pentru suspendarea şefului Camerei Deputaţilor, după modificarea Regulamentului.

Spre deosebire de alţii, eu accept şi sunt de acord cu câţi suntem mai mulţi în România, cu atât avem mai multe păreri. Polaritatea opiniilor duce la progres, nu comentez altceva. Cei care au venit cu aceste opinii trebuie să vină şi cu argumente. Fiecare are calea lui şi fiecare trebuie să fie conştient ce declaraţii face. Mă aşteptam ca în această perioadă să discutăm despre problemele reale ale românilor, să găsim soluţii la problemele oamenilor, şi cred că aceasta era definiţia în lege a acestei perioade electorale. Mă aştept să schimbăm o lege pentru un om, ca preşedintele al Camerei, nu comentez şi nu am comentat niciodată", a adăugat Zgonea, citat de B1 TV.

Cât despre numeroasele săgeţi acide ale lui Dragnea, care nu-l scoate din "Zorro" şi "Mihai Viteazu", Zgonea declară că, "întotdeauna ca politician trebuie să accepţi când unii fac glume pe spatele tău."

"Nu trebuie să fii încruntat şi supărat pe toată lumea, face parte din slujba pe care ţi-ai asumat-o. Dacă trăim în ură şi în dezbinare, înseamnă că nu suntem într-o ţară democratică", a adăugat Zgonea.

Reamintim că Zgonea a intrat în dizgraţia lui Liviu Dragnea pe motiv că i-a cerut acestuia demisia după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul fraudării referendumului din 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor