Zeii pe Pământ: Când rocile iau forme umane (video)

“Oamenii îşi expun semnele indicative ale afacerilor lor; pantofarii expun pantofi gigantici, bijutierii un ceas-monstru iar dentiştii un dinte de aur; dar în munţii din New Hampshire, Dumnezeu a expus un semn pentru a arăta că aici, El face oameni”- Daniel Webster(1782-1852), American Statesman.

Potrivit tradiţiei chineze antice, zeii din ceruri nu au existat pe un plan complet separat al realităţii - ei aveau şi un corespondent material pe Pământ. Anticii credeau că pietrele mari, munţii, sau reliefurile capricioase erau parte dintr-un ciclu de mişcare prin intermediul căruia zeii trăiau şi se hrăneau. Aşa încât, de fiecare dată când această imagine cădea, se credea că zeul şi-a încheiat acel ciclu de viaţă.

Dincolo de miturile sau adevărurile legate de soarta Universului, aceste minuni vizuale ale lumii pot fi găsite pe întreaga planetă - şi chiar dincolo de ea. În timp ce cultura noastră actuală nu poate oferi explicaţii atât de frumoase privind structurile naturale de piatră, aceste formaţiuni neobişnuite încă ne capturează imaginaţia, devenind deseori punctele de atracţie din parcuri şi rezervaţii naturale.

Gardianul Badlands

Localizat în sud-estul Albertei, Canada, această minune geologică deosebită poate fi văzută doar de la înălţime. Totuşi, detaliile sale umanoide sunt uimitoare, când iei în considerare faptul că mâinile umane nu au luat parte la modelarea acestei mase de rocă. Interpretat de mulţi ca un cap uman cu pălărie şi căşti, profilul s-a format prin eroziunea straturilor de sol bogate în lut, de către apa de ploaie.

Firele căştilor sunt formate de un drum noroios, iar casca este formată de un puţ de petrol de la capătul drumului. Totuşi, aceste detalii adiţionale create de om adaugă doar un detaliu interesant; ele nu sunt absolut necesare pentru a da identitate figurii.

De fapt, ele dau un aer modern acestei feţe care pare să nu se potrivească stilului nativ al formei originale. Alte nume date “gardianului” de-a lungul popularităţii sale: ”Super Bunicuţa”, ”Cliff”, ”Capul lui Hickox”, ”În vedere plană”, ”Piatra care ascultă” şi “Napi”.

Bătrânul munţilor

Portretul din piatră din New Hampshire era cândva o privelişte deosebită demnă de menţionat. De la bărbie la frunte, se estimează că profilul “Bătrânului munţilor” măsoară aproximativ 12 metri lungime şi 7.5 lăţime.

Se crede că gheţarii şi o succesiune de fenomene geologice începute în urmă cu 200 de milioane de ani în urmă, au modelat această sculptură naturală. Ea a fost admirată timp de decenii ca un simbol nobil al New Hampshire, de către turişti.

Deşi legendele localnicilor în regiune povesteau cum urmând cursul râului Merrimack, vei găsi calea spre muntele cu faţă de piatră, prima menţionare scrisă care detalia “bătrânul muntelui” datează din 1805.

În ultimele sute de ani, multe aparate au fost folosite pentru a preveni căderea monumentului de granit. Doar cu câţiva ani înainte de decesul său, s-au folosit cabluri şi răşini, dar în cele din urmă capul mitic s-a supus tocmai forţelor naturii care l-au creat. Vânturi puternice combinate cu ploi abundente urmate de îngheţ au condus la colapsul giganticei feţe, în dimineaţă zilei de 3 mai 2003.

Faţa marţiană

În afară de renumitul “bătrân al munţilor” şi “super bunicuţa”, multe colţuri îndepărtate ale lumii se pot mândri cu propriile lor sculpturi naturale sugestive. ”Cele 7 surori”, ”Călugărul rugandu-se”, sau “Sfinxul “ din România sunt doar câţiva dintre monoliţii creaţi natural, care se găsesc în aproape toate statele lumii. Se presupune, că multe dintre aceste sculpturi naturale încă aşteaptă să fie descoperite.

Dar Pământul nu este singura planetă cu asemenea formaţiuni capricioase. Când au fost publicate fotografiile citadelei marţiene notorii, Cydoni Mensae, în 1976, s-a dezlănţuit un val de controverse. Imagini ale acestei presupuse formaţiuni au hrănit fanteziile a mii de persoane care sperau ca planeta roşie să fie locuită de fiinţe inteligente, cu o tehnologie avansată.

În timp ce NASA insista că imaginile iniţiale ale “feţei de pe Marte” (tot o parte a Cydoniei) au fost produse de o iluzie de umbre şi lumini, alţii sunt convinşi că aceste fotografii dezvăluie o istorie nespusă a vecinului nostru roşu.

Poate cel mai deschis dintre aceste persoane, este cercetătorul controversat Richard C. Hoagland. Deoarece locaţia acestor structuri marţiene curioase este remarcabil paralelă cu piramidele egiptene de pe Pământ, Hoagland propune o teorie îndrăzneaţă care caută să stabilească o relaţie între creatorii faimosului Sfinx egiptean şi enigmaticii feţe marţiene.

Pentru mulţi, cele mai recente imagini—satelit ale “feţei de pe Marte”, din 2006, au redus reputaţia feţei la, fie o minune inginerească, fie o formaţiune naturală miraculoasă. Totuşi, în 2008, peisajul marţian a dezvăluit un alt mister fotografic: apariţia unei figuri aşezate printre pietre. Fotografia a fost făcută de sonda marţiană Spirit, şi la fel ca şi “faţa de pe Marte”, această fotografie a convins un număr de cercetători de faptul că planeta Marte nu este chiar atât de nelocuibilă, până la urmă.

Indiferent dacă tehnologia şi cultura marţiană există sau nu, nimeni nu poate nega că aceste structuri, la fel ca cele găsite pe Pământ, au reuşit să ne captiveze imaginaţia. Omenirea a fost îndelung emoţionată la vederea propriei sale imagini sculptate în piatră. Totuşi, când aceste sculpturi sunt cizelate de mâna naturii, pietrele devin îmbibate cu şi mai mult aer de mister.

În aceste momente, natura pare să ne ofere o reflecţie a umanităţii noastre. Natura creează o faţă în care ne putem uşor recunoaşte.