Zarif: Ţările P5+1 îşi schimbă poziţiile în discuţiile nucleare cu Iranul

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif susţine că grupul de ţări P5+1 îşi schimbă poziţiile în negocierile cu Iranul şi exercita presiuni în privinţa anumitor cerinţe excesive în ciuda faptului că astăzi expiră termenul limită pentru încheierea unui acord nuclear final cu Teheranul.
Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif (stânga) şi secretarul de stat american John Kerry. (Captură Foto)
Andrei Popescu
10.07.2015

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif susţine că grupul de ţări P5+1 îşi schimbă poziţiile în negocierile cu Iranul şi exercită presiuni în privinţa anumitor cerinţe excesive în ciuda faptului că astăzi expiră termenul limită pentru încheierea unui acord nuclear final cu Teheranul.

“Din păcate, constatăm schimbări atât în poziţii cât şi în privinţa cererile excesive... Mai multe ţări din grupul P5+1 manifestă diferite poziţii. Astfel de chestiuni îngreunează negocierile. Dorim un acord şi negocieri demne şi vom continua să negociem. Acordul poate fi realizat dacă cealaltă tabără doreşte un acord onorabil şi echilibrat”, a declarat Zarif joi noaptea.

Un oficial senior iranian, care a cerut să rămână anonim, a confirmat joi că puterile vestice îşi schimbă poziţiile în discuţiile nucleare şi că rezultatul acestora va putea fi pozitiv sau negativ.

Oficialul a declarat că, în timp ce China şi Rusia susţin suspendarea embargoului pentru arme impus de Consiliului de Securitate al ONU asupra Iranului, există discrepanţe între alţi membrii ai grupului P5+1.

Într-un articol publicat miercuri în Financial Times, Zarif a reamintit membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate să aleagă între acord şi constrângere, sfătuindu-i să o aleagă pe prima.

La rândul său, preşedintele american Barack Obama a declarat că nu va susţine un acord cu Iranul decât dacă acesta va accepta “cel mai intruziv set de inspecţii” asupra instalaţiilor nucleare ale ţării, a declarat Casa Albă. Iranul s-a opus până acum acestor inspecţii.

Miniştrii din SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania – aşa zisul grup P5+1 – au extins marţi termenul limită al negocierilor nucleare iraniene până vineri, după ce au ratat alte două termene limită într-o singură săptămână, cel din 30 iunie şi cel din 7 iulie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor