UPDATE: Casa Albă: Este foarte posibilă prelungirea negocierilor nucleare cu Iranul
alte articole
UPDATE: Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, a declarat marţi că negocierile cu Iranul vor continua până vineri, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA.
********
Casa Albă a anunţat că este posibil ca termenul limită din 7 iulie pentru discuţiile nucleare dintre Iran şi puterile globale să fie ratat.
Cele două tabere au ratat un termen limită la sfârşitul lunii iunie şi au prelungit negocierile din Viena până marţi, dar purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat luni că este foarte posibil ca aceste discuţii să fie prelungite şi mai mult.
Săptămâna trecută, secretarul de stat american John Kerry a declarat că negociatorii care încearcă să ajungă la un acord cuprinzător cu Iranul în privinţa programului său nuclear au propriul lor punct de vedere asupra termenului limită.
Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif s-a întâlnit luni la Viena cu omologii săi din Marea Britanie, Germania, Franţa, precum şi cu şefa UE pentru politică externă, Federica Mogherini.
Negocierile dure urmăresc să asigure încheierea unui acord stabil şi cuprinzător care va duce la înlăturarea sancţiunilor împotriva Teheranului în schimbul unor paşi făcuţi de iranieni în vederea restricţionării programului lor nuclear.
Administraţia Obama încearcă să evite acordarea Congresului american a unei perioade de 60 de zile pentru a evalua orice posibil acord, astfel că nu îşi permite să întârzie implementarea acestuia mai târziu de 9 iulie.
În acel mod, legiuitorii americani vor trebui doar să aprobe sau să respingă acordul înainte de vacanţa din luna august.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.