WSJ: Militari americani antrenează în secret armata taiwaneză de cel puţin un an
alte articole
Militari americani ar antrena în secret armata taiwaneză, „de cel puţin un an, pentru a consolida apărarea insulei faţă de China, a transmis, joi, publicaţia Wall Street Journal, cunoscută pentru relaţiile sale strânse cu comunitatea de informaţii americană şi cu CIA.
Potrivit materialului WSJ, aproximativ 20 de militari ai forţelor speciale americane şi un contingent de puşcaşi marini formează mici unităţi ale armatei terestre şi ale marinei taiwaneze. WSJ a citat surse oficiale americane care au făcut declaraţiile cu condiţia anonimatului.
Pentagonul nu a dezminţit informaţia. „Nu doresc să comentez operaţiuni, desfăşurări sau antrenamente specifice, dar aş dori să subliniez că susţinerea noastră pentru Taiwan şi relaţiile noastre de apărare (cu insula) se aliniază ameninţării pe care o reprezintă în prezent Republica Populară Chineză”, a declarat John Supple, purtător de cuvânt al Pentagonului.
„Cerem Beijing-ului să-şi respecte angajamentele privind soluţionarea paşnică a diferendelor” între China şi Taiwan, a adăugat el.
Wall Street Journal pare să confirme informaţiile apărute în noiembrie în presă taiwaneză, care citau comandamentul naval al insulei, privind sosirea în Taiwan a unor soldaţi ai corpului puşcaşilor marini şi ai forţelor speciale pentru a antrena armata taiwaneză pentru operaţiuni amfibii.
Regimul comunist chinez consideră insula o provincie rebelă care trebuie readusă la ordine, inclusiv cu forţa, în ciuda faptului că ţara are un sistem democratic, Constituţie, politică externă şi monedă proprii.Taiwanul a fost fondat de ultimul regim legitim chinez, al generalului naţionalist Chan Kai Shek, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial acesta retrăgându-se pe insulă pentru a scăpa de armata invadatoare a comuniştilor chinezi, sprijinită de Rusia.
În ultimul an, China a crescut exponenţial numărul incursiunilor făcute de avioanele sale de luptă în zona de apărare aeriană taiwaneză, stârnind îngrijorarea ţărilor din zonă - în special a Japoniei, Indiei şi Australiei - şi determinând Washingtonul să se declare „foarte îngrijorat” de „provocările Beijingului”.