Votul pentru numirea lui Hellvig la şefia SRI, amânat pe săptămâna viitoare
alte articole
Avizarea de către Parlament a numirii lui Eduard Hellvig la şefia SRI se amână, cel mai probabil, pentru începutul săptămânii viitoare.
Potrivit B1 TV, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri că şedinţa plenului comun al Parlamentului în cadrul căreia se va vota numirea liberalului Hellvig în postul de director SRI va avea loc probabil luni sau marţi.
„Votul în privinţa nominalizării domnului Eduard Hellvig în funcţia de director al SRI, va fi probabil săptămâna viitoare, luni, sau marţi”, a spus Tăriceanu.
Nominalizat de Klaus Iohannis pentru a prelua conducerea SRI de la interimarul (şi contestatul) Florian Coldea, Hellvig a primit marţi aviz favorabil din partea comisiei de control asupra activităţii SRI.
La ieşirea din comisie, Hellvig a declarat că va continua moştenirea lăsată de George Maior - fostul şef SRI demisionat după ce a criticat virulent decizia CCR de a respinge legea supravegherii cibernetice - şi a promis că Serviciul pe care ar urma să îl conducă nu va fi supus niciunei presiuni din partea mediului politic, relatează postul B1 TV.
Hellvig, care anterior nominalizării sale, susţinea într-un articol publicat pe blogul său, în 8 ianuarie 2015, că "prioritatea fundamentală a anului 2015" este ancorarea mai pronunţată şi activă a României în ecuaţia securităţii euro-atlantice, pe axa Washington - Berlin - Bucureşti, înlocuind Londra din axa lansată de Traian Băsescu când a câştigat preşedinţia României, a ţinut să precizeze că SRI va continua parteneriatul strategic cu SUA şi a dat asigurări că axa Bucureşti - Londra - Washington nu va fi schimbată.
După audierile de marţi, membrii comisiei pentru controlul SRI urmau să prezinte astăzi un raport în faţa Birourilor Permanente Reunite, în baza căruia trebuia convocat plenul reunit pentru a-i da votul de încredere lui Hellvig.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.