Vladimir Putin, cel mai bun 'agent de recrutare' al UE în Republica Centrafricană?

Estonia şi Georgia urmează să se ralieze operaţiunii europene în Republica Centrafricană, în timp ce ţările mari şi aliaţii tradiţionali continuă să se eschiveze, notează, vineri, cotidianul francez Le Figaro.
Preşedintele rus Vladimir Putin (Sean Gallup / Getty Images)
Epoch Times România
14.02.2014

Estonia şi Georgia urmează să se ralieze operaţiunii europene în Republica Centrafricană, în timp ce ţările mari şi aliaţii tradiţionali continuă să se eschiveze, notează, vineri, cotidianul francez Le Figaro.

Vladimir Putin este cel mai bun agent de recrutare al Europei în Republica Centrafricană? Desigur, paralela este hazardată, însă nu cu totul nefondată: pe fondul instabilităţii ucrainene, frica faţă de imperiul rus este una dintre pârghiile care a condus mai mulţi vecini şi foste colonii ale Rusiei să facă dovada devotamentului faţă de Uniunea Europeană (UE), înrolându-se în viitoarea sa operaţiune militară în Bangui, subliniază cotidianul francez menţionat.

Aliaţii tradiţionali se fac aşteptaţi după aproape două luni de la apelul de ajutorare europeană lansat de preşedintele francez Francois Hollande. Marea Britanie respinge o operaţiune militară condusă sub culorile UE, Germania este gata să ajute, însă în Mali, Italia afirmă că mijloacele sale militare sunt acaparate de 'sălbatica imigraţie' în zona mediteraneană, iar Spania şi Belgia invocă restricţii bugetare.

Până la momentul actual, doar două ţări au anunţat oficial că vor participa la operaţiunea militară a UE, comandată de generalul francez Philippe Ponties: Estonia, mica vecină baltică a Rusiei (cu 55 de persoane) şi Georgia, în extremitatea caucaziană a fostei Uniuni Sovietice (cu 100-150 de persoane). Sub beneficiul inventarului, alţi participanţi estimaţi ai misiunii 'Eufor-RCA' se concentrează în regiune: Finlanda, Suedia, Letonia şi posibil Polonia.

Cazul Georgiei, atacată la ordinul Kremlinului în vara lui 2008, este cel mai edificator, consideră Le Figaro. Această ţară este îngrijorată de posibilitatea ca Rusia să alimenteze din nou presiunile la graniţele sale, după ce Jocurile Olimpice de la Soci se vor încheia. Spre deosebire de Ucraina, Georgia bravează la furia lui Putin şi îşi menţine candidatura la un acord politic şi economic cu UE, ce va intra în vigoare din vara lui 2014.

'Poate că Georgia caută o asigurare', remarcă un înalt responsabil european. Fără să ezite, Tbilisi a decis să-şi angajeze în Republica Centrafricană trupele pe care le va retrage din Afganistan. 'Explorăm posibilităţile noastre de a coopera cu UE în domeniul gestionării crizei', confirmă Tamar Kekenadze, responsabil al misiunii georgiene în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Republica din Caucaz nu face parte din UE, însă până acum, potrivit diplomaţilor, tocmai ea este cea care a pus la bătaie cel mai puternic contingent.

Aceasta este o veste bună pentru Francois Hollande: Preşedinţia şi Ministerul Apărării din această ţară sunt disperate să completeze rândurile operaţiunii militare, prezentate, la summitul din 20 octombrie de la Bruxelles, drept o dovadă tangibilă a angajamentului european alături de cei 1.600 de soldaţi francezi din 'Sangaris'. 'Aceasta nu este UE care vrea să ajute Franţa, ci Franţa este cea care încearcă în mod disperat să salveze o operaţiune europeană', a rectificat, după două luni, Arnaud Danjean, eurodeputat din partea PPE/UMP.

'Eufor-RCA' va fi formată din aproape 500 de persoane, dintre care circa o treime vor fi francezi, desfăşuraţi în apropierea aeroportului M'Poko din Bangui, pentru maxim şase luni. La Bruxelles, diplomaţi şi politicieni avansează în privat stângăciile comise de Paris: 'păcatul orgoliului' statului-major francez, care credea că va rezolva problema la fel de repede ca în Mali, o operaţiune lansată solo care s-a soldat cu o cerere de ajutor exact înainte de Crăciun şi, în plus la toate, marii aliaţi care întorc privirea de la ceea ce se conturează cu fiecare zi tot mai clar ca fiind 'o mlaştină umanitară'. 'Cine are astăzi chef să se ducă în Republica Centrafricană?', se întreabă un responsabil european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor