Vlad Filat: Avem nevoie să realizăm lucruri durabile
alte articole
Prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi la inaugurarea festivă a expoziţiei inovaţiilor studenţilor UTM „Creaţia deschide universul”, informează Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Executivului.
Evenimentul a avut loc la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) şi a reunit cadre didactice, elevi şi studenţi. În calitate de invitaţi de onoare au participat cosmonauţii Dumitru Prunariu (România) şi Vladimir Dejurov (Federaţia Rusă), decoraţi recent de UTM, împreună cu Frank Lee Culbertson(SUA), cu titlul academic de Doctor Honoris Causa.
În mesajul adresat participanţilor la eveniment, Prim-ministrul a mulţumit organizatorilor pentru ideea acestui eveniment care are drept scop promovarea cunoştinţelor şi a inovaţiei.
„Împreună am demonstrat că se poate face carte şi putem lansa noi inovaţii atât în ţară la noi, cât şi în străinătate", a accentuat Vlad Filat, chemând tinerii să dea preferinţă profesiilor creative şi devină buni profesionişti.
„Este un îndemn de a face carte, indiferent de instituţia de învăţământ aleasă, pentru că fără aceasta nu putem realiza nimic, iar noi avem nevoie să realizăm lucruri durabile", a specificat Premierul.
Prim-ministrul a pledat pentru un sistem performant în domeniul educaţiei, care să stimuleze fenomenul cunoaşterii. „Scopul educaţiei este ca să avem absolvenţi ce posedă cunoştinţe profunde şi că aceasta să-i stimuleze pe tinerii specialişti să poată spună cu mândrie că sunt din Republica Moldova", a spus Vlad Filat.
Prim-ministrul a subliniat că Guvernul va continua să facă investiţii în educaţie, pentru ca tinerii studioşi să dispună nu doar de platformă necesară de studii, ci şi de resurse de a efectua inovaţii.
Referindu-se la prezenţa la eveniment a celor doi cosmonauţi, Premierul a menţionat că este onorat de faptul că a făcut cunoştinţă cu oameni care au avut ocazia să vadă planeta noastră din cosmos, rugându-i să le transmită impresiile lor tinerilor de la noi.
Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu a menţionat că este deja a doua oară în vizită la UTM, reuşind să stabilească relaţii de prietenie cu această instituţie de învăţământ. Dumitru Prunariu, în calitatea sa de Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, a dat asigurări că România va intensifica relaţia cu R. Moldova, inclusiv în sfera aeronauticii. El şi-a exprimat satisfacţia că UTM pregăteşte lansarea unui satelit, precizând că prin această Republica Moldova va fi reprezentată în spaţiul cosmic.
La rândul său, Vladimir Dejurov a apreciat efortul conducerii UTM de creare a unui satelit, menţionând că prin R. Moldova va fi inclusă în rândul ţărilor care valorifică cosmosul. Cosmonautul rus a apreciat implicarea Prim-ministrului Vlad Filat la realizarea proiectului respectiv, fapt ce oferă o perspectivă bună ţării noastre.
În cadrul Pavilionului expoziţional, special amenajat cu acest prilej, au fost expuse circa 500 lucrări - inovaţii ale studenţilor UTM. Premierul a luat cunoştinţe de realizările studenţilor şi a asistat la prezentarea mostrei satelitului „Republica Moldova". Rectorul UTM, Ion Bostan a precizat că aparatul va fi lansat în spaţiu la aniversarea de 50 de ani ai instituţiei, în octombrie 2014. Proiectul este susţinut de Guvernul RM şi este estimat la suma de peste 3 mil. lei.
La final, Vlad Filat a participat şi la plantarea, împreună cu cei 2 cosmonauţi, a unui arbore pe Aleea Cosmonauţilor din parcul Dendrologic - Muzeu al Tehnicii în Aer Liber.