Inaugurarea oficială a primului Incubator de Afaceri la Ştefan Vodă
alte articole
Prim-ministrul Vlad Filat a participat la 12 aprilie la inaugurarea oficială a Incubatorului de Afaceri din oraşul Ştefan Vodă, informează Serviciul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
La ceremonie au participat membri ai Cabinetului de miniştri, diplomaţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri şi numeroşi cetăţeni.
Premierul a menţionat că deschiderea Incubatorului de Afaceri din Ştefan Vodă este un bun exemplu în ceea ce priveşte modelul de dezvoltare economică a ţării şi a aplicării în practică a obiectivelor propuse în acest sens.
Vlad Filat a subliniat că instituţia respectivă reprezintă o platformă de suport şi asistenţă pentru cei ce doresc să înveţe a dezvolta afaceri.
Prim-ministrul a precizat că Incubatorul de la Ştefan Vodă este primul, din cele 5 incubatoare ce urmează a fi inaugurate. Următoarele vor fi deschise la Leova, Taraclia, Dubăsari.
Premierul a accentuat importanţa colaborării dintre Executiv, autorităţile locale şi partenerii europeni, menţionând că fără implicarea în comun a acestora nu ar fi fost posibilă realizarea proiectului. Vlad Filat s-a arătat sigur că, într-o perioadă scurtă de timp, se vor vedea rezultatele activităţii Incubatorului şi a firmelor-rezidente.
Prim-ministrul a adresat felicitări realizatorilor proiectului, subliniind că obiectivul Guvernului este că în toate localităţile din ţară să existe oameni implicaţi în activităţi economice.
„Dezvoltarea economică a ţării trebuie să fie una uniformă, de aceea ne dorim extinderea a astfel de practici", a specificat Vlad Filat.
Premierul a precizat că în anul 2011 Guvernul a alocat pentru deschiderea incubatoarelor de afaceri 10 mil. lei, iar în anul curent această sumă constituie 15 mil. lei. De asemenea, în scopul iniţierii afacerilor de către cetăţenii aflaţi la muncă peste hotarele ţări activează şi Programul Pare 1 1.
Prezent la eveniment, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel a spus că îşi doreşte ca şi în Republica Moldova, la fel ca în Uniunea Europeană, să activeze numeroase incubatoare şi întreprinderi mici şi mijlocii. Diplomatul a precizat că Comisia Europeană oferă suport R. Moldova în dezvoltarea antreprenoriatului şi valorificării pieţilor noi, UE oferind ţării noastre 1 mil. 500 mii euro pentru deschiderea incubatoarelor.
Dirk Schuebel şi-a exprimat speranţa că, odată cu deschiderea celor 5 incubatoare, vor fi create peste 75 de întreprinderi noi şi cel puţin 350 de noi locuri de muncă, inclusiv peste 100 pentru femei.
Potrivit viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, Incubatorul de Afaceri de la Ştefan Vodă a fost finalizat într-un termen record de 3 luni de zile, fiind primul proiect realizat în baza unui parteneriat dintre autorităţile centrale şi cele locale. Vicepremierul a anunţat că Ministerul Economiei elaborează un nou concept de creare şi dezvoltare durabilă a afacerilor, în cadrul căruia va fi oferit suport la toate etapele de desfăşurare businessului.
Preşedintele Consiliului raional Ştefan-Vodă, Vasile Buzu a adus mulţumiri Guvernului, Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova şi consilierilor raionali pentru susţinerea şi încrederea acordată la deschiderea Incubatorului.
El a spus că aceasta reprezintă, din partea Executivului, dovada paşilor concreţi în ceea ce priveşte dezvoltarea mediului de afaceri.
Vasile Buzu a specificat că pentru realizarea proiectului, autorităţile locale au alocat 500 mii lei.
Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă deţine o suprafaţă de 1 800 metri pătraţi şi găzduieşte pentru început 19 companii de producere, prestatoare de servicii şi de consultanţă. Până la sfârşitul anului este preconizată crearea a cel puţin 60 locuri noi de muncă.
Prim-ministrul Vlad Filat a vizitat birourile şi atelierele de producere ale companiilor-rezidente, a discutat cu conducerea instituţiei, agenţii economici şi angajaţii acestora.