Vlad Căpuşan: „Am ţinut cu dinţii de visul nostru. Peak 5 a fost lupta cu noi înşine!”
alte articole
Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok au revenit în ţară. Au adus cu ei o victorie unică, într-o confruntare cu înălţimile extreme, cu elementele şi cu slăbiciunile omeneşti, la care n-au vrut să se gândească.
Peak 5 sau Saldim, de 6.374 de metri este vârful himalayan visat de mulţi alpinişti dar neatins de nimeni până la cei doi români.
Traseul necunoscut şi condiţiile deosebit de aspre au transformat expediţia într-o aventură extremă, pentru care românii cer redenumirea vârfului din Nepal, pe care stă arborat steagul României.
„Am întâlnit un vârf chiar sălbatic, un vârf pe care au mai încercat şi alţii să ajungă şi nu au reuşit şi a fost o aventură. Începând de la hărţile greşite, de la zona foarte sălbatică, până la ascensiunea efectivă”, a declarat Vlad Căpuşan la revenirea în ţară.
Pentru cei doi, să pună steagul României pe vârful Saldim a fost un vis mai vechi.
„A fost o luptă cu noi înşine, un joc mental. Au fost momente de nesiguranţă, dar am ţinut cu dinţii de visul nostru şi nu am putut accepta ideea unui eşec”, a răspuns Vlad când l-am întrebat dacă au fost momente când au vrut să renunţe.
Un vis superb, dar ca orice vis superb, extrem de greu de realizat, cu multă muncă în spate, renunţări şi multă stăpânire de sine. „Noi am luptat o lună de zile pentru cinci minute de vârf, pentru că nu am putut sta mai mult din cauza vântului”, a mai spus Vlad.
„E un stres acolo sus. Te gândeşti că ai reuşit, eşti valabil, dar practic în alpinism vârful înseamnă jumătatea drumului”, a adăugat Zsolt Torok, explicând că au suportat un ger de minus 30 de grade, pe lângă alte condiţii extreme.
Sacul şi cortul ne oferă protecţie, dar este o iluzie. În exterior sunt gheţarii, obstacolele vieţii care urmează să fie trecute
A fost mult mai greu decât şi-au închipuit iniţial cei doi. Tot echipamentul de puf pe care îl aveau nu era suficient pentru a le ţine cald, iar vântul era imbatabil.
„Erau nişte limite mentale pe care a trebuit să le depăşim pentru a ajunge mai sus. Nopţile fără somn şi ore petrecute la altitudine, ne-au făcut să ne dăm seama că nu echipamentul ne va duce pe vârf, ci doar determinarea şi perseverenţa noastră. „Ascensiunea vârfului Peak 5 a fost lupta cu noi înşine”, scrie Vlad pe pagina sa de Facebook.
Sportivii au folosit „cel mai uşor cort din lume” care cântăreşte 1 kg şi saci de dormit produşi de o firmă din Timişoara, special dezvoltaţi pentru ascensiuni extreme. Deşi reuşeau să păstreze o oarecare căldură în interiorul sacilor pentru a dormi, totuşi respiraţia li se depunea sub formă de zăpadă
„Momentul critic este acela când urmează trezirea”, notează Zsolt Torok pe Facebook. „În Expediţia Nanga Parbat am descoperit conceptul recompensei. Cafea 3 în 1 şi deja motivaţia creşte 50%, restul se împarte în ruşinea faţă de coechipier ,,cum adică nu te trezeşti la timp…” şi între motivaţia personală.
Oamenii de munte se trezesc devreme, scrie experimentatul alpinist, pentru că, psihic, este greu de dus o întoarcere pe întuneric, plus că în cort mediul este suficient de ostil „ca să tragem şi mai mult 'plapuma peste noi', dar asta nu duce nici la succes, nici la o continuare a vieţii”. Dar şi gândurile bune contează.
„Sacul şi cortul ne oferă protecţie dar este o iluzie. În exterior sunt gheţarii, pereţii, obstacolele vieţii care urmează să fie trecute.
Aspra împărăţie a zăpezii veşnice le-a oferit temerarilor alpinişti momente de o frumuseţe nemaiîntâlnită.
„Munţii reprezintă locul unde îmi regăsesc credinţa” (Zsolt Torok pe pagina sa):
„Când Divinitatea a creat aceşti munţi ştia că se vor găsi oameni care vor urca acolo sus, poate mai aproape de cer, poate mai aproape de Divinitate?”
„Norii împart cele două lumi, dincolo de nori cerul este curat iar gândurile sunt mai simple şi adevărate .
Acoperişul lumii pe care o ştim noi se înalţă dincolo de 8000m.
Paşii pe care îi faci acolo te duc însă într-o altă lume unde îţi aduci aminte cine eşti şi de ce eşti .
Nu este uşor să te urci însă pe această cărare plină de oglinzi.
Oglinzi sunt peste tot, unele se mai sparg dar în cele din urmă la toate întrebările vom primi răspunsul”.
