Vizitatorii chinezi ai Regatului Unit sunt afectaţi de restricţiile privind viza
Numărul de turişti care au călătorit peste tot în lume a depăşit un miliard, la sfârşitul anului trecut. Circa 80 de milioane dintre aceşti turişti provin din China şi cheltuiesc în medie 1 600 de lire sterline per vizită.
Cu toate acestea, din ce în ce mai mulţi chinezi aleg să viziteze alte părţi din Europa decât Marea Britanie din cauza procedurilor incomode de de acordare a vizelor, care diferă foarte mult de cele ale altor ţări europene. Douăzeci şi cinci de ţări europene intră sub incidenţa Acordului Schengen, dar Marea Britanie nu este membră a acestui acord.
UK China Visa Alliance a afirmat că "vizitatorii chinezi cheltuiesc de trei ori mai mulţi bani decât media altor vizitatori străini, dar din ce în ce mai puţini aleg să viziteze Marea Britanie şi merg la vecinii noştri europeni, cum ar fi Franţa.”
"Dacă am avea succesul Franţei, Marea Britanie ar câştiga 1,2 miliarde de lire sterline anual şi ar crea încă 24 000 de locuri de muncă."
UK Border Agency (UKBA) susţine că numarul turiştilor chinzezi a crescut uşor, statisticile arătând o creştere de 6 la sută a numărului vizelor eliberate pentru vizitatori din China pe parcursul anului, până în decembrie 2012.
În luna august anul trecut, Ministrul de Interne Theresa May a blocat planurile pentru simplificarea procedurii de viză turistică. Într-un articol acordat unui săptămânal britanic în luna februarie a acestui an, ea a atacat judecătorii care au invocat respectarea drepturilor omului pentru a-şi justifica decizia de a nu deporta străinii ce au comis infracţiuni grave.
În această lună, un spectru larg de măsuri menite să reducă numărul de imigranţi UE, inclusiv români şi bulgari, au fost prezentate în faţa unui comitet al afacerilor interne prezidat de viceprim-ministrul Nick Clegg. Dl Clegg, un democrat liberal, a declarat că îşi va exercita dreptul de veto faţă de dorinţa dnei May ca Marea Britanie să se retragă din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului înainte de viitoarele alegeri din 2015.
Împreună cu jurământul prim-ministrului de a organiza un referendum privind aderarea Marii Britanii la UE, această mutare a conservatorilor este considerată a fi o reacţie a UK Independent Party (UKIP), ai cărui membri au câştigat teren în recentele alegeri din Eastleigh, cu 28 la sută din voturi, deşi nu au câştigat.
Ministerul Afacerilor Interne din Marea Britanie a implementat deja măsuri stricte pentru a reduce imigraţia în Marea Britanie. Analizând datele din iunie 2011 şi iunie 2012, migraţia netă a scăzut de la 247 000 la 163 000 persoane.
Site-ul Ministerului Afacerilor Interne susţine că, deşi se încearcă reducerea migraţiei, se doreşte "atragerea continuă de muncitori inteligenţi şi cu o înaltă calificare şi studenţi talentaţi".
Un purtător de cuvânt al UKBA a declarat într-un e-mail: "Securizarea frontierei şi un regim de vize mai simplu nu se exclud reciproc, iar sistemul nostru actual pentru China le îmbină pe amândouă. Am înlesnit procedura de aplicare pentru viză pentru turiştii chinezi - printr-un formular de şase pagini care poate fi completat online în doar 10 minute.
"Vom continua să facem îmbunătăţiri ori de câte ori este posibil, dar nu vom compromite securitatea frontierelor noastre."
Acest lucru pare a fi o îmbunătăţire a condiţiilor descrise de un călător chinez din nord-estul Chinei: "Mi-a luat o săptămână să pregătesc materialele necesare (care sunt foarte complicate), iar după ce mi-am făcut o programare pe site, a durat aproximativ trei săptămâni până când am primit în cele din urmă viza (prea mult timp cred). "
Solicitantul a trebuit apoi să meargă în persoană la un centru specificat pentru a completa formularul. "Am mers patru ore cu trenul pentru a ajunge în Shenyang. Biletele de tren m-au costat aproximativ 350 de yuani [circa 37 de lire sterline] dus şi întors. Există bilete mai ieftine, dar ar dura mult mai mult timp", a spus vizitatorul. Cu toate acestea, Regatul Unit susţine că are de două ori mai multe centre de solicitare a vizelor în China comparativ cu ţările Schengen.
Din 12 decembrie 2012, Theresa May a promis să faciliteze vizitele în Marea Britanie ale cetăţenilor chinezi. Ea a menţionat crearea unei reţele de afaceri cu personalul ambasadei, dedicată ajutării companiilor care au nevoie de viză: un serviciu de telefonie mobilă biometrică, aplicaţii on-line îmbunătăţite, inclusiv documente traduse, şi îmbunătăţiri ale programului Select Business Scheme, pentru a diminua cerinţele de raportare.
Nu a fost indicată o dată până la care sa fi implementate aceste îmbunătăţiri, cu excepţia lansării unui sistem de aplicare on-line, care va avea loc în aprilie.
"Cheia atragerii mai multor vizitatori chinezi doritori să cheltuiască este găsirea unei modalităţi care să permită vizitatorilor să aplice doar o singură dată pentru o viză unică, valabilă atât pentru Marea Britanie cât şi pentru "restul Europei," susţine UK China Visa Alliance. "Alte modernizări ale procesului de viză sunt binevenite cu siguranţă, dar îmbunătăţirile marginale vor aduce doar creşteri nesemnificative ale numărului de vizitatori."