Virusul Wuhan face ravagii - 5 trilioane USD şterse de pe bursele din toată lumea

Pe măsură ce devine evident că pandemia nu poate fi oprită, petrecerea pe burse se termină
A.P.
28.02.2020

focus

alte articole

Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)
A.P.
28.02.2020

Răspândirea rapidă a coronavirusului a ridicat vineri temerile legate de pandemie, în timp ce ţări de pe trei continente au raportat primele lor cazuri, iar autorităţile elveţiene au anulat expoziţia auto din Geneva.

Pieţele de acţiuni s-au prăbuşit din nou, agravând evoluţia înregistrată în săptămâna cea mai grea de la criza financiară globală din 2008, aducând pierderile globale la 5 trilioane de dolari.

Speranţele că epidemia care a început în China în noiembrie 2019 să se termine în câteva luni şi ca activitatea economică să revină rapid la normal au fost spulberate pe măsură ce numărul cazurilor internaţionale a explodat.

Elveţia s-a alăturat ţărilor care interzic evenimente mari în încercarea de a stopa epidemia, forţând anularea expoziţiei auto internaţionale de la Geneva de săptămâna viitoare, una dintre cele mai importante saloane ale industriei auto.

Statele Unite au cerut armatei sale din Arabia Saudită să evite locurile aglomerate, inclusiv mall-uri şi cinematografe.

Regimul comunist chinez continuă să publice statistici extrem de mici - raportând 327 de cazuri noi, cel mai mic număr începând cu 23 ianuarie, aducând numărul cazurilor de îmbolnăvire la peste 78.800, cu aproape 2.800 decese.

Cele mai mari trei companii aeriene din China au reluat unele zboruri internaţionale, iar prezentarea de modă din Shanghai, amânată iniţial, a continuat online.

Încă patru ţări au raportat primele cazuri, ducând numărul ţărilor şi teritoriilor lovite de epidemie din afara Chinei la 55, cu peste 4.200 de cazuri şi aproximativ 70 de persoane decedate.

Un bărbat italian ajuns în Nigeria, care a avut rezultat pozitiv la teste, reprezintă primul caz de coronavirus din cea mai populată ţară din Africa. O persoană care s-a întors pe un zbor din Iran a devenit prima în Noua Zeelandă.

În Europa de Est, Bielorusia şi Lituania au raportat primele cazuri.

Agenţia de evaluare Moody a declarat că o pandemie - de obicei, considerată o boală care se răspândeşte rapid în diferite locuri - va declanşa recesiuni globale şi ale pieţelor americane în prima jumătate a anului.

Mongolia, care încă nu a confirmat un caz, l-a plasat pe preşedintele său, Battulga Khaltmaa, în carantină ca precauţie, după ce liderul s-a întors dintr-o călătorie din China, a informat presa de stat.

Un oficial chinez a spus că s-a descoperit că unii pacienţi recuperaţi au fost reinfectaţi, ceea ce sugerează că epidemia poate fi şi mai greu de eradicat.

Pe lângă stocarea materialelor medicale, guvernele au ordonat închiderea şcolilor şi anularea unor adunări mari pentru a încerca să oprească boala declanşată de virusul Wuhan.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump are în vedere invocarea puterilor speciale pentru extinderea producţiei de echipament de protecţie.

În Europa, cazurile raportate de Franţa s-au dublat, Germania a avertizat despre o epidemie iminentă, iar Grecia, o poartă pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu, a anunţat controale mai strânse la frontieră.

Numărul deceselor în Italia, cea mai afectată ţară din Europa, a crescut la 17, iar al persoanelor infectate şi testate pozitiv a crescut cu peste 200 la 655.

Germania are aproape 60 de cazuri, Franţa aproximativ 38 şi Spania 23, potrivit datelor Reuters.

Coreea de Sud are cele mai multe cazuri din afara Chinei. Acesta a raportat vineri 571 de noi infecţii, ducând totalul la 2.337. Un sondaj a arătat că focarul, care a ucis 13 persoane în Coreea de Sud, a lovit popularitatea preşedintelui Moon Jae-in.

Şeful programului de urgenţă al OMS, dr. Mike Ryan, a declarat că focarul Iranului ar putea fi mai rău decât se crede. Regimul a raportat cele mai multe decese în afara Chinei - 34 din 388 de cazuri raportate.

Agenţiile de informaţii din SUA monitorizează răspândirea coronavirusului în Iran, precum şi în India, unde au fost raportate doar o serie de cazuri.

Japonia este programată să găzduiască Jocurile Olimpice din 2020 în iulie, dar Ryan a spus că se poartă discuţii cu privire la oportunitatea acestora.

Începând de vineri, cazurile confirmate din Japonia au depăşit 200, cu patru decese, excluzând peste 700 de cazuri şi încă cinci decese pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată încă în carantină în portul japonez Yokohama.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor