Vicepreşedintele CE: Pedeapsa cu moartea ar trebui să aparţină trecutului. De ce e necesară abolirea
alte articole
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton, a precizat: „Pedeapsa capitală este un act sângeros, inuman şi ireversibil care încalcă dreptul fundamental al omului la viaţă şi la demnitate. În cazul unei erori judiciare, de care nu este ferit niciun sistem juridic, pedeapsa capitală reprezintă pierderea tragică şi ireversibilă a unei vieţi omeneşti. Aceasta nu poate anihila infracţiunea pe care intenţionează să o pedepsească şi nici nu poate atenua pierderea suferită de victimă. Această practică ar trebui să aparţină trecutului.”
Declaraţia a fost făcută în contextul sărbătoririi, pe 10 octombrie, a Zilei Mondiale şi Europene Împotriva Pedepsei cu Moartea. Uniunea Europeană se opune în mod categoric aplicării pedepsei capitale indiferent de circumstanţe. Unul dintre obiectivele primordiale ale politicii UE în domeniul drepturilor omului este abolirea universală a pedepsei capitale.
Rolul UE
Uniunea Europeană îşi exprimă în mod frecvent opoziţia faţă de pedeapsa capitală şi recurge la diferitele instrumente diplomatice de care dispune, inclusiv demersuri, declaraţii şi dialoguri cu partenerii săi în domeniul drepturilor omului, pentru a promova cauza unei aboliri la nivel mondial. Abolirea este una dintre priorităţile absolute ale cadrului strategic şi ale planului de acţiune privind drepturile omului şi democraţia adoptate recent de către Uniune, precum şi ale Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (IEDDO).
Cu toate că se poate observa o tendinţă din ce în ce mai favorabilă abolirii acestei pedepse la nivel mondial, 20 din cele 58 de ţări adepte ale păstrării pedepsei cu moartea din întreaga lume continuă execuţiile într-un ritm alarmant. În aceste ţări, Uniunea Europeană solicită limitarea în mod progresiv a utilizării acesteia şi respectarea standardelor minime convenite la nivel internaţional.
UE militează împotriva pedepsei capitale şi pe lângă forurile multilaterale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), şi contribuie la adoptarea celei de a 67-a rezoluţii a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea. Uniunea Europeană continuă eforturile de încurajare a tuturor statelor să adere la cel de al doilea Protocol Opţional la Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, care reprezintă principalul instrument internaţional al ONU în favoarea abolirii pedepsei capitale.
În afară faptului că aduce contribuţii importante la eforturile depuse de organizaţiile societăţii civile în vederea abolirii pedepsei capitale, Uniunea Europeană reprezintă primul organism regional care a adoptat norme prin care se interzice comerţul cu bunuri utilizate pentru aplicarea pedepsei capitale (sau a torturii şi a tratamentelor degradante), precum şi furnizarea de asistenţă tehnică legată de astfel de bunuri.