Veşti pentru femeile terorizate de violenţa domestică. PNL face o promisiune. Când va deveni operaţională brăţara electronică

(photos.com)

72 de persoane au fost ucise anul trecut, căzând victime ale violenţei domestice. Alte 10.000 de femei au fost bătute de parteneri şi trăiesc în teroare căci ordinele de protecţie emise de judecători sunt simple hârtii fără valoare pentru agresori. Pe rolul Parlamentului există o lege care ar putea opri acest fenomen. Proiectul de lege ar impune monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice, pentru ca ei să nu se poată apropia de victime. Această lege a fost însă amânată de mai bine de un an.

Întrebat de Epoch Times despre acest proiect, vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ioan Cupşa, a promis ca acesta va fi adoptat cu celeritate şi că legea care va permite ca agresorii să fie monitorizaţi cu brăţări electronice va deveni efectiv operaţională din martie 2022, prin operaţională înţelegându-se faptul că se va asigura toată infrastructura materială necesară.

"Această iniţiativă legislativă care aparţine liberalilor (...) este pe repede înainte acum. Am depus amendamente, vor fi preluate, discutate, dezbătute, adoptate probabil în Comisia Juridică. Trebuie să mai treacă şi pe la Comisia de apărare şi, în scurt timp, legea va fi funcţională. Va fi funcţională în ce sens? În primul rând, ne gândim să devină efectivă, aplicabilă începând cu 1 martie 2022, pentru că avem nevoie şi de resurse bugetare, de infrastructură şi suprastructura, durează puţin. De la 1 martie 2022, e o promisiune, va fi funcţională această lege. În ceea ce priveşte însă dispozitivele electronice pentru cei care sunt arestaţi preventiv, sub control judiciar sau în executarea în regim deschis a unor pedepse, lucrurile vor fi amânate până în anul 2025, atunci când vor fi şi toate mijloacele necesare aplicării acestei legi. Pe româneşte, suntem pe repede înainte. În scurt timp veţi avea informaţii de la Comisia juridică care va trece, cum vă spuneam, cu un raport favorabil această iniţiativă legislativă.", a declarat Cupşa pentru Epoch Times.

Reamintim că proiectul de lege privind monitorizarea cu brăţări electronice (PLX 129/2020) trebuia să intre pe rolul Comisiilor Juridică şi de Apărare din Camera Deputaţilor încă din aprilie 2020, lucru care nu s-a întâmplat... Proiectul a tot fost amânat. Cu costurile aferente, inclusiv în vieţi omeneşti. De ce a fost greu în România să se adopte această lege? Un posibil răspuns este că sub umbrela ei intră şi cei aflaţi sub control judiciar. Dacă s-ar implementa sistemul, cei aflaţi sub control judiciar ar fi monitorizaţi electronic şi n-ar mai putea fugi din ţară. De altfel, PSD admite că de aici a venit problema şi vrea analiză extinsă şi vorbeşte despre necesitatea de a „nu discrimina”. Mai mult, PSD dă vina pe USR şi PNL şi susţine că ei nu au vrut acest proiect ca nu cumva infractorii să îşi ispăşească pedeapsa la domiciliu.

"Aici era problema, de fapt (brăţara pentru cei sub control judiciar n.r.). Nu pe prima parte (protecţia pentru victimele violenţei domestice n.r.) pe care aţi spus-o, că acolo există celeritatea şi urgenţa. Dar, repet, datorită pandemiei aceasta nu a mai fost o prioritate. Decizia nu îmi aparţine. În ceea ce priveşte partea a doua, cu privire la deţinuţi sau cei sub control judiciar şi aşa mai departe, acolo a fost o anumită poziţie la acel moment, în cadrul partidelor, şi au zis că trebuie o dezbatere şi o analiză mult mai temeinică pentru că atunci când legiferezi, ştiţi foarte bine, nu poţi să discriminezi. Şi trebuie avut în vedere un impact. E adevărat că era şi o emulaţie publica la momentul 2020 şi 2019, ştiţi foarte bine, pe justiţie, care putea să ducă în zona ‘iar eliberăm puşcăriaşi’ şi aşa mai departe.", a declarat Nicuşor Halici pentru Epoch Times.

La rândul lor, cei de la PNL arată că în 2020 PSD avea majoritatea în Parlament şi putea adopta orice lege dorea. Inclusiv pe aceasta, dacă ar fi vrut.

Merită menţionat că proiectul de lege va fi spart în două. Partea care vizează protecţia victimelor violenţei domestice va fi adoptată urgent, spun liberalii. Partea care îi priveşte pe cei sub control judiciar va fi amânată.

Mai multe informaţii, în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne