"Guvernarea fricii şi festivalul impotenţei" - Analiza lui Moraru / "Nu aşa se guvernează cu PSD"


Analistul Mihai Răzvan Moraru a opinat, într-o nouă postare intitulată "Guvernarea fricii şi festivalul impotenţei", că România are nevoie de decizii curajoase pentru a ieşi din impas şi a demara reformele reale aşteptate de cetăţeni.
"'Nu putem guverna fără PSD! Nu putem face reforme acum! Nu se poate, nu e momentul! Am vrea, dar nu vor ei!'" De luni de zile, asta aud. Din iunie. Ca un refren al neputinţei. Dar chiar a crezut cineva că PSD se va schimba până la finalul anului? Că va deveni, peste noapte, un partener al reformei? România a avut şi guverne minoritare, dar şi coaliţii neaşteptate formate peste noapte. A fost şi curaj, cândva. Ştie bine Traian Băsescu cum se face. Astăzi însă, asistăm la un festival al impotenţei politice. O tortură a stagnării, unde nimeni nu spune adevărul: că pentru mulţi, funcţia – fie ea locală sau centrală – e mai importantă decât direcţia ţării", a declarat Mihai Răzvan Moraru.
Potrivit analistului, de aceea nu există curaj pentru anticipate, de aceea nu se riscă un guvern minoritar şi totul se face din frică.
"Dar nu aşa se guvernează cu PSD — nu prin frică de ce pot face ei, nu prin paralizie politică. Pentru că, în fiecare zi care trece, valul de speranţă născut în 18 mai se destramă. Iar odată cu el, se pierde poate ultima şansă reală de reformă. Ce credeţi că veţi obţine, în această formulă, până în 2028? Cum le veţi cere oamenilor, la viitoarele alegeri, să premieze impotenţa politică? Cum să mai creadă cineva în promisiunile unui stat care nu funcţionează, în care corupţia e tolerată şi propaganda devine politică de stat? Vrei să le cereţi oamenilor să accepte impotenţa politică şi la alegeri să vă dea un nou mandat? Credeţi că atunci va exista o majoritate confortabilă sau sunt şanse să fie mai rău, dacă statul ăsta nu e reformat? Dacă pierderile financiare nu se opresc? Dacă nu se trece la un stat funcţional? Dacă nu se opreşte manipularea şi propaganda? Dacă nu se sancţionează furtul şi se reia lupta împotriva corupţiei?", a afirmat Mihai Răzvan Moraru.
Analistul a subliniat că declaraţiile pot suna bine, dar ele nu înlocuiesc faptele, iar România nu mai are răbdare pentru vorbe.
"Ministrul Justiţiei (PSD) nu a respectat nici măcar procedura! Credeţi că nu ştia?", a adăugat Mihai Răzvan Moraru, făcând referire la avizul lipsă al Consiliului Superior al Magistraturii care a dus la blocarea reformei pensiilor magistraţilor de către Curtea Constituţională.