Vernisajul expozitiei: „Muzeele din Romania intre clasic si modern. Proiecte muzeale (1990–2010)“

Epoch Times România
29.06.2011
Muzeul National de Istorie a Romaniei anunta vernisajul expozitiei „Muzeele din Romania intre clasic si modern. Proiecte muzeale (1990-2010)”, care va avea loc in data de 30 iunie, orele 1300, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Expozitia este organizata in colaborare cu 20 de institutii muzeale si de invatamant superior din intreaga tara, respectiv Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Muzeul Judetean Arges, Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul de Etnografie Brasov, Muzeul Brailei, Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” Bucuresti, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” Bucuresti, Muzeul National al Taranului Roman Bucuresti, Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” Bucuresti, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta, Muzeul de Istorie Galati, Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti, Complexul National Muzeal Moldova (Muzeul Unirii Iasi), Complexul Muzeal Judetean Neamt, Muzeul Judetean Satu Mare, Muzeul de Arta Comparata Sangeorz-Bai, Complexul National Muzeal “Astra” Sibiu, Muzeul National Brukenthal Sibiu, Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau.

Expozitia prezinta efortul de modernizare a muzeelor din Romania, in acord cu cerintele noii muzeografii. Ea reuneste proiecte de arhitectura, elemente de mobilare spatiala, propuneri si solutii muzeo-tehnice – toate abordate si realizate prin conlucrarea dintre arhitecti, designeri, muzeografi, conservatori si restauratori.

Proiectele sunt deopotriva novatoare si ilustrative pentru demersul de modernizare a muzeelor din Romania. Ele exprima angajarea institutiilor muzeale in programe de reabilitare, revitalizare si restructurare functionala si deopotriva de reinterpretare a viziunii despre patrimoniul cultural si natural. Prin intermediul solutiilor propuse este relevata din plin capacitatea de innoire, dar si calitati ale patrimoniului muzeal ce ar trebui mai bine pus in valoare.

Noua miscare muzeografica exprima de altfel atat aspiratiile noilor generatii de specialisti, cat si cerintele marelui public de a avea muzee moderne, bine echipate si functionale, din perspectiva unor standarde europene. Proiectele cuprinse in cadrul expozitiei se doresc a fi pledoarii pertinente pentru o politica patrimoniala moderna in cadrul careia muzeul constituie un raspuns necesar la cerinte fundamentale legate de asigurarea unui larg acces la beneficiile patrimoniului cultural, artistic si natural. Fiecare demers de innoire sau intemeiere a unui muzeu se bazeaza pe o serie de conditionari obiective precum perspective inovative, energii creative si asigurarea unor resurse viabile in raport cu scopul dat.

Prin tematica sa expozitia se adreseaza deopotriva specialistilor, dar si publicului larg oferind o imagine de ansamblu a menirii muzeului contemporan in Romania. Dincolo de cunoasterea directa a unei stari de fapt, expozitia are in intentie si generarea unui cadru pentru dialog pro-activ si dezbatere fundamentata in legatura cu prioritatile si modalitatile de modernizare in muzeele romanesti.

Expozitia „Muzeele din Romania intre clasic si modern. Proiecte muzeale (1990–2010)“ este insotita de un catalog care cuprinde proiecte muzeografice realizate de muzeele participante.

Expozitia va fi deschisa in perioada 30 iunie – 25 septembrie 2011, de miercuri pana duminica intre orele 10.00 – 18.00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor