Vasile Dîncu, nemulţumit că nu se respectă Legea privind accesul liber la informaţiile de interes public
alte articole
"În ultimii ani, s-a produs o dezinstituţionalizare în ceea ce priveşte transparenţa şi accesul liber la informaţiile de interes public. Eu sunt cel care am iniţiat acum 13, 14 ani această lege şi am văzut fazele succesive în care s-a pierdut din concretenţa acestei legi. M-am uitat pe câteva rapoarte de monitorizare şi am observat că acum avem foarte grave probleme de transparenţă.
Sunt lucruri care sunt legate de faptul că majoritatea instituţiilor publice nu mai prezintă un raport la sfârşitul anului, site-urile nu mai prezintă informaţiile obligatorii (...), tratamentul cererilor de transparenţă şi liberul acces la informaţie este făcut discreţionar de foarte multe ori şi făcut uneori intenţionat în aşa fel încât să îngreuneze accesul la informaţiile de interes public", a declarat Vasile Dîncu, citat de Mediafax.
Vicepremierul a făcut referire şi la confuzia care se face, din punctul său de vedere în mod "deliberat", între Legea 544/2001 privind accesul liber la informaţiile publice şi Ordonanţa 27/2002, Legea petiţiilor.
"De foarte multe ori, mai ales când presa cere câte-o informaţie, în 63% din cazuri - am văzut un raport al Guvernului de monitorizare pe această lege - observăm că se întâmplă să fie tratată ca Legea petiţiilor, care durează mai mult (primirea răspunsului-n.r.), are un alt regim", a punctat Vasile Dîncu.
Ministrul Dezvoltării a anunţat că actualul guvern încearcă să se ocupe mult mai îndeaproape de nevoia de transparenţă decizională, amintind totodată că s-a înfiinţat şi un minister dedicat acestui scop.