USR îi declară război lui Dorneanu: Demisia! A transformat CCR în jucător politic şi supra-instanţă de judecată

Preşedintele CCR Valer Dorneanu a transformat instituţia pe care o conduce din gardianul respectării Constituţiei într-un jucător politic şi supra-instanţă de judecată, a tras un semnal de alarmă USR, care îi cere demisia înaltului magistrat.
Andrei Pricopie
21.07.2017

alte articole

Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
21.07.2017

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, trebuie să-şi dea demisia pentru încercarea de transformare a CCR din gardianul respectării Constituţiei în jucător politic şi supra-instanţă de judecată precum şi pentru încălcarea obligaţiilor sale de imparţialitate în exercitarea funcţiei, ca urmare a întâlnirii cu Cris Terhes, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Coaliţia Românilor din SUA, a cărei singură agendă este oprirea luptei anti-corupţie, a solicitat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.

Potrivit USR, Curtea Constituţională nu are atribuţii de formulare sau modificare a politicilor publice, astfel încât această întâlnire şi consultare excede cadrului legitim de funcţionare a CCR.

"Ultima decizie a judecătorilor constituţionali, nr. 377/2017, pregăteşte terenul pentru o schimbare majoră de paradigmă în funcţionarea statului de drept din România, prin încălcarea flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat. În textul deciziei, CCR semnalează lipsa unui cadru legislativ ce ar permite un control de constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti. Judecătorii constituţionali sugerează Parlamentului să îi dea puterea să verifice hotărârile instanţelor şi astfel să se înscăuneze deasupra puterii judecătoreşti.

Constituţia nu prevede un eventual efect al "neconstituţionalităţii unei hotărâri judecătoreşti", ci numai a unei legi sau ordonanţe. Considerăm că este imposibilă introducerea unei verificări a hotărârilor instanţelor de judecată de către CCR prin modificarea Legii 47/1992, singura variantă constituţională fiind însăşi modificarea Constituţiei", a atras atenţia USR.

USR a explicat că CCR nu face parte din niciuna din puterile statului, fiind o instituţie tehnico-politică ce are ca scop principal să verifice conformitatea textelor de lege cu Constituţia, astfel că acest control nu poate să se extindă la verificarea sentinţelor instanţelor judecătoreşti, recenta decizie în acest sens fiind o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

"Luând în considerare precedentul creat în cazul abuzului în serviciu, ne aşteptăm ca, după decizia nr. 377/2017, să reiasă că Parlamentul este obligat să legifereze verificarea sentinţelor judecătoreşti de către CCR. Din păcate, judecătorii constituţionali au mai încălcat recent principiul separării puterilor în stat prin obligarea Parlamentului de a stabili un prag la abuzul în serviciu, deşi CCR nu are competenţe de a impune legiuitorulului, în sensul de a stabili ce şi cum să legifereze.

Astfel, printr-o decizie proprie, judecătorii constituţionali au stabilit că, nu doar partea de hotărâre din deciziile sale are putere obligatorie, ci şi considerentele expuse în motivări. Pe scurt, judecătorii constituţionali şi-au extins puterea, impunând transformarea raţionamentelor în lege, deşi unele dintre ele contravin chiar deciziilor în sine, cum s-a întâmplat în cazul abuzului în serviciu. În acest context, judecătorii constituţionali au adoptat şi o normă internă prin care preşedintele CCR are dreptul să cenzureze opiniile separate şi concurente ale altor colegi, astfel încât criticile venite din interior să nu mai fie aduse la cunoştinţa opiniei publice", a arătat USR.

USR consideră că suntem în faţa unei instituţii care iese, accelerat, din cadrul constituţional, astfel că partidul va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la activitatea judecătorilor constituţionali şi pentru a se asigura că democraţia şi statul de drept din România sunt şi vor fi respectate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor