Usatîi îl susţine pe Dodon în turul 2, în ciuda nemulţumirilor din propriul partid
alte articole
Renato Usatîi declara recent că l-ar susţine pe liderul PSRM întrucât acesta ar fi afirmat că „va face în aşa fel încât Plahotniuc să plece din ţară şi că va învinge regimul”. Asta deşi în campania electorală, liderul PN a precizat, pentru RTR Moldova, că „Dodon nu va ajunge preşedinte, pentru că este un proiect 100% al lui Plahotniuc, iar Plahotniuc are nevoie de Dodon preşedinte pentru a-şi asigura relaţii bune cu Moscova, întrucât la vest el are suficiente probleme. Eu îl voi susţine pe cel care îl va învinge pe Dodon şi Plahotniuc”.
Mai mulţi susţinători ai lui Usatîi i-au reproşat acestuia sprijinul pentru Dodon, arătând că Maia Sandu este mai potrivită pentru funcţia de preşedinte, deoarece aceasta va lupta cu adevărat cu Plahotniuc, pretinsul duşman nr.1 al lui Usatîi, scrie Ziarul Naţional.md
În replică, acesta a anunţat o reformare a partidului. „Eu le mulţumesc celor care au votat candidatul nostru la alegerile de duminică, însă rezultatele ne demonstrează că partidul trebuie restructurat, reformat, dacă vreţi. Această reformare presupune atragerea unor oameni noi, inclusiv din diaspora. Aşteptăm sugestii de la persoane bine pregătite din Federaţia Rusă, din ţările Uniunii Europene, din SUA”, a scris Usatîi pe Facebook.
Chiar dacă a rezistat presiunilor de a-şi retrage candidatul, Dimitrie Ciubaşenko, şi de a-l ajuta pe liderul socialiştilor Igor Dodon să câştige din primul tur, Usatîi a declarat că decizia privind susţinerea acestuia fusese luată demult. Asta în ciuda faptului că, doar cu câteva zile înainte, spunea că decizia va fi luată după consultările cu activul partidului.
„Mult înainte de aceste alegeri noi am convenit cu Igor Dodon că ne vom sprijini reciproc, în cazul în care unul dintre candidaţii partidelor noastre vor accede în turul II. Dodon a promis că va dizolva Parlamentul, va organiza alegeri parlamentare anticipate, iar Plahotniuc va pleca din ţară. Eu mă ţin de cuvânt, iar acum Dodon trebuie să-şi respecte promisiunile. Viaţa va arătă cine şi al cui este”, a motivat liderul Partidului Nostru.
Acesta a explicat şi de ce nu o poate susţine pe Maia Sandu. „Ea este candidatul SUA, iar eu nu o pot susţine. O susţin doar în lupta cu Plahotniuc, doar aici interesele noastre coincid”, a afirmat acesta.