UPDATE. Ziua Naţională a României sărbătorită şi la Chişinău
alte articole
UPDATE: Protestarii au ajuns, în marş, la Ambasada României unde toată lumea a depus jurământ de credinţă ţării mamă şi s-a cântat imnul României.
De acolo, unioniştii au revenit în scuarul catedralei unde, pe jos, a fost aşternut un banner cu o imensă hartă a României reunificate, ideal pe care basarabenii îl doresc atins până în 2018.
UPDATE. Unioniştii, în jur de 400 la număr, au ajuns la monumentul lui Ştefan cel Mare, în jurul căruia au format o „horă a Unirii”. Toată lumea cântă „Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română”.
* * *
UPDATE. Cele câteva sute de unionişti au pornit, bătând din tobe, în marş spre monumentul lui Ştefan cel Mare. Se scandează „Unire, Unire”, „Unitate naţională”, „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Uniţi sub tricolor”, „România nu a avut graniţă la Prut” şi „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.
* * *
UPDATE. În faţa liceului Gheorghe Asachi se cântă cântece despre Unire şi despre tricolor, intrerpretate de Doina şi Ion Aldea Teodorovici.
Tinerii, care au desfăcut un tricolor uriaş, se pregătesc să pornească în marş spre monumentul lui Ştefan cel Mare, după care spre Ambasada României.
* * *
UPDATE. Între timp, la sediul lui Eugen Tomac a venit şi Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, care nu o dată şi-a declarat aspiraţiile unioniste.
„După mobilizarea care a avut loc la Bucureşti în urma tragediei de la Colectiv mi se pare firesc să ne mobilizăm şi pentru Unire”, a declarat, pentru Epoch Times, primarul Chişinăului.
Dorin Chirtoacă a ţinut să le transmită un mesaj tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului: „Tineri de la Chişinău, Bucureşti, Cernăuţi, Iaşi, Suceava, Cluj... luaţi cu asalt Prutul şi zdrobiţi obstacolele, vămile şi graniţele artificiale care s-au pus între noi, că doar aşa vom putea avea o viaţă mai bună”.
* * *
UPDATE. La sediul lui Eugen Tomac au fost arborate, în acelaşi timp, drapelele României, R. Moldova şi UE, în timp ce se cânta imnul României.
Tomac susţine că a decis să vină de 1 Decembrie la Chişinău pentru a le spune românilor din Basarabia că fraţii lor de pe celălalt mal al Prutului sunt solidari cu cei de aici. Politicianul român şi-a expriamt convingerea fermă că Unirea se va produce la un moment dat „pentru că o impune viaţa”.
* * *
UPDATE. De la copii la bătrâni, în jur de 100 - 150 de oameni au venit la statuia lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului şi au depus flori de Ziua Naţională a României, potrivit reporterului Epoch Times de la faţa locului.
Oamenii flutură steagurile României şi R. Moldovei şi afişează pancarte cu mesaje precum „Unirea face puterea”, „Unirea, ideal naţional”, sau „Stefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare român”.
Între timp, în parcul Ştefan cel Mare au fost plasate boxe de la care răsună cântece româneşti, iar oamenii prezenţi s-au încins într-o horă.
* * *
Marţi, 1 decembrie, începând cu ora 12.00, la sediul biroului parlamentar al deputatului Eugen Tomac din Chişinău, situat pe str. 31 august 1989 nr. 98 va fi organizat evenimentul „Uniţi sub tricolor”, la care va lua parte şi parlamentarul, transmite Infoprut.ro.
În cadrul acţiunii vor fi arborate drapelele României şi Republicii Moldova, simbolizând identitatea românească comună a celor două state, precum şi parteneriatul dintre Chişinău şi Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă.
Tot la Chişinău, reprezentanţii societăţii civile unioniste din Republica Moldova, reuniţi în Blocul Unităţii Naţionale (BUN), au pregătit o serie de evenimente pentru a marca Ziua Naţională a României.
Astfel, începând cu ora 11:00, va avea loc o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Capitalei, iar la ora 14:00 va fi dat startul unui marş al Unirii organizat de asociaţia „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP), cu plecare din faţa Liceului Româno-Francez „Gheorghe Asachi”.
Potrivit sursei citate, după manifestaţia stradală, unioniştii vor reveni în centrul Chişinăului, pentru un eveniment cu adevărat excepţional. La ora 15:00, în scuarul Catedralei, la iniţiativa Mişcării Civice Tinerii Moldovei va fi desfăşurată o hartă imensă, cu genericul „Republica Moldova şi România; Reuniţi în 2018″.
În acest an, la 97 de ani de la Marea Unire, sărbătorirea Zilei Naţionale are loc atât în România cât şi Basarabia.