UPDATE. Jocul de-a pasarea responsabilităţii a ajuns la final. Hotărârea în cazul Şova a fost publicată în MO
alte articole
UPDATE. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat joi că, în cazul în care se constată că hotărârea privind votul în cazul Şova este neconstituţională, votul pentru încuviinţarea arestării senatorului PSD ar trebui reluat.
***
UPDATE. Hotărârea Senatului privind votul în cazul Şova a fost fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.
***
UPDATE. Şeful Comisiei Juridice, liberalul Cătălin Boboc a anunţat că PNL are pregătită contestaţia pe care o va depune la Curtea Constituţională, imediat după ce hotărârea Senatului privind votul în cazul Dan Şova va fi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.
***
UPDATE. Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că hotărârea în cazul Şova a fost adoptată de Biroul Permanent şi va fi trimisă la Monitorul Oficial.
"În Biroul Permanent am luat acest proiect şi l-am şi votat, l-am adoptat şi sigur că îl trimitem spre publicare la Monitorul Oficial", a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.
***
UPDATE. Proiectul de hotărâre redactat marţi de senatorii jurişti, prin care se constată că în urma votului din 25 martie în cazul Şova nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării preventive a acestuia, va fi semnat astăzi de Călin Popescu Tăriceanu, după care va fi înaintat Monitorului Oficial.
***
UPDATE. Comisia Juridică a decis cu 6 voturi "pentru" şi 5 voturi "împotrivă" să trimită înapoi, la Biroul Permanent, un proiect de hotărâre prin care se constată că, în urma votului din 25 martie în cazul Şova, nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării preventive a acestuia, relatează Mediafax.
Dezbaterile din comisie au fost tensionate. Şeful comisiei, liberalul Cătălin Boboc, a supus la vot o variantă de proiect de hotărâre prin care se încuviinţa arestarea preventivă a lui Dan Şova, însă aceasta a fost respinsă cu şase voturi împotrivă (cinci membri PSD şi un membru UDMR), în contextul în care opoziţia are doar cinci voturi în comisie.
Proiectul de hotărâre al liberalilor interpreta votul din 25 martie în baza legilor aflate în vigoare astăzi, adică atesta faptul că în cazul lui Dan Şova, Senatul a încuviinţat de fapt cererea DNA de arestare preventiva.
Potrivit hotnews.ro, social-democraţii s-au opus, senatorul Ioan Chelaru insistând asupra faptului că nu trebuie o hotărâre prin care se interpretează votul, ci una care îl atestă.
Astfel, Comisia Juridică a votat proiectul de hotărâre propus cu o zi în urmă în plen de senatorul PSD Şerban Nicolae, proiect ce reprezenta ieri o alternativă a hotărârii ce a picat la vot în plen.
Potrivit acestui proiect, "în urma votului din 25 martie, se constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de articolul 24, alineatul 4, din legea 96/2006 şi de articolul 73 din Regulamentul Senatului, pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova".
Propunerea PSD a primit 6 voturi "pentru" şi 5 voturi "împotrivă", fiind deci adoptat de comisie. Proiectul de hotărâre urmează să fie trimis la Biroul Permanent al Senatului care va decide miercuri dimineaţă dacă mai merge în plen sau este semnată de preşedintele Senatului şi trimisă la Monitorul Oficial.
***
UPDATE. Membri Comisiei Juridice a început şedinţa la ora 17.10. Senatorii liberali au propus ca proiectul de hotărâre să fie o interpretare a votului din 25 martie cu legile în vigoare azi, prin care se încuviinţează solicitarea DNA de ridicare a imunităţii lui Dan Şova, potrivit hotnews.ro.
***
UPDATE. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că singura şansă de scăpare a lui Tăriceanu este să semneze o hotărâre de încuviinţare în cazul Şova.
"Şoarecele încolţit mai are o singură şansă ca să iasă din încercuire. Să semneze o hotărâre de încuviinţare în cazul Şova. Aşa cum, de altfel, trebuia să facă de atunci şi cum a făcut şi la Andronescu şi Mihăilescu. În felul ăsta scapă de DNA. Bine, o să râdă lumea de el că e caraghios, dar oricum i se spune Răzgândeanu şi mai bine să rădâ lumea de tine decât la închisoare. Mai ales că PSD l-a lăsat ca pe o căprioară în bătaia farurilor.
De aseara se comporta exact ca o rozătoare prinsă în labirint. Aseara a încercat să se acopere cu votul senatorilor şi a luat flit, de dimineaţă a zis că n-a avut timp să semneze, pe urma a mai stat şi s-a gândit şi a început să atace CCR, acum convoacă o şedinţă de BP prin care vrea să semneze toţi hotărârea, adică să ajungă la Jilava "lotul Senat", nu doar Tăriceanu. Că parcă ăia sunt proşti...
De aici ar trebui să înveţe şi Tăriceanu şi toţi ca el că nu e bine să te înhăitezi la rele cu PSD-ul. Că ăştia sunt golani de cartier. Când vine potera te lasă singur în curtea şcolii", a precizat Sebastian Lăzăroiu.
***
UPDATE. Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc, a afirmat că este ilegală redactarea hotărârii de către Comisie şi publicarea acesteia in Monitorul Oficial pentru că acest lucru trebuie făcut de către staff-ul preşedintelui Senatului.
Potrivit gandul.info, senatorul a explicat că membrii comisiei pot redacta doar un proiect de hotărâre, pe care să-l supună, ulterior, votului plenului Senatului.
"Nu pot să nu răspund unei solicitări a Biroului Permanent. Comisia juridică va trebui să răspundă, într-un fel sau altul, dar e foarte clar că această comisie poate face propuneri, proiecte de hotărâri pe care să le ducă mai departe către plen, asupra hotărârilor Senatului se pronunţă doar plenul, este singurul competent a se pronunţa asupra unui astfel de act. Nu cred că se poate substitui comisia plenului. Hotărârea poate fi redactată de departamentul legsilativ, e semnată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial. Asta e procedura. Nu poate pronunţa comisia, adică 11 oameni, pe o hotărâre asumată de întreg Senatul României.
Vom răspunde acestei solicitări. Senatul a respins acea formă a hotărârii, dar ea poate să aibă o altă formă. Am să propun un proiect de hotărâre către plenul Senatului şi voi propune să o redactăm noi prin care să constatăm că au fost îndeplinite criteriile pentru adoptarea acelei hotărâri (care să consemneze faptul că au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova - n.r.). Dacă nu acceptă, vom fi într-un conflict.
Este lipsa de curaj în asumarea unei greşeli şi se poate asuma o astfel de greşeală, se poate redacta şi publica o astfel de hotărâre fără a mai fi nevoie de vot. Greşeala aparţine staff-ului care nu l-a informat corect pe preşedintele Senatului privind modul în care ar fi trebuit să meargă lucrurile", a explicat Cătălin Boboc, citat de gandul.info.
***
UPDATE. Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat, în cadrul unei intervenţii telefonice la postul B1 TV, că nu Comisia Juridică ar trebui să redacteze hotărârea, ci Secretariatul Senatului.
"Daţi-mi voie să vă spun un lucru: Cred că e prima oară când o Cameră a Parlamentului, prin preşedintele ei, devine ridicolă. Nu mai are nicio treabă domnul Boboc de la Comisia Juridică. Comisia a trimis un raport către plen care a dat un vot, iar Tăriceanu nu a pus în aplicare hotărârea plenului, refuzând să emită o hotărâre, e clar că nu domnul Boboc şi Comisia Juridică mai are vreo treabă. Tăriceanu trebuie să ordone Secretariatului Sentului să redacteze o hotărâre în care să spună ce s-a votat la domnul Şova. Este foarte clar că acest vot trebuie publicat în Monitorul Oficial", a declarat Traian Băsescu.
***
UPDATE. "Astazi in Biroul Permanent s-a decis să se însărcineze Comisia juridică cu redactarea acestei hotărâri pe care urmează să o publicăm în Monitorul Oficial", a declarat Tăriceanu, la finalul şedinţei, potrivit hotnews.ro.
"Am organizat o şedinţă a Biroului Permanent înaintea începerii şedinţei de plen pentru a putea să lămurim o problemă care este de natură exclusiv tehnico-juridică aş numi-o şi nicidecum una politică. Senatul, prin decizia CCR, este obligat să redacteze o Hotărâre care să ateste rezultatul votului din 25 martie. Dincolo de opiniile juridice şi politice, aşa cum am constatat azi în şedinţa BP din partea PNL, trebuie să respectăm întocmai decizia CCR, deci de a redacta Hotărârea.
De altfel, în decizia CCR se spune foarte clar că în data de 25 martie s-a luat o decizie, ceea ce urmează în momentul de faţă este numai să redactăm Hotărârea în aşa fel încât documentul, prin publicarea în Monitorul Oficial, să capete forţă juridică. De aceea, în BP s-a votat şi s-a luat decizia să însărcineze Comisia juridică cu redactarea textului acestei semnături care urmează să reprezinte materializarea deciziei CCR, pe care urmează să o publicăm în MO" a precizat Tăriceanu.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc susţine că numai plenul decide prin vot asupra hotărârilor Senatului şi că nu s-ar putea pronunţa comisia: "Nu se pot pronunţa 11 oameni asupra unei decizii luate de plenul Senatului".
Potrivit gandul.info, senatorii jurişti se vor reuni de la ora 17:00 pentru a redacta proiectul de hotărâre, procedură pe care, de altfel, liberalii o consideră neregulamentară.
***
UPDATE. Tăriceanu a convocat marţi de urgenţă Biroul Permanent al Senatului pentru a discuta implicaţiile cazului Dan Şova. Potrivit stiripesurse.ro, şeful Senatului nu ar mai vrea să semneze Hotărârea şi să o trimită la Monitorul Oficial fără semnăturile membrilor Biroului Permanent pe ea.
***
UPDATE. Situaţia şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este una complicată, susţine fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu:
"Urâtă situaţie pentru Tăriceanu. Dar, deh, i-a plăcut să se joace de-a copilul rebel. CCR îl obligă să semneze o hotărâre în care scrie că o majoritate simplă nu poate ridica imunitatea unui senator. Asta are două consecinţe: 1. există un act care poate fi contestat la CCR şi care evident este neconstituţional (în Constituţie scrie că imunitatea poate fi ridicată printr-o hotărâre care se adoptă cu majoritate simplă). 2. există un act care îl aruncă direct în braţele DNA (întrucât a mai semnat două hotărâri înainte pe invers la Cati Andronescu şi Şerban Mihăilescu)".
De altfel, fostul consilier prezidenţial a evidenţiat că procurorii DNA i-au dat de înţeles deja lui Tăriceanu spre ce se îndreaptă când i-au cerut documente de anul asta şi anul trecut referitoare la ridicarea imunităţii.
"Ieri, Tăriceanu, dându-şi seama că e groasă, a încercat să ceară un vot care să-i dea voie să emită hotărârea (o aberaţie din Papua Noua Guinee). Senatorii n-au vrut să voteze, deci semnalul a fost clar: "Du-te singur!".
***
UPDATE. Într-o decizie fără precedent, Senatul a respins proiectul de hotărâre propus de Biroul Permanent prin care se constata că în urma votului din 25 martie nu au fost întrunite condiţiile pentru ridicarea imunităţii în cazul Şova. Au fost înregistrate 68 de voturi "împotrivă", 43 de "abţineri" şi două voturi "pentru", potrivit Mediafax.
Proiectul de hotărâre respins luni de plen constata că, în urma votului din 25 martie, nu au fost întrunite condiţiile pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi dispoziţiilor art. 173 din Regulamentul Senatului, în vigoare la 25 martie.
Acest proiect de hotărâre propus de Biroul Permanent era redactat cu data de 20 aprilie.
După vot, Tăriceanu a explicat că este obligatorie însă redactarea unui alt proiect de hotărâre în conformitate cu rezultatul votului din 25 martie.
"Propunerea formulată de Biroul Permanent a fost respinsă, pe cale de consecinţă cealaltă hotărâre pe care o aveţi în mapă o voi semna şi o voi transmite la Monitorul Oficial", a declarat Tăriceanu, făcând referire la un proiect de hotărâre citit în plen de senatorul PSD Şerban Nicolae.
Senatorul anunţase anterior că are o altă propunere şi anume mandatarea lui Tăriceanu să redacteze hotărârea respectivă, astfel că ea nu va mai fi supusă la un vot.
Proiectul respectiv este aproape similar cu cel respins în plen, cu deosebirea că era redactat la 25 martie şi nu se făcea precizarea că decizia se bazează pe Regulamentul Senatului aflat "în vigoare la 25 martie".
***
Obligat de CCR să redacteze hotărârea care să ateste rezultatul votului în cazul Şova şi să o publice în Monitorul Oficial, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni că se va conforma, însă va face acest lucru într-o manieră proprie.
Şeful Senatului a precizat că va prezenta în şedinţa de astăzi a plenului proiectul de hotărâre respectiv pentru a fi supusă la vot, demers care, potrivit avocatei Elenina Nicuţ, reprezintă o nouă manevră menită să tergiverseze redactarea şi publicarea hotărârii.
"CCR a cerut prin decizia pe conflict exclusiv să se redacteze o hotărâre ca urmare a votului din Senat din 25 martie, unde redactare = strict o operaţiune administrativă ce ar trebui asigurată de către secretarii Senatului, urmând ca Tăriceanu să semneze hârtia şi să o trimită la MOf. Tăriceanu vine acum şi spune că va supune plenului spre adoptare textul unei hotărâri care să constate bla bla, de parcă un act al Parlamentului ar presupune două voturi: unul pe conţinutul actului şi altul pe textul hotărârii.
Să fie foarte clar: Tăriceanu trage de timp într-un mod absolut mizerabil! Speră în tergiversarea redactării şi publicării hotărârii fie prin neîntrunirea cvorumului de şedinţă, fie printr-un blocaj generat de un eventual vot negativ pe textul hotărârii în cauza. Este incredibil modul în care se prostituează politic la limita penalului al doilea om în statul român, în unicul scop de a genera haos şi astfel protecţie parlamentară pentru un senator acuzat de fapte de corupţie", a scris Elenina Nicuţ pe contul său de Facebook.
Şeful Senatului a explicat că în 25 martie a fost votată doar cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării, nu însă şi o hotărâre a Senatului, o hotărâre care să ateste rezultatul votului.
"Astăzi vom face acest vot pe un proiect de hotărâre. Eu nu pot să semnez un document care este o hotărâre pe un vot care nu s-a dat. Senatul adoptă hotărâri. Când spunem Senatul adoptă hotărâri nu înseamnă că adoptă preşedintele, înseamnă că adoptă plenul, prin votul lui", a afirmat Tăriceanu.
Întrebat dacă hotărârea în cazul Şova nu rezultă din vot, preşedintele Senatului a replicat: "Nu, sunt două voturi separate (...). Există votul în privinţa încuviinţării reţinerii sau urmăririi penale, iar apoi se redactează o hotărâre care specifică câteva elemente: cine a făcut solicitarea, care este baza juridică în care se adoptă acea hotărâre şi ea se supune votului separat".
Tăriceanu a mai precizat că hotărârea va fi adoptată cu majoritate simplă, însă a refuzat să precizeze ce se va întâmpla în cazul în care aceasta nu se va adopta.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook