[Update] Grevă generală în Atena. Opozanţii austerităţii aruncă cocktail-uri Molotov asupra poliţiei

Guvernul de stânga al premierului grec Alexis Tsipras se confruntă astăzi cu prima grevă generală de la preluarea puterii în luna ianuarie. Ţara va fi mai mult sau mai puţin blocată, în condiţiile în care mii de angajaţi din sectorul public şi privat refuză să muncească în semn de protest faţă de reducerea bugetului pentru cheltuieli şi pentru creşterea taxelor.
Andrei Popescu
12.11.2015

UPDATE 2: Micul grup de manifestanţi violenţi s-a deplasat în zona Exharchia din centrul Atenei, lăsând în urma lor o destul de mare debandadă, conform The Guadian.

Totuşi, nu toţi tinerii s-au implicat în proteste violente. În oraşul Patras, liceenii au organizat un marş de protest paşnic împotriva măsurilor de austeritate.

************************

UPDATE 1: Manifestanţii violenţi din Atena au aruncat cu bombe incendiare asupra sediului Băncii Naţionale a Greciei.

************************

Mii de oameni s-au adunat joi în Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, pentru a protesta împotriva condiţiilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali pentru aprobarea celui de-al treilea pachet de salvare financiară a Greciei, a cărui valoare este de 86 miliarde de euro.

Conform poliţiei din Atena, aproximativ 24.000 de oameni au ieşit pe străzile capitalei elene pentru a participa la 3 marşuri de protest separate.

La un moment dat, în preajma amiezii, un grup de tineri s-a desprins de unul dintre marşurile de protest şi s-a ciocnit cu forţele de ordine. În timpul violenţelor, tinerii au aruncat cu bombe incendiare asupra poliţiştilor, care au răspuns cu gaze lacrimogene.

În Piaţa Omonia, un grup de manifestanţi anti-sistem au incendiat mai multe blocaje stradale şi un vehicul care aparţine companiei de telecomunicaţii OTE, care este deţinută parţial de stat, conform The Guardian.

Sindicatele au declanşat greva generală în semn de nemulţumire faţă de măsurile de austeritate cerute de creditorii externi. Guvernul Tsipras s-a angajat să aplice aceste măsuri, iar Parlamentul de la Atena a adoptat pachetul de reforme pe 16 octombrie.

Măsurile de austeritate solicitate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional sunt necesare pentru ca Atena să poată primi o tranşă de credit în valoare de 2 miliarde de euro, conform Hotnews.ro.

Şcoli, spitale, bănci, muzee, zone arheologice, farmacii şi servicii publice vor fi afectate de această grevă generală de 24 de ore. Zborurile vor fi de asemenea date peste cap, feriboturile vor rămâne blocate în porturi şi noile transmisiuni de ştiri vor înceta deoarece angajaţii pleacă de la locurile de muncă.

“Ne aşteptăm la o prezenţă uriaşă”, a declarat Petros Constantinou, un membru proeminent al unui grup anticapitalist de stânga, Antarsya. “Acest guvern se află sub o presiune dublă, din partea creditorilor, dar şi a poporului, şi furia noastră va fi necruţătoare”, a adăugat el pentru The Guardian.

Situaţia din Grecia este din ce în ce mai tensionată. Ministerul Finanţelor a luat în weekend o măsură şocantă: funcţionarii publici şi pensionarii vor fi supuşi unor controale de capital şi mai stricte decât restul grecilor.

Conform planului ministerului, funcţionarii publici şi pensionarii vor putea să retragă în numerar doar o parte din salariile şi pensiile lor, 150 de euro pe săptămână, cu un total de 600 de euro pe lună – în timp ce restul va rămâne în conturile lor bancare şi vor putea fi cheltuiţi doar prin utilizarea obligatorie a cărţilor de debit sau de credit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor