UPDATE: Băsescu despre redeschiderea dosarului răpirii din Irak: "Este o palmă pentru România"
alte articole
UPDATE: Fostul şef al statului a ieşit de la Judecătoria Secotrului 5. Adresâdu-se juraliştilor, Băsescu a declarat că este "un fost preşedinte destul de hărţuit."
"A fost foarte scurt. Am respins orice afirmaţie a lui Corneliu Vadim Tudor cu privire la primirea unor sume. Am arătat că operaţiunea a fost desfăşurată de serviciile secrete şi cu asta basta. Am cerut Parchetului General, în cazul în care se va decide redeschiderea dosarului, să mă audieze foarte rapid, pentru că că a trena o asemenea suspiciune este nefavorabil pentru România. Să presupui că un şef de stat şi-a însuşit din banii alocaţi unei operaţiuni la nivel internaţional este inadmisibil. Este o pată pe obrazul Parchetului, care poate să creadă o asemenea afirmaţie din campania din 2009. Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit. Observ că pentru Parchet nu au relevanţă morţii de la Revoluţie, de la mineriade... Relevanţă are o afirmaţie despre fostul preşedinte", a declarat Traian Băsescu, citat de stiripesurse.ro.
***
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat miercuri dimineaţă la Judecătoria Sectorului 5, unde magistraţii vor decide dacă redeschid dosarul răpirii jurnaliştilor români.
"Deschiderea acestui dosar este o palmă pentru România. Când se aduce în spaţiul public ideea că un şef de stat, în colaborare cu un general american, au putut să fure bani, iar autorităţile române fac un spectacol din acest lucru, nu prinde bine României. Dar asta-i viaţa...", a declarat Băsescu.
Întrebat dacă există elemente în dosar care pot fi desecretizate, şeful statului a răspuns că, la nevoie, dosarul poate fi desecretizat integral.
Dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak ar putea fi deschis ca urmare a unei cereri depuse de (acum defunctul) Corneliu Vadim Tudor, care i-a acuzat pe Traian Băsescu şi pe preşedintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, ca şi-au oprit o parte din răscumpărarea plătită de statul român, mai exact 4 milioane de dolari, pentru eliberarea celor trei jurnalişti răpiţi.
Comentând informaţia, fostul preşedinte declara:"E cea mai penibilă situaţie în care Parchetul General poate pune România. Te iei după defunctul Vadim Tudor că preşedintele României a dat generalului Petreuş 9 milioane de dolari în Irak şi ca acesta i-a dat înapoi preşedintelui 4 milioane. Este o aberaţie. (...) Când instituţiile intră în acest joc, nu pot să facă decât rău României. Sigur că mă voi duce. O să constat că instanţa o să aprobe redeschiderea dosarului, nu stiu şi dacă şi a urmăririi penale", a declarat Băsescu, citat de HotNews.
În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad. Fostul şef al statului a susţinut tot timpul că statul român nu a plătit bani pentru readucerea în ţară a celor trei.