Uniunea Europeană îşi caută drumul spre salvare (FT)

La trei ani după ce urgenţa financiară a Greciei a zguduit fundamentele uniunii monetare europene, şocurile politice şi economice continuă să zdruncine blocul comunitar în ţări diferite, cum ar fi Ciprul, Ungaria, Portugalia şi Slovenia, comentează Tony Barber în paginile publicaţiei britanice Financial Times.

Introducerea de controale de capital stricte în Cipru, în cadrul pachetului de salvare de 10 miliarde euro, destinat salvării economiei şi sistemului financiar al insulei, demitizează ideea că ameninţările la adresa unităţii eurozonei au dat înapoi. Cu toate acestea, în anumite privinţe, datoria suverană a zonei şi crizele sale bancare par mai puţin acute astăzi decât în urmă cu 12 luni, datorită, în parte, promisiunii Băncii Centrale Europene (BCE) de a interveni nelimitat pentru a proteja statele membre vulnerabile.

În alte domenii de politică, cum ar fi un efortul pe termen lung pentru a stabiliza ţările vecine din Balcani, UE înregistrează succese importante. Croaţia va adera la Uniune în luna iulie, în calitate de al 28-lea membru, iar UE a intermediat un acord între Serbia şi Kosovo, care ar trebui să aducă ambele state mai aproape de aderare.

Pe de altă parte, niciunul dintre aceste succese nu poate ascunde importanţa ataşată depăşirii dificultăţilor economice ale Europei. Perspectivele de creştere economică ale Europei, abia dacă robuste chiar şi în perioada anterioară crizei, vor fi slabe în viitorul apropiat. Unele ţări sunt în recesiune prelungită şi suferă de şomaj în masă. În plus, unitatea eurozonei are de suferit din cauza discrepanţelor mari şi persistente în privinţa condiţiilor de finanţare pentru ţările creditoare şi debitoare.

Mai mult, populismul politic este pe punctul de a deveni un element consacrat al vieţii publice în multe ţări din UE. Mişcările populiste văd în alegerile europarlamentare de anul viitor o oportunitate de ''a fura'' din voturile partidelor tradiţionale, considerate de mulţi alegători incapabile să recreeze locuri de muncă, să aducă înapoi creşterea economică şi să genereze un stat asistenţial robust. Cu cât criza continuă, cu atât ea îndepărtează iniţiative emblematice, cum ar fi schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, odată concepută drept un punct de referinţă pentru combaterea schimbărilor climatice.

În interiorul zonei euro, dezacorduri fundamentale divizează Germania şi pe aliaţii săi - care afirmă că austeritatea fiscală şi reformele economice structurale vor da într-o bună zi rezultate pozitive - de alte ţări, care susţin că politicile actuale sunt autodistructive şi alienează publicul.

Într-o cheie mai largă, problema privind cât de mult doreşte UE, sau este capabilă, să meargă pe drumul unei integrări mai profunde în încercarea de a găsi o soluţie pe termen lung la problemele sale rămâne fără răspuns. Condiţiile economice, politice, juridice şi sociale dificile din cele mai mari state membre ale eurozonei - Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie - oferă o mare parte din explicaţia pentru această indecizie, argumentează Tony Barber.

Din punct de vedere politic, alegerile federale din Germania din 22 septembrie vor fi cruciale pentru a da un impuls eforturilor UE de gestionare a crizelor. Pe de altă parte, un consens larg uneşte coaliţia de centru-dreapta a cancelarului Angela Merkel şi pe oponenţii săi social-democraţi şi Verzi privind responsabilitatea Germaniei, în calitate de putere economică preeminentă zonei, de a apăra zona euro.

Cu toate acestea, campania electorală va ţine în loc deciziile extrem de necesare ale Germaniei în privinţa unei integrări mai strânse, în special a unei uniuni bancare europene. O problemă arzătoare pentru partenerii Germaniei este dacă următorul guvern de la Berlin va adera la poziţia exprimată în luna aprilie de către ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, potrivit căruia o uniune bancară va necesita o revizuire a tratatului de bază al Uniunii Europene. Or, chiar dacă Germania prezintă o mai mare flexibilitate în această privinţă, există puţine dovezi că orice coaliţie care s-ar afla la guvernare la Berlin - sau Curtea Constituţională din Germania - ar aproba mutualizarea cel puţin parţială a datoriilor din zona euro, dorită de alte ţări.