Unele spitale au deficit de sânge. Bănicioiu apelează la cetăţeni să doneze

Unele unităţi sanitare se confrunta în ultima perioadă cu un deficit de sânge, astfel că ministrul Sănătăţii a făcut apel către cetăţeni să doneze sânge şi totodată cere centrelor de transfuzie prelungirea programului şi utilizarea unităţilor mobile.
Fiole cu sange (Abid Katib / Getty Images)
Flori Mladin
19.08.2014

Unele unităţi sanitare se confruntă în ultima perioadă cu un deficit de sânge, astfel că ministrul Sănătăţii a făcut apel către cetăţeni să doneze sânge şi totodată cere centrelor de transfuzie prelungirea programului şi utilizarea unităţilor mobile.

"În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20 - 25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate", declară într-un comunicat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Totodată, ministrul Sănătăţii, a afirmat marţi că este necesară prelungirea programului de lucru la centrele de transfuzii, precum şi creşterea numărului de utilizări ale celor cinci centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009, astfel că în acest context a cerut reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie să analizeze posibilităţile de punere în practică a acestor deziderate.

"Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe, iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge", a mai pecizat ministrul Sănătăţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor