Un tunel şi o criptă vechi de 1800 de ani descoperite printre ruinele de la Teotihuacan

Timp de aproape 100 de ani, arheologii au căutat indicii despre identitatea împăratului anticului oraş Teotihuacan, din nordul Mexicului. De curând arheologii au declarat că au descoperit un tunel care poate duce la mormântul regelui.
Teotihuacan înseamnă “Locul unde oamenii devin Zei”. (pixabay.com)
Cheryl Casati
10.08.2010

Timp de aproape 100 de ani, arheologii au căutat indicii despre identitatea împăratului anticului oraş Teotihuacan, din nordul Mexicului. Arheologii au declarat că au descoperit un tunel care poate duce la mormântul regelui.

Se crede că acest lung tunel sigilat este mai vechi de 1.800 de ani. Cu ajutorul unei camere de filmat şi al unui scanner cu putere de penetrare a solului, arheologii au descoperit că tunelul are o lungime de 34 de metri şi conduce către o încăpere despre care se crede că este mormântul decedatului.

În această cameră au fost găsite numeroase obiecte preţioase, printre care aproape 50.000 de obiecte din piatră, jad, cochilii şi olărie, chiar şi unele cuptoare din ceramică foarte rare. Arheologii au confirmat că în cameră se află rămăşiţele imaginii unui presupus conducător.

Primul indiciu către acea locaţie a tunelului a apărut în 2003, atunci când o ploaie torenţială a cauzat surparea pământului de la baza Piramidei lui Quetzalcoatl, în zona centrală a ruinelor, care se găseşte aproximativ la 550 km nord de oraşul Mexico.

Ca nici o altă metropolă pre-hispanică deţinătoare de rămăşiţe ale unor conducători divinizaţi, Teotihuacan n-a oferit până astăzi nici o imagine a vreunui conducător, nici măcar un mormânt al vreunui monarh.

Teotihuacan este un mare şi întins complex de temple, străzi şi pieţe, folosit încă pentru ceremoniii de către multe din triburile mexicane native. Este casa Templului Jaguar, a Piramidei Quetzalcoatl şi a înaltelor piramide ale Lunii şi Soarelui.

Cercetătorii sunt de părere că tunelul a fost blocat în mod intenţionat, între anii 200 şi 250 d.Hr. şi a fost folosit ca element principal în jurul căruia s-a construit complexul ceremonial, făcând din el cel mai sacru aspect al ruinelor.

Se crede că acest oraş avea mai mult de 100.000 de locuitori, iar oamenii de ştiinţă sunt convinşi că era cel mai mare şi influent oraş pre-hispanic din America de Nord de la acea vreme.

Oraşul s-a aflat la apogeu între anii 100 i.Hr. şi 750 d.Hr, fiind numit “Teotihuacan” de către azteci, care l-au descoperit în anii 1300. Teotihuacan înseamnă “Locul unde oamenii devin Zei”.

Din moment ce nici un nume, imagine sau referinţe către conducători n-au fost găsite în inscripţiile pietrelor şi în frescele pretenţioase din Teotihuacan, o teorie propune că acest oraş era condus de mai multe persoane, alternativ.

În 1987, Teotihuacan a fost denumit o Zonă de Patrimoniu Internaţional UNESCO. Este unul din cele mai vizitate situri arheologice din Mexic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor