Un sistem telefonic de acum 1200 ani, inventat de o cultură care nu cunoştea scrisul

Nu ştiau să scrie, dar au inventat telefonul! Este vorba despre civilizaţia Chimu, care a trăit cu peste 1200 ani în urmă, renumită pentru ceramica specială monocromatică şi prelucrarea rafinată de cupru, aur, argint şi tumbaga (aliaj de cupru şi aur). Datorită unui artefact uitat din colecţia Muzeului Naţional al Indienilor Americani, complexul din Maryland, descoperim că această cultură pre-columbiană antică inventase, de asemenea, telefonul!

Societatea noastră modernă este mândră de recentele progrese ştiinţifice şi de realizările tehnologice semnificative. În ultimii ani, nu există nicio îndoială că s-a parcurs un drum lung în această direcţie. În fiecare zi se concep noi gadget-uri tehnologice care sunt menite să ne îmbunătăţească vieţile. Cu toate acestea, întâlnim tot mai des artefacte antice uitate, care ne obligă să reevaluăm gradul nostru de progres.

De exemplu, telefonul. A fost inventat oficial în 1870, când doi inventatori Elisha Gray şi Alexander Graham Bell, îl dezvoltaseră independent. Ambii inventatori s-au grăbit la oficiul de brevete - la câteva ore distanţă unul de altul! Cu toate acestea, cronologic, Alexander Graham Bell a fost cel care a înregistrat primul invenţia. La scurt timp, Grey şi Bell s-au angajat într-o lungă bătălie juridică în legătură cu paternitatea invenţiei, în cele din urmă Bell fiind desemnat câştigător.

Cu toate acestea, nu mulţi ştiu că, în realitate, întâietatea paternităţii telefonului aparţine unei populaţii pre-columbiene care a trăit între 800 şi 1470 d.Hr., cunoscută sub numele de civilizaţia Chimu.

Deşi nu avea un sistem de scriere, Chimu a dezvoltat unul dintre primele exemple de ingeniozitate în emisfera occidentală compus din dovleci şi sfoară, configurate pentru a obţine un dispozitiv de comunicare similar telefonului nostru.

Dispozitivul zăcea uitat în depozitul Muzeului Naţional al Indienilor Americani (National Museum of the American Indian-NMAI) aflat sub patronajul Institutului Smithsonian, într-o cutie de carton rezistentă la umiditate. Obiectul a ieşit puţin, din întâmplare, atrăgând atenţia curatorilor muzeului care au decis să-l expună din nou pentru a permite vizitatorilor să afle despre această extraordinară invenţie. Această minune protoinginerească se compune din două receptoare din dovleac acoperite cu răşină, o membrană de piele cusută la baza receptoarelor şi o frânghie de bumbac cu o lungime de 23 metri.

"Este un obiect unic. Nu au mai fost descoperite altele. Provine din geniul unei societăţi autohtone care nu avea nici limbajul scris", spune Ramiro Matos, antropolog şi arheolog specializat în studiul Anzilor centrali şi curator al NMAI. "Din păcate, nu vom şti niciodată care a fost ideea iniţială din spatele creaţiei sale".

Trecutul recent al artefactului este la fel de misterios. Cumva, nu se ştie în ce condiţii, a ajuns în mâinile unui aristocrat prusac, baronul Von Walram V. Schoeler, un fel de aventurier care a început să sape în Peru din anul 1930. Este posibil să fi fost el însuşi cel care a găsit telefonul. În 1940 s-a stabilit la New York, iar după ce a realizat o vastă colecţie de artefacte, în cele din urmă a distribuit-o în muzee din Statele Unite ale Americii.

Aparatul a fost realizat când Regatul Chimor era la apogeul dezvoltării sale. Aşa cum a explicat revista Smithsonian, cultura Chimu a fost o cultură a Lumii Noi, cu adevărat inteligentă şi inventivă, nu doar pentru artizanat şi bijuterii, dar şi pentru dezvoltarea de sisteme complexe de irigaţii şi de lucrări hidraulice capabile să transforme deşertul în teren agricol.

Cultura Chimu era organizată într-un mod piramidal şi cercetătorii din NMAI cred că dispozitivul a fost utilizat doar în casta preoţilor. Arhitectura din Chan Chan, capitala Regatului Chimor, arată o zonă retrasă a oraşului, reflectând separarea strictă între elita conducătoare şi clasa muncitoare.

"Telefonul a fost un instrument conceput pentru o comunicare la nivel executiv, poate pentru a fi date ordine curtenilor care erau în anticamerele puterii, unde se luau decizii cruciale, şi contactul faţă în faţă cu persoane de statut înalt era interzis", explică Matos.
Potrivit legendei, Chan Chan a fost fondat de Taycanamo.

Chan Chan era cel mai mare oraş din America de Sud pre-columbiană. Ruinele aceastei aşezări impresionante reflectă în structura sa o organizare politică şi socială foarte riguroasă, subliniată de împărţirea în nouă "cetăţi" sau "palate" care constituie unităţi independente repartizate pe o suprafaţă de aproximativ 6 km².

Zidurile clădirilor erau bogat decorate cu fresce reprezentând motive abstracte şi subiecte antropomorfe şi zoomorfe. În jurul celor nouă complexe se dezvoltau patru domenii destinate producţiei de textile şi prelucrarea lemnului şi metalului. În zone exterioare oraşului au fost găsite regiuni agricole mari şi un sistem de irigare sosfisticat.