Un preot suspendat pentru că s-a întâlnit cu Putin şi-a găsit maşina în flăcări. Susţine că ar fi un act de intimidare

Preotul Ciprian Mega susţine că şi-a găsit maşina în flăcări (Facebook - Ciprian Mega)
D.B.
06.02.2025

Un preot din Oradea, care a fost suspendat de Episcopia Ortodoxă după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin şi a oficiat o slujbă alături de patriarhul Kiril, acuză că ar fi victima unui act de intimidare după ce i-a luat foc autoturismul.

Potrivit Gândul, preotul Ciprian Mega se îndrepta spre Capitală pentru a duce la Patriarhie actele contabile de la parohia sa.

El spune că marţi seară a plecat spre Bucureşti şi, pe drum, s-a întâlnit cu alţi doi preoţi care mergeau tot la Patriarhie, pentru a depune mărturie într-un presupus caz de homosexualitate în cadrul Bisericii.

La un moment dat, feţele bisericeşti s-au oprit pe drum dorind să bea o cafea împreună. Mega a parcat maşina şi a plecat cu ceilalţi doi colegi de breaslă dar nu au găsit nimic deschis. El susţine că, la întoarcere, cei trei ar fi găsit maşina preotului Ciprian Mega arzând.

Preotul a declarat că nu ştie motivul exact al producerii incendiului, dar susţine că acest act ar putea fi o încercare de intimidare.

„În cazul în care nu a fost un accident, putem vorbi despre o acţiune de intimidare. Nu au vrut să mă omoare, pentru că în acest caz aş fi fost mort”, a adăugat preotul.

Surse judiciare au declarat pentru sursa citată, că maşina preotului Ciprian Mega ar fi luat foc în mers, iar cauza ar fi fost probabil de la un scurtcircuit la motor. De asemenea, nu ar exista suspiciuni legate de faptul că incendiul ar fi fost provocat intenţionat.

Context

Preotul Ciprian Mega este şi regizor. El a fost invitat anul trecut la Festivalul de film din Rusia, după ce a lansat în România filmul „21 de rubini”, unde s-a întâlnit cu Putin.

Mega este un mare susţinător al războiului pornit de Rusia în Ucraina.

Episcopia Ortodoxă a Oradiei l-a suspendat din funcţia de paroh al Parohiei „Sfântul Spiridon”, din Oradea, fiind acuzat că ar fi omul ruşilor „plantat” în România de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Preotul este acuzat că „slujeşte altor interese decât cele ale Bisericii şi ale ţării în care îşi duce traiul”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor