Un oltean răzvrătit: Ioan Paul Popescu

A împlinit 16 ani în închisoare, dar acesta nu este singurul moment dramatic din viaţa lui Ioan Paul Popescu. S-a născut la 4 septembrie 1943, în Osica de Jos, judeţul Romanaţi, astăzi judeţul Olt. Tatăl său a fost învăţător la ţară, în Cadrilater. Apoi, în Basarabia, pe vremea războiului, învăţătorul a cunoscut ce însemnase comunismul, după care a revenit în Oltenia. Aşadar, Ioan Paul Popescu a primit o educaţie anticomunistă încă din timpul celor şapte ani de-acasă.

În clasa a VIII-a de liceu, elevul Popescu n-a avut de lucru şi a comentat negativ manualul de economie politică de clasa a XI-a, pe care-l citise cu mare atenţie. Pe când Securitatea era deja la curent cu opiniile sale politice, el a înfiinţat, împreună cu câţiva colegi, o organizaţie numită ”Vulturul”, depunând şi un jurământ scris. Pe atunci se spunea că nu va fi posibil să se înfiinţeze Gospodării Agricole Colective (G.A.C.) în România, pentru că sătenii se vor răscula. Iar copiii chiar au crezut că aşa ceva se va întâmpla, aşa că au întemeiat organizaţia clandestină ca să-i ajute pe răzvrătiţii de la ţară!

Din păcate, doi dintre cei care semnaseră jurământul de aderare la ”Vulturul” erau turnători la Securitate, aşa că dezastrul s-a produs. Cu excepţia celor doi trădători, toţi ceilalţi membri ai organizaţiei au fost arestaţi, în ziua de 6 august, deci de sărbătoarea Schimbării la Faţă, la ora 0 şi 20 de minute, şi duşi, sub o ploaie de pumni şi palme, într-o celulă a Securităţii din Caracal. Dimineaţa, au fost transportaţi la Securitatea din Craiova, primind iarăşi, atât pe drum cât şi la sosire, nenumărate lovituri de la ofiţerii însoţitori şi de la gardieni. În celula de la Securitatea din Craiova se mai găseau încă 10 arestaţi.

La 21 octombrie 1959 a avut loc primul proces, la Tribunalul Regiunii Craiova, unde liceenii arestaţi au fost acuzaţi de apartenenţa la o ”Organizaţie de tip fascist cu caracter legionar” şi condamnaţi la 20 de ani de muncă silnică, 8 ani de degradare civică şi confiscarea în întregime a averii. După recurs, judecat la Regiunea a II-a Militară Bucureşti în absenţa lor, pedeapsa s-a redus la ”doar” 12 ani de muncă silnică, rămânând cu cei 8 ani de degradare civică şi confiscarea averii personale. Au fost duşi la Penitenciarul din Craiova, într-o celulă în care mai erau aproximativ 120 de oameni, în 35 de paturi, suprapuse pe trei rânduri.

În 1960, adolescentul Popescu era deja în închisoarea de la Mărgineni, între Ploieşti şi Târgovişte, în colonia de minori contrarevoluţionari. A fost, scurtă vreme, şi la Jilava. La eliberare, în anul 1964, când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici din Republica Populară Română, s-a întors în satul natal, unde foştii colegi de şcoală se făceau că nu-l văd, când îl întâlneau! Cu mare greutate, a găsit un loc de muncă, întâi ca zilier, la săpatul şanţurilor de irigaţii, în apropiere de Caracal, apoi ca muncitor necalificat la o Întreprindere Agricolă de Stat (I.A.S.), pe lângă satul natal, după care a ajuns pe şantierul de construcţii de locuinţe în cartierul Drumul Taberei, din Bucureşti. Între timp, după mai multe şicane, din cauza dosarului, a urmat şi absolvit liceul, la cursul seral.

Datorită aceluiaşi dosar de contrarevoluţionar, fostul deţinut politic Ioan Paul Popescu nu a fost admis de prima dată în facultate, aşa că s-a dus la construit cale ferată în Bărăgan. În fine, a reuşit să urmeze şi să termine Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia Sociologie, după care a lucrat ca stagiar la Uzina de Aluminiu din Slatina. Până în Decembrie 1989 a tot fost urmărit, şicanat, şantajat. Apoi, după reactivarea Partidului Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ) s-a înscris în această formaţiune politică, ajungând senator şi unul dintre apropiaţii lui Corneliu Coposu.

Omul politic Ioan Paul Popescu a fost unul dintre cei mai activi parlamentari, dar, după moartea lui Corneliu Coposu, s-a retras din partid, implicându-se în acţiuni socio-culturale, îndeosebi în judeţul Olt.

L-am cunoscut pe dl Popescu acum câteva zile, cu prilejul vernisajului expoziţiei Adevăr – Compasiune – Toleranţă, de la Craiova. Am poposit, şi la dus şi la întors, în frumoasa casă rustică pe care a construit-o singur, nu departe de malul drept al Oltului, unde s-a retras împreună cu soţia. Ne-am bucurat de ospitalitatea celor două gazde, dar, în acelaşi timp, am ascultat şi am notat emoţionanta povestire a celui arestat la 16 ani pentru ”activitate contrarevoluţionară”, o istorie dramatică, pe care am transcris-o aici, ca să fie de învăţătură şi de neuitare şi altora. Să sperăm că ororile comunismului nu vor fi niciodată uitate, căci, uitând trecutul, ne-am putea rătăci pe drumul viitorului.