Un ofiţer a fost reţinut pentru tentativă de viol asupra unui elev de la Şcoala de Poliţie din Câmpina [surse]

Un ofiţer la Şcoala de Poliţie din Câmpina în vârsta de 49 de ani a fost reţinut vineri, 26 decembrie, de poliţiştii prahoveni sub suspiciunea de tentativă de viol. Tentativa de viol ar fi fost comisă asupra unui elev al şcolii, scrie G4Media citând surse.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de viol, sub supraveghere Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii unei instituţii de învăţământ postliceal, din Câmpina.
„Din primele cercetări efectuate, se confirmă existenţa unei infracţiuni de tentativă la infracţiunea de viol.
Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 49 de ani, a fost condusă la sediul unităţii de parchet competente, în vederea audierii”, au transmis reprezentanţii IPJ Prahova.
Ofiţerul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie analizată oportunitatea luării unei alte măsuri preventive