Un nou partid secret luptă pentru democraţie şi pentru sfârşitul regimului comunist chinez
alte articole
Un nou partid politic, care îşi propune crearea unei democraţii constituţionale în China, a atras atenţia unora dintre observatorii situaţiei din această ţară în timpul activităţii politice intense din Regatul Mijlociu care arată că sunt în curs schimbări dramatice.
The Epoch Times a aflat că unii intelectuali şi oameni de ştiinţă tineri din Beijing au format recent un partid numit "Partidul Democrat Liberal al Oamenilor de Ştiinţă Chinezi." Doctrina directoare a partidului este condusă de valorile universale ale democraţiei. Acesta vizează utilizarea unor mijloace paşnice pentru o revoluţie împotriva autorităţii centrale a Partidului Comunist Chinez (PCC) şi pentru dizolvarea internă a PCC în scopul stabilirii unei democraţii constituţionale.
Dacă noul partid va prelua puterea, el îşi va concentra eforturile pe a se asigura că cetăţenii chinezi au libertate, drepturi politice şi un sistem judiciar sănătos bazat pe constituţie ca lege supremă, în care toţi cetăţenii sunt trataţi în mod egal în faţa legii. Acesta ar stabili un guvern constituţional, implementând o separare a puterilor între ramurile executivă, legislativă şi judiciară. Ar naţionaliza armata, care este acum controlată direct de Partidul Comunist Chinez.
The Epoch Times a reuşit să îl contacteze pe şeful acestui nou partid, Liu Yi (alias), care a declarat că partidul îşi va anunţa obiectivele în viitorul apropiat.
Xinhua, purtătorul de cuvânt al regimului chinez, a publicat pe 23 februarie o propunere a Partidului Central. Propunerea a fost prima de acest gen de la începutul guvernării PCC în China. Ideea era construirea unui grup de lucru compus din non-membri de partid, inclusiv apărători ai democraţiei, reprezentanţi ai diferitelor religii şi grupuri etnice şi alte persoane. De asemenea, grupul ar urma să recruteze noi talente de la aceste organizaţii pentru a lucra cu PCC.
Potrivit unei surse care lucrează în cadrul sistemului PCC, non-membrii de partid, care au lucrat în trecut pentru agenţiile guvernamentale, nu au avut nicio putere reală şi au servit doar în scopuri de faţadă şi de propagandă. Aceşti non-membri de partid au fost, de asemenea, excluşi din anumite departamente şi profesii, cum ar fi armata, mass-media şi profesii care necesită acces securizat.
The Epoch Times a raportat la începutul acestei luni că lideri cheie din Biroul Politic al PCC au ajuns la patru puncte consensuale care reflectă obiectivele noului partid:
1. Va fi format un comitet de pregătire pentru o nouă constituţie, din membri din diferite comunităţi, partide politice şi organizaţii, având drept scop elaborarea unei noi constituţii care protejează libertatea de asociere şi de întrunire.
2. Va fi anunţat că PCC şi-a încheiat misiunea sa istorică ca partid de guvernământ şi că membrii săi ar trebui să se reînregistreze, având opţiunea de a demisiona sau de a rămâne în cadrul său.
3. Îndreptarea situaţiei şi acordarea de despăgubiri grupurilor şi victimelor "4 iunie," Falun Gong şi altele, care au fost persecutate în mod greşit pentru că s-au dedicat realizării democraţiei în China.
4. Naţionalizarea armatei.
Anunţurile paralele sugerează că liderii principali din PCC testează apele pentru punerea în aplicare a unei democraţii constituţionale şi oferă informaţii despre asta mass-mediei. La mijlocul lunii aprilie, Radio France Internationale (RFI) a citat un articol al China In Perspective, în care s-a indicat că propunerile premierului Wen Jiabao pentru reforma politică şi îndreptarea situaţiei din "04 iunie" au fost aprobate.
RFI a citat-o pe Gao Yu, o jurnalistă din Beijing şi dublu câştigătoare a premiului Curaj în Jurnalism, ca spunând că a primit informaţii cu privire la acest lucru de la cineva care lucrează în interiorul sistemului PCC.
O serie de incidente reflectă conflicte interne intense în China, a declarat avocatul pentru drepturile omului Jiang Tiangyong, într-un interviu cu The Epoch Times pe 26 aprilie.
"Nemulţumirile oamenilor şi lupta în creştere pentru putere între oficialii la nivel înalt sunt pe punctul de a exploda", a spus el.
Aceste incidente includ protestul de Iasomie de anul trecut, fuga şefului poliţiei din Chongqing, Wang Lijun la Consulatul SUA din Chengdu pe 6 februarie, căderea dramatică de fostului secretar de partid din Chongqing, Bo Xilai, fuga de sub arest la domiciliu a avocatului orb pentru drepturile omului, Chen Guangcheng, la Ambasada SUA din Beijing, unde a cerut protecţie, la sfârşitul lunii aprilie.
"În prezent, există plângeri peste tot - în autobuz sau în restaurante - despre mărfuri false şi corupţia şi luarea de mită a funcţionarilor de partid. Oamenii s-au săturat, pur si simplu."
El a subliniat că respectarea dorinţei oamenilor pentru o ţară democratică şi un stat de drept este calea pe care trebuie să o urmeze China.
"China se află acum la o răscruce de drumuri, urmând ca în curând să aibă loc schimbări."