Un mariaj profan între finanţe şi politică a subminat democraţia (lider de sindicat britanic)

Uitaţi de Europa, pieţele sunt cele care deţin puterea reală ce nu dă socoteală nimănui. Un mariaj profan între finanţe şi politică a subminat democraţia şi durata lui s-a consolidat, scrie Mark Serwotka, secretarul general al sindicatului ''Public and Commercial Services Union'', al cincilea ca mărime din Marea Britanie, într-un articol publicat de cotidianul The Guardian.

Când asculţi dezbaterea despre economie în mass-media ai impresia că citeşti un basm. În orice basm trebuie să existe un balaur, iar în acest caz este vorba de 'pieţe' - nevăzute, dar aparent atotputernice. Pierderile de locuri de muncă, reducerile din sectorul bugetar, îngheţarea salariilor, privatizarea, chiar şi reducerile beneficiilor pentru persoanele cu handicap pot fi justificate prin afirmaţia că ''pieţele'' cer acest lucru.

Dar ce sunt pieţele? Cine face parte din ele şi de ce sunt ele atât de puternice? Semnatarul articolului subliniază că nu cu ele a votat, la fel ca şi ceilalţi britanici, deşi se pare că au puterea de a dicta politicile guvernelor alese iar în cazul Italiei chiar de a alege guvernul.

Dacă se doreşte să se înţeleagă sistemul economic actual, ce a mers atât de rău încât a provocat criza şi cum trebuie schimbată situaţia, se impune confruntarea cu fapte, nu cu mituri. În plină criză s-a ridicat cortina, ca în Vrăjitorul din Oz, pentru a descoperi că pieţele nu sunt nimic mai mult decât o cabală a oamenilor bogaţi care îşi servesc propriile interese.

Dacă oamenii nu înţeleg aceste lucruri, vor accepta argumentul că 'nu există alternativă' şi că medicamentul austerităţii este amar, dar necesar, relevă autorul articolului.

Mitului că sectorul public a provocat criza i s-a permis să se dezvolte, iar concluziei periculoase că reajustarea sectorului public ar rezolva criza i s-a permis să se înrădăcineze. Nu a rezolvat şi nici nu o va face, aşa cum chiar FMI a început să conştientizeze, aminteşte Mark Serwotka.

Fabricarea de mituri, tacticile de diversiune, criza şi eşecul redresării reprezintă povestea despre cum a ajuns sectorul financiar să fie lăudat de toate partidele politice majore. Dar a existat şi un alt efect, acela al subminării democraţiei. Mariajul profan dintre finanţe şi politică a eliminat din interesul public trei direcţii-cheie.

În primul rând, dereglementarea. Guverne succesive au creat pieţe pentru sectorul financiar eliminând restricţiile cu privire la ce-i este permis sectorului să facă. Într-o perioadă de criză, autorităţile de reglementare nu au înţeles structurile complexe pe care urmau să le reglementeze.

În al doilea rând, a fost redistribuită bogăţia celor bogaţi. Prin reducerea impozitului pe profit şi rata mai mare a impozitului pe venit, super-bogaţii au pus mâna pe o parte şi mai mare din avuţia naţionala. Acest lucru a însemnat mai multă bogăţie acumulată de tot mai puţine persoane. În loc să se finanţeze serviciile publice - lipsite de cash pe parcursul anilor Thatcher - şi mai mult din capitalul britanic a ajuns în City of London.

Al treilea element este privatizarea. Industrii întregi - de la căile ferate şi telecomunicaţii, la gaz, electricitate şi apă - au fost scoase din proprietatea publică colectivă. Acest lucru a transferat putere de la urnă la portofelul câtorva - directorii şi acţionarii care au obţinut miliarde în urma acestui proces.

Săptămâna aceasta premierul David Cameron a ţinut un discurs despre necesitatea de a repatria puteri de la Bruxelles. Secţiuni ale presei şi liderul UKIP, Nigel Farage, perorează neîncetat cu privire la presupusa influenţă a Bruxellesului asupra vieţilor britanicilor, dar acest lucru devine nesemnificativ în comparaţie cu puterea inexplicabilă a marilor instituţii financiare.

Prin urmare, câţiva englezi naţionalişti vociferanţi l-au forţat pe premier să răspundă agendei lor, când de fapt lucrul de care este nevoie e de a impune supremaţia democraţiei asupra tiraniei pieţelor, în interesul celor mulţi, pledează în final semnatarul articolului.