Un economist rus supus anchetelor sistemului lui Putin fuge din ţară
Un economist proeminent şi consilier guvernamental a fugit din Rusia după ce a fost interogat de anchetatori de stat, pe fondul unei suprimări tot mai mari a grupurilor şi indivizilor care îl critică pe preşedintele Vladimir Putin, potrivit unui raport Reuters.
Serghei Guriev, un economist vorbitor de limbă engleză bine-cunoscut de investitorii occidentali, a fost audiat în calitate de martor într-o investigaţie a fostei companii petroliere Yukos, al cărui fondator, Mihail Hodorkovski, a fost condamnat în 2005 pentru fraudă.
Suporterii şi comentatorii spun că vina sa reală este că l-a sprijinit pe Alexei Navalny, un militant anti-corupţie care a condus protestele împotriva revenirii lui Putin la preşedinţie, proteste pe care Kremlinul a încercat treptat să le suprime.
De la întoarcerea lui Putin la Kremlin după patru ani ca prim-ministru, autorităţile au vizat un spectru larg de persoane pentru a reduce la tăcere pe cei care îl critică pe Putin, Navalny fiind acum judecat pentru fraudă - acuzaţie pe care el o numeşte falsă şi motivată politic.
Organizaţiilor non-guvernamentale - cum ar fi grupurile pentru drepturile omului, monitori electorali independenţi şi agenţii de sondaje, care primesc finanţare externă - li s-a spus să se înregistreze ca "agenţi străini", un termen care aminteşte de Războiul Rece şi care este asociat cu trădarea.
Guriev, rectorul în vârstă de 41 de ani al Noii Şcoli Economice din Moscova, care a fost consilier al primului-ministru Dmitri Medvedev, a făcut parte din consiliul de administraţie al băncii de stat Sberbank şi este un comentator remarcabil în presa locală şi internaţională.
Fuga economistului liberal, fost profesor care a fost invitat la Universitatea Princeton din SUA, a fost confirmată atunci când Sberbank a emis o declaraţie spunând că el a refuzat să candideze pentru realegerea lui în consiliu.
Kremlinul neagă că există o suprimare a adversarilor sau că utilizează sistemul judiciar pentru scopuri politice. Putin a negat, de asemenea, acuzaţiile că îşi ţine adversarii sub observaţie.
Comitetul de Investigaţie, cea mai puternică agenţie de aplicare a legii din Rusia, a anunţat că l-a interogat pe Guriev într-o investigaţie nespecificată privind Yukos, companie petrolieră care a fost falimentată, divizată şi vândută în special statului.