Uimitor: 1.000 de oameni au ales să trăiască pe o insulă mai mică decât un teren de fotbal. Care e motivul?
Pe o mică insulă din al doilea cel mai mare lac de apă dulce din lume, două popoare duc „cel mai mic război” din Africa.
O broască ţestoasă de piatră şi tablă de fier iese din Lacul Victoria, botezat după regretata regină a Marii Britanii, înconjurat de peste 59.500 de kilometri pătraţi de apă. Aici, o mulţime de naţionalităţi se amestecă - în ciuda disputelor teritoriale, a concurenţei pentru pescuit şi a multitudinii de puncte de vedere, toate într-o armonie relativă pe o insulă mai mică de jumătate din mărimea unui teren de fotbal.
Toate acetea au început în urmă cu peste trei decenii, când s-a raportat că aici pescarii câştigau într-o zi de trei până la patru ori mai mult decât câştigau ceilalţi pe uscat într-o lună, ceea ce a determinat pescarii să îşi caute norocul pe insula Migingo, stânca în cauză, aflată chiar la izvorul fluviului Nil.
Motivul? Pe lângă bibanul de Nil profitabil şi abundent - acum la mare căutare, insula Migingo se află chiar lângă graniţa dintre Kenya şi Uganda, iar revendicările divergente au plasat această stâncă singuratică sub autoritatea ambelor state, în funcţie de cine a fost întrebat. Întrebarea "cine va profita şi cine va taxa pe cine?" a devenit subiectul central al unei dispute.
În primii ani ai acestui conflict, începând cu 1991, când insula Migingo era încă acoperită de păsări, şerpi şi buruieni, Poliţia ugandeză, puşcaşii marini kenyeni şi pescarii curajoşi au încercat să ridice corturi, să construiască barăci şi să-şi înalţe steagurile naţionale aici, datorită proximităţii insulei de apele adânci unde pescuitul devenea din ce în ce mai profitabil.
Pe măsură ce cererea pentru bibanul de Nil a explodat, devenind astăzi o industrie de export de milioane de dolari, a crescut şi populaţia insulei în ciuda disputei nerezolvate cu privire la a cui este insula. Potrivit Aljazeera, pescarii care veneau cu barca din Kenya aveau nevoie de două ore pentru a ajunge, în timp ce pescarii din Uganda aveau nevoie de 18 ore, ceea ce a pus capăt dezbaterii pentru unii. În acelaşi timp, apele adânci şi râvnite în care peştele este abundent se aflau clar pe teritoriul Ugandei, susţinându-i revendicările.
În cele din urmă, acordurile au fost încheiate pe cale amiabilă, iar pescarii din ambele ţări au fost lăsaţi pe ţărm să pescuiască, deşi studiile au concluzionat, aşa cum Uganda a recunoscut în cele din urmă, că Migingo era kenyană; o comisie mixtă (şi Google Maps) a oferit dovezi ample în acest sens. Insula se află la 510 metri în interiorul teritoriului Kenyei.
În 2009, insula număra 130 de locuitori. Astăzi, rapoartele spun că pe această mică stâncă sunt înghesuiţi între 400 şi peste 1 000 de oameni, ceea ce o face una dintre cele mai aglomerate insule de pe Pământ.
Viaţa pe o insulă mică şi aglomerată înseamnă că tot felul de oameni se tolerează reciproc în tot felul de moduri. În ianuarie, cineastul Joe Hattab, stabilit în Dubai, a vizitat Migingo pentru a descoperi un amestec de kenyeni şi ugandezi, dar şi tanzanieni şi congolezi. Pe un teritoriu în care jurisdicţia este pusă la îndoială, comunitatea îşi scrie propriile legi; se adună, se amestecă şi creează armonie. „Toţi suntem africani”, îi spune un oficial local lui Hattab în filmul său. „Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei”.
Spiritul antreprenorial prosperă pe insula Migingo, însă acolo unde există profituri de făcut, vor fi şi cei care vor să exploateze. Printre pereţii de tablă care acoperă stânca se află supermarketuri, o farmacie, baruri, un cazinou improvizat în aer liber, frizerii şi cântare pentru pescari. Se spune că toţi cei care locuiesc aici au propria lor afacere.
Daniel Obadha a condus timp de mai mulţi ani o frizerie şi o staţie de încărcare a telefoanelor. „Îmi place să trăiesc pe Migingo”, a declarat el pentru Aljazeera. „Datorită numeroşilor clienţi care vin nu numai din Kenya, ci şi din Uganda şi Tanzania, există o mulţime de afaceri şi câştig mult mai mulţi bani decât câştigam pe continent.” Potrivit lui Hattab, un avantaj al insulei pentru congregaţia sa diversă este faptul că nu sunt necesare vize pentru a locui aici.
Eddison Ouma, un pescar din Uganda, locuieşte aici de mai bine de o jumătate de deceniu, dar, din cauza lungii călătorii cu barca până acasă, îşi poate vizita familia doar de două ori pe an. „Nu avem locuri de muncă, de aceea pescuim”, a declarat Ouma în 2019, adăugând că plăteşte câţiva peşti drept «taxă de protecţie» poliţiei ugandeze care patrulează apele. Din 2004, atât poliţia, cât şi puşcaşii marini au fost mobilizaţi pentru a proteja pescarii de piraţi care, i s-a spus lui Hattab, continuă să îi urmărească şi în prezent.
Oficialii au fost un ghimpe în coastă pentru unii pescari. În 2019, lui Kennedy Ochieng, din Kenya, Poliţia ugandeză i-a confiscat captura de aproape 317 kilograme de biban de Nil, împreună cu combustibilul şi momeala, după ce a fost acuzat că pescuieşte în apele ugandeze, a raportat Aljazeera. În ultimii ani, acordurile au stins o parte din conflicte, permiţând ambelor părţi să pescuiască în apele Ugandei, a relatat France 24, deşi aventurarea prea departe poate duce în continuare la confiscarea capturilor.
O altă parte care a profitat de pe urma câştigurilor sunt operatorii care închiriază ambarcaţiuni, care au obţinut sume mari, percepând pescarilor care nu deţin ambarcaţiuni, opt zecimi din capturile lor pentru a le folosi navele, conform Aljazeera.
Pacea atârnă între două puncte de vedere opuse pe insula Migingo: Kenyenii au susţinut, în mod neobişnuit, că bibanul de Nil se reproduce în apele mai puţin adânci ale Kenyei şi, prin urmare, le aparţine. Ugandezii, pe de altă parte, revendică pe bună dreptate apele adânci unde aceste specii prosperă din abundenţă, deşi insula este fără îndoială kenyană. Gestionată în prezent de ambele naţiuni, insula se străduieşte să se refacă în mijlocul aşa-numitului „cel mai mic război” din Africa.
Astfel, în timp ce guvernele îşi dispută pretenţiile asupra acestui colţ de pământ, o întrebarea rămâne pentru pescari şi viitorul lor: „Cât timp îi vom putea ţine departe de noi?”
