UE va liberaliza piaţa pentru vinurile moldoveneşti

Uniunea Europeană a decis să liberalizeze piaţa pentru vinurile din Moldova. Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş . În urma acestei decizii, producătorii vor putea exporta vinuri în volum nelimitat. Comisia Europeană urmează să ceară astăzi tuturor statelor membre ale Uniunii Europene ridicarea cotelor la importul de vinuri moldoveneşti pe piaţa comunitară, înainte ca procedurile Acordului de Liber Schimb să fie aplicate.
Degustare de vinuri. (MARTIN BERNETTI / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
25.09.2013

Uniunea Europeană a decis să liberalizeze piaţa pentru vinurile din Moldova.

Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş . În urma acestei decizii, producătorii vor putea exporta vinuri în volum nelimitat. Comisia Europeană urmează să ceară astăzi tuturor statelor membre ale Uniunii Europene ridicarea cotelor la importul de vinuri moldoveneşti pe piaţa comunitară, înainte ca procedurile Acordului de Liber Schimb să fie aplicate.

„Urmează în următoarele săptămâni, nu mai mult de câteva luni, să primească avizul şi din partea Consiliului miniştrilor Uniunii Europene. Sunt convins şi aici România va prelua leadership-ul pentru ca această decizie să se fie adoptată cât mai repede. Vinul moldovenesc nu va mai avea îngrădiri, nici de ordin tarifar, nici de ordin cantitativ. Trebuiesc respectate doar normele calitative sau normele de siguranţă alimentară. Sunt aceleaşi norme care se aplică pentru toate vinurile europene”, a mai adăugat Dacian Cioloş.

Ministrul Agriculturii recomandă producătorilor moldoveni să fie mai insistenţi în promovarea vinurilor. "Recomand producătorilor de vinuri să fie mai insistenţi în promovare, comercializare fără promovare este imposibilă. Trebuie să existe cât mai multă promovare. Acel oficiu al Vinului, care a fost creat recent, va trebui să preia iniţiativa în promovare. În acest scop au fost prevăzute 20 de milioane de lei. Vom avea şi alte surse adiţionale de la partenerii de dezvoltare", a declarat Vasile Bumacov.

Reamintim că la începutul acestei luni, după vizita lui Dimitri Rogozin la Chişinău, Serviciul sanitar rus "Rospotrebnadzor" a anunţat un embargo la vinurile moldoveneşti. Şeful Agenţiei, Ghenadi Onişcenko, a declarat că interdicţia va intra în vigoare pe un termen nedeterminat, pentru că testele de laborator au demonstrat că în loturile de vinuri importate în ultimele zile s-a depistat un conţinut sporit de dibutilftalat, substanţă nocivă care afectează în special rinichii şi ficatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor