UE lansează o strategie de promovare a ”combustibililor curaţi”

Comisia Europeană a anunţat un pachet ambiţios de măsuri vizând crearea de staţii de combustibili alternativi în întreaga Europa, cu standarde comune de proiectare şi utilizare. Până în prezent, iniţiativele politice au vizat în principal combustibilii înşişi şi vehiculele, fără a lua în considerare distribuţia combustibililor. Măsurile de stimulare au fost lipsite de coordonare şi insuficiente.
(photos.com)
Epoch Times România
24.01.2013

Comisia Europeană a anunţat un pachet ambiţios de măsuri vizând crearea de staţii de combustibili alternativi în întreaga Europa, cu standarde comune de proiectare şi utilizare. Până în prezent, iniţiativele politice au vizat în principal combustibilii înşişi şi vehiculele, fără a lua în considerare distribuţia combustibililor. Măsurile de stimulare au fost lipsite de coordonare şi insuficiente.

Combustibilii curaţi întâmpină trei obstacole principale: costul ridicat al vehiculelor, un nivel scăzut de acceptare din partea consumatorilor, precum şi lipsa staţiilor de reîncărcare şi realimentare. Este un cerc vicios. Nu se construiesc staţii de realimentare deoarece nu există suficiente vehicule. Vehiculele nu se vând la preţuri competitive, deoarece nu există cerere suficientă. Consumatorii nu cumpără vehiculele, deoarece au preţuri ridicate şi nu există staţii. Prin urmare, Comisia Europeană propune stabilirea unui pachet de obiective obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte infrastructura destinată combustibililor curaţi, cum ar fi energia electrică, hidrogenul şi gazul natural, precum şi standarde comune la nivelul UE pentru echipamentele necesare.

Pachetul privind energia nepoluantă pentru transport constă într-o comunicare privind o strategie europeană în materie de carburanţi alternativi, o directivă privind infrastructura şi standardele şi un document de însoţire care să descrie un plan de acţiune pentru dezvoltarea de gaz natural lichefiat în sectorul transportului maritim.

Siim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil cu transporturile, a declarat în legătură cu acest subiect că „dezvoltarea unor combustibili alternativi inovatori este o modalitate evidentă de a creşte în Europa eficienţa utilizării resurselor, de a reduce dependenţa excesivă de petrol şi de a promova un sector al transporturilor care să fie pregătit să răspundă cerinţelor secolului al XXI-lea. Până în 2020, numărul vehiculelor electrice aflate în circulaţie în China şi în Statele Unite va depăşi 6 milioane, conform estimărilor celor două ţări. Aceasta este pentru Europa o ocazie excelentă să îşi construiască o poziţie puternică pe o piaţă globală în plină dezvoltare”.

Principalele măsuri propuse

În domeniul energiei electrice: situaţia punctelor de încărcare cu energie electrică variază considerabil în UE. Lideri în acest domeniu sunt Germania, Franţa, Ţările de Jos, Spania şi Regatul Unit. Propunerea legislativă a Comisiei prevede să se impună, în fiecare stat membru, un număr minim de puncte de reîncărcare echipate cu o priză comună. Obiectivul este de a avea un număr suficient de puncte de încărcare, astfel încât producătorii de automobile să se poată lansa într-o producţie de masă, la preţuri rezonabile.

O priză comună la nivelul UE este un element esenţial pentru adoptarea pe scară largă a acestui combustibil. Pentru a pune capăt incertitudinilor de pe piaţă, Comisia Europeană a anunţat joi că priza de „tip 2” va servi drept standard comun în întreaga Europa.

Hidrogen: Germania, Italia şi Danemarca deţin deja un număr semnificativ de staţii de realimentare cu hidrogen, deşi unele dintre acestea nu sunt accesibile publicului. Sunt încă necesare standarde comune pentru anumite componente, cum ar fi furtunurile pentru combustibil. Conform prezentei propuneri, staţiile de alimentare existente vor fi conectate pentru a forma o reţea cu standarde comune, asigurând mobilitatea vehiculelor pe baza de hidrogen. Aceasta se aplică celor 14 state membre care dispun în prezent de o reţea de hidrogen.

Biocombustibili: reprezintă deja aproape 5% din piaţă. Aceştia sunt utilizaţi în amestec cu combustibili tradiţionali şi nu necesită nicio infrastructură specifică. O provocare majoră o va reprezenta asigurarea sustenabilităţii acestora.

Gaz natural lichefiat (GNL) şi comprimat (GNC): GNL este utilizat pentru transporturile pe apă, atât maritime, cât şi fluviale. Infrastructura GNL pentru alimentarea vaselor este într-un stadiu foarte incipient, doar Suedia având instalaţii de buncherare cu GNL la scara mică pentru navele maritime, existând planuri de construire a unor astfel de instalaţii în alte câteva state membre. Comisia propune ca, până în 2020 şi, respectiv, 2025, să se instaleze staţii de realimentare cu GNL în toate cele 139 de porturi maritime şi fluviale care fac parte din reţeaua centrală transeuropeană de transport. Nu este vorba despre mari terminale de gaz, ci de staţii de realimentare fixe ori mobile. Sunt vizate toate porturile principale din UE.

GNL: Gazul natural lichefiat este utilizat şi de camioane, însă există doar 38 de staţii de alimentare în UE. Comisia propune ca, până în 2020, să se instaleze staţii de realimentare la fiecare 400 km pe şoselele care fac parte din reţeaua centrală transeuropeană de transport.

GNC: Gazul natural comprimat este utilizat în principal de automobile. În prezent, un milion de vehicule utilizează acest combustibil, ceea ce reprezintă 0,5% din flotă; sectorul îşi propune creşterea de zece ori a acestei cifre până în 2020. Propunerea Comisiei va garanta că, până în 2020, vor fi disponibile în întreaga Europa puncte de realimentare accesibile publicului, cu standarde comune, la intervale de maximum 150 km.

GPL: Gaz petrolier lichefiat. Nu este prevăzută nicio acţiune pentru GPL, infrastructura de bază fiind deja stabilită.

Modificând reglementările naţionale pentru a încuraja implicarea şi investiţiile sectorului privat, statele membre vor fi în măsură să pună în aplicare aceste schimbări, fără ca aceasta să implice neapărat cheltuieli publice. Sprijinul din partea UE este deja disponibil prin fondurile alocate TEN-T, fondul de coeziune şi fondurile structurale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor