Ţuţuianu: SRI a dispus denunţarea protocoalelor care nu mai corespund
alte articole
Şeful Comisiei pentru Controlul SRI, PSD-istul Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi că directorul SRI a dispus denunţarea de către Serviciu a protocoalelor de colaborare interinstituţionale care nu mai respectă criteriile de necesitate, actualitate sau utilitate. Declaraţiile lui Ţuţuianu au fost făcute după şedinţa comisiei la care a luat parte şi Eduard Hellvig, relatează Realitatea.net.
”În urma analizei realizate la SRI din dispoziţia domnului Hellvig, s-a constatat că unele protocoale de colaborare nu mai corespund realităţilor juridice ori nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii, iar altele dintre aceste protocoale şi-au atins obiectivele. Ca urmare, directorul SRI a hotărât denunţarea tuturor protocoalelor aflate în această situaţie, cu notificarea cosemnatarilor, inclusiv cele din domeniul justiţiei care nu mai corespund criteriilor de necesitate, actualitate şi utilitate”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
SRI a încheiat astfel de protocoale de colaborare interinstituţională începând din 1992, iar unele dintre acestea au fost aprobate de CSAT. Un astfel de protocol de colaborare a fost încheiat, în februarie 2009, între SRI şi Parchetul General, a declarat Ţuţuianu.
Cât despre domeniul cooperării dintre SRI şi Parchetul General, Ţuţuianu a precizat - răspunzând presei - că a întrebat şi el acest lucru şi a fost informat că vizează cooperarea pentru "activitatea de valorificare a informaţiilor" legate de siguranţa naţională, actele de terorism, ameninţări la adresa securităţii naţionale şi "alte infracţiuni grave". Concret, "activitatea SRI a urmărit asigurarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de art 91 şi 98 din vechiul cod de procedură penală", respectiv interceptare şi înregistrare de convorbiri, comunicări electronice, înregistrări ambientale, localizare prin GPS, înregistrare imagini etc., a afirmat Ţuţuianu, citat de Hotnews.
Întrebat dacă a existat un protocol între SRI şi DNA, Ţuţuianu a precizat că "DNA e o structură a acestui parchet", iar aceste protocoale "au funcţionat până anul trecut când a fost publicată decizia CCR" care interzicea folosirea tehnicii SRI pentru monitorizări făcute de procurori.