Turcia ordonă să fie arestaţi încă 47 de jurnalişti
alte articole
Autorităţile turce au ordonat miercuri arestarea altor 47 de jurnalişti, a declarat un oficial guvernamental. Acţiunea este parte a unei campanii de suprimare a susţinătorilor clericului musulman Fethullah Gulen, care este exilat în SUA şi acuzat de Ankara de organizarea puciului recent eşuat.
“Arestările de astăzi acoperă directori şi o parte din personal, inclusiv redactori ai ziarului Zaman (deja pe cale de dispariţie), o organizaţie media a mişcării lui Gulen”, a declarat oficialul reporterilor, cerând să rămână anonim.
“Pe procurori nu îi interesează ce au scris sau declarat redactorii individuali. În acest moment, raţionamentul este acela că angajaţii proeminenţi ai ziarului Zaman s-ar putea să aibă informaţii despre reţeaua lui Gulen şi, prin urmare, acest lucru ar putea ajuta investigaţia”, a adăugat el.
Criticii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan susţin că acesta foloseşte tentativa de lovitură de stat din 15-16 iulie ca pretext pentru a înlătura opoziţia şi pentru a-şi întări controlul asupra ţării. Campania de suprimare a atras critici din partea Uniunii Europene, la care vrea să adere Turcia.
Autorităţile turce au închis ziarul Zaman în luna martie, ca parte a acţiunii de suprimare a persoanelor suspectate că ar fi susţinători ai lui Gulen. În plus, guvernul turc a accelerat campania de la puciul eşuat, prin suspendarea, concedierea sau investigarea a peste 60.000 de militari, poliţişti, profesori, judecători, funcţionari civili, jurnalişti şi alţii.
Gulen, în vârstă de 75 de ani, neagă orice implicare în lovitura în care au murit cel puţin 246 de persoane. Cândva un aliat al lui Erdogan, Gulen şi-a construit o reţea amplă de şcoli, organizaţii de caritate şi companii în Turcia pe parcursul mai multor decenii.
Pe lista jurnaliştilor arestaţi miercuri se regăsesc unii cunoscuţi pentru activismul lor de stânga şi care nu împărtăşesc viziunea religioasă globală a mişcării guleniste.
În cel mai recent val de detenţii, poliţia a năvălit în locuinţa lui Sahin Alpay în jurul orei locale 6 a.m. (11:00 p.m. EDT) şi l-au arestat două ore şi jumătate mai târziu, după ce i-au percheziţionat proprietatea dintr-o zonă centrală a Istanbulului, a raportat agenţia de ştiri Dogan.
Alpay, care a avut o rubrică în ziarul Zaman, este un fost oficial în CHP, principalul partid de stânga din opoziţie.
Luni, mass media a raportat că au fost emise mandate de arestare pentru 42 de jurnalişti, incluzându-l pe binecunoscutul comentator şi fost parlamentar Nazli Ilicak.
Dintre cei 42, doar 16 au fost până acum luaţi în custodia autorităţilor, a anunţat agenţia de ştiri Dogan.