Trump va anunţa sancţiuni comerciale împotriva Chinei din cauza furtului de proprietate intelectuală

Preşedintele american Donald Trump. (Getty Images)
Andrei Popescu
22.03.2018

SUA a acuzat China că forţează companiile americane să împartă proprietatea lor intelectuală cu firmele deţinute de statul comunist chinez, ceea ce va amplifica probabil tensiunile comerciale globale.

Preşedintele american Donald Trump va anunţa joi noi sancţiuni împotriva Chinei pentru furtul de proprietate intelectuală americană, potrivit unui oficial al Casei Albe.

Acţiunea are loc pe fondul temerilor amplificate privind un potenţial război comercial ce ar putea fi declanşat de intenţia SUA de a introduce tarife asupra importurilor de oţel şi aluminiu.

Raj Shah, adjunct al secretarului de presă al Casei Albe, a declarat miercuri agenţiei de ştiri AFP: “Mâine, preşedintele va anunţa acţiunile pe care a decis să le ia pe baza investigaţiei 301 desfăşurată de reprezentantul SUA pentru comerţ asupra eforturilor conduse de statul chinez” de a fura tehnologie şi proprietate intelectuală americane”.

De asemenea, ar putea fi lansate restricţii şi asupra investiţiilor chineze în Statele Unite.

După ce i-a cerut lui Trump să nu acţioneze pe baza emoţiilor, Beijingul ar putea impune contramăsuri asupra exporturilor de produse agricole americane. China a acuzat SUA că a abuzat în repetate rânduri de reglementările comerciale internaţionale stabilite de Organizaţia Mondială a Comerţului.

În 2016, comerţul global dintre Stastele Unite şi China a ajuns la 579 miliarde de dolari, importurile chineze de produse americane totalizând 115,8 miliarde de dolari, pe când importurile americane de produse chinezeşti s-au ridicat la valoarea de 462,8 miliarde de dolari. Doar Uniunea Europeană a înregistrat o valoare mai ridicată în comerţul său cu SUA în 2016. Anul trecut, SUA a avut un deficit comercial de 375 miliarde de dolari cu China, deşi exporturile americane în China au crescut mult, atingând un nou record.

Preşedintele Federal Reserve, Jerome Powell, a declarat că perspectiva unui război comercial reprezintă o ameninţare tot mai mare pentru Statele Unite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor