Trump temperează speranţele privind o întâlnire Zelenski-Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Donald Trump, Vladimir Putin, întâlnire la Helsinki, arhivă (Brendan Smialowski / Getty Images)
Redacţia
26.08.2025

Preşedintele SUA, Donald Trump, a temperat luni aşteptările privind o întâlnire între Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

„Nu ştiu dacă se vor întâlni. Poate că da, poate că nu”, a declarat Trump la Washington, potrivit DPA.

De la preluarea celui de-al doilea mandat în ianuarie, Trump a depus eforturi repetate pentru a pune capăt războiului din Ucraina, făcând presiuni asupra lui Zelenski şi Putin să se întâlnească pentru a ajunge la un acord.

Deşi Trump l-a primit pe Putin în Alaska la începutul acestei luni şi s-a întâlnit cu liderii europeni la Casa Albă săptămâna trecută, perspectiva unui summit pentru a pune capăt războiului pare încă îndepărtată.

„Depinde de ei. Întotdeauna spun că sunt necesari doi pentru a dansa tango şi cred că ar trebui să se întâlnească înainte de a avea eu o întâlnire şi, probabil, să încheie acordul”, a declarat Trump luni.

Preşedintele SUA a indicat tensiunile personale dintre Putin şi Zelenski ca obstacol în calea unei întâlniri.

„Nu se înţeleg prea bine. Există o antipatie personală enormă între cei doi, şi va trebui să rezolvăm asta, dar aş vrea să-i văd mai întâi întâlnindu-se”, a spus el.

„Ei ar vrea să fiu acolo. S-ar putea să fiu acolo, s-ar putea să nu fiu. Vom vedea, dar am vrut ca ei să-şi rezolve mai întâi diferenţele, pentru că, în ultimă instanţă, este o chestiune între ei”, a adăugat Trump.

Trump a declarat anterior că a vorbit din nou cu Putin şi a lăudat disponibilitatea liderului rus de a vizita Alaska, calificând-o drept o „declaraţie importantă” care dovedeşte dorinţa sa de pace.

„Fiecare conversaţie pe care o am cu el este una bună. Apoi, din păcate, se lansează o bombă în Kiev sau în alt loc, şi atunci mă înfurii foarte tare”, a spus Trump.

Trump a spus că a crezut că conflictul din Ucraina va fi cel mai uşor de rezolvat pentru el, dar că „în război se întâmplă lucruri ciudate”.

După întâlnirea lui Zelenski cu Trump în Biroul Oval, lunea trecută, Putin a declarat că Moscova este pregătită să ducă contactele bilaterale în negocierile cu Ucraina la un nivel superior, cum ar fi cel al miniştrilor de externe.

Cu toate acestea, ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri pentru postul american NBC că Moscova nu vede niciun temei pentru o întâlnire directă cu Zelenski, deoarece cele două părţi au poziţii foarte diferite în ceea ce priveşte cererile lor.

Zelenski urma să se întâlnească luni la Kiev cu trimisul special al SUA, Keith Kellogg, în vederea pregătirii unei reuniuni a grupului de negociere ucraineano-american la sfârşitul săptămânii, pentru a vorbi despre posibile discuţii cu ruşii.

Moscova şi Kievul au reluat negocierile directe în acest an, pentru prima dată din 2022.

Cu toate acestea, acordurile încheiate la Istanbul s-au limitat până în prezent la aspecte umanitare, precum schimbul de prizonieri de război şi de corpurile soldaţilor ucişi, precum şi returnarea copiilor ucraineni către rudele lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor