Trump îl acuză pe Macron că ar "căuta publicitate" în contextul plecării sale anticipate de la summitul G7

Preşedintele american Donald Trump l-a criticat dur pe omologul său francez Emmanuel Macron, acuzându-l că ar „căuta publicitate”, într-o postare pe reţelele de socializare, informează POLITICO.
„Intenţionat sau nu, Emmanuel greşeşte întotdeauna”, a scris Trump pe platforma Truth Social, respingând afirmaţia preşedintelui francez potrivit căreia ar fi contribuit la negocierea unui acord de încetare a focului între Israel şi Iran.
Mesajul a fost publicat în timp ce Trump se afla la bordul avionului prezidenţial Air Force One, care decola din Calgary spre Washington, după ce liderul american a decis să părăsească summitul G7 de la Kananaskis (Canada) cu o zi mai devreme. Casa Albă a invocat „situaţia din Orientul Mijlociu” ca motiv al plecării anticipate.
Anterior, preşedintele francez Emmanuel Macron sugerase în faţa presei că Trump se întoarce în SUA pentru a negocia un armistiţiu între Israel şi Iran.
„Există într-adevăr o ofertă de întâlnire şi un schimb de opinii. Statele Unite au dat asigurări că vor găsi o soluţie pentru armistiţiu şi, din moment ce pot exercita presiuni asupra Israelului, lucrurile se pot schimba”, a declarat Macron.
Trump a reacţionat ferm, respingând interpretarea liderului francez: „Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în căutare de publicitate, a afirmat în mod eronat că am părăsit summitul G7 din Canada pentru a mă întoarce la Washington ca să lucrez la un ‘armistiţiu’ între Israel şi Iran. Greşit! El nu are nicio idee de ce mă îndrept acum spre Washington, dar cu siguranţă nu are nimic de-a face cu un armistiţiu. Este vorba de ceva mult mai important. Fie intenţionat, fie nu, Emmanuel greşeşte întotdeauna. Rămâneţi pe recepţie!”, a scris Trump pe Truth Social.
Cu o zi înainte, Trump postase un mesaj alarmist în care spunea: „Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul!”
Această nouă ieşire a fost percepută drept un regres în relaţiile dintre Washington şi Bruxelles, afectând eforturile Uniunii Europene de a menţine o colaborare stabilă cu administraţia americană. De altfel, Macron s-a poziţionat în ultimii ani ca unul dintre interlocutorii principali ai lui Trump în Europa, o relaţie care datează din primul său mandat.
În campania electorală din SUA de anul trecut, Trump îl lăudase pentru inteligenţă, dar adăugase şi că „Macron ţi-ar lua cămaşa de pe tine dacă nu ai şti ce faci”.