Trump a luat decizia privind strategia afgană: Mattis
alte articole
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a făcut anunţul duminică, precizând că Trump va fi cel care va expune noul plan. Cu toate acestea, Mattis nu a oferit detalii despre decizia luată cu privire la Afganistan.
"Sunt ferm convins că procesul strategic a fost suficient de riguros şi nu a început cu o condiţie prestabilită în ceea ce priveşte întrebările care ar putea fi puse şi deciziile ce ar putea fi luate", a declarat Mattis în Iordania, la începutul turneului de cinci zile în Orientul Mijlociu şi Europa de Est.
"Toţi cei care au fost obiectivi au fost ascultaţi", a notat el, inclusiv oficialii bugetari responsabili pentru finanţarea acţiunii.
Sâmbătă, Trump a scris într-un tweet că la întâlnirea de la Camp David "s-au luat multe decizii, inclusiv despre Afganistan".
Se pare că noua strategie ar permite Pentagonului să-şi extindă prezenţa militară în Afganistan. Înainte de învestirea sa, Trump şi-a exprimat în mai multe rânduri frustrarea faţă de războiul de 16 ani.
Într-un ordin executiv emis în februarie, Trump l-a însărcinat pe Mattis să elaboreze o strategie afgană care urma să fie predată la jumătatea lunii iulie, însă cronologia stabilită a fost schimbată din cauza solicitării preşedintelui de a fi revizuită.
În iunie s-a relatat că Trump i-a permis lui Mattis să mărească cu aproximativ 4.000 nivelul estimat de 8.400 de soldaţi în Afganistan.
Mattis a reiterat că toate deciziile strategice i-au revenit lui Trump şi că avea nevoie de mai mult timp să se gândească.
"Preşedintele trebuia să ia decizii strategice", a spus Mattis. "El nu m-a însărcinat, atunci când a venit, să iau decizii tactice şi operaţionale. El nu a delegat nimic din decizia strategică".
"El a propus într-adevăr căi de a acţiona foarte diferite şi cred că acum are nevoie de weekend pentru a se gândi la modul în care le va explica poporului american", a adăugat şeful Pentagonului.
Statele Unite au invadat Afganistanul în 2001 pentru a eradica talibanii şi alte grupuri teroriste. După ani de ciocniri soldate cu numeroase victime însă, talibanii par a fi devenit mai puternici, iar grupul terorist Daesh (ISIL) a câştigat de asemenea teren în ţară.