Tribunal - Google nu trebuie să vândă Chrome, dar trebuie să împărtăşească unele date cu concurenţii pentru a rezolva cazul de monopol

Marţi, un judecător federal a ordonat o reorganizare a motorului de căutare Google, în încercarea de a reduce puterea corozivă a unui monopol ilegal, respingând în acelaşi timp încercarea guvernului SUA de a diviza compania şi de a impune alte restricţii, transmite AP.
Decizia de 226 de pagini luată de judecătorul districtual american Amit Mehta din Washington, D.C., va avea probabil un impact asupra peisajului tehnologic într-un moment în care industria este remodelată de descoperirile din domeniul inteligenţei artificiale — inclusiv „motoarele de răspuns” conversaţionale, pe măsură ce companii precum ChatGPT şi Perplexity încearcă să răstoarne poziţia de lungă durată a Google ca principală poartă de acces la internet.
Inovaţiile şi concurenţa declanşate de IA au remodelat, de asemenea, abordarea judecătorului cu privire la măsurile corective în cazul antitrust vechi de aproape cinci ani, intentat de Departamentul de Justiţie al SUA în timpul primei administraţii a preşedintelui Donald Trump şi continuat de administraţia preşedintelui Joe Biden.
„Spre deosebire de cazul tipic în care sarcina instanţei este de a soluţiona un litigiu pe baza faptelor istorice, aici instanţa este rugată să privească într-o bilă de cristal şi să se uite spre viitor. Nu este tocmai punctul forte al unui judecător”, a scris Mehta.
Judecătorul încearcă să ţină Google sub control, interzicând unele dintre tacticile utilizate de companie pentru a atrage trafic către motorul său de căutare şi alte servicii. Decizia va deschide, de asemenea, unele dintre preţioasele baze de date cu informaţii strict protejate despre căutări, care au oferit Google un avantaj aparent insurmontabil.
Măsurile restrictive impuse Google vor exclude contractele care conferă motorului său de căutare, aplicaţiei Gemini AI, Play Store pentru Android şi asistentului virtual o poziţie exclusivă pe smartphone-uri, computere personale şi alte dispozitive.
Dar Mehta nu a mers până la a interzice tranzacţiile de miliarde de dolari pe care Google le-a făcut de ani de zile pentru a-şi asigura motorul de căutare ca implicit pe smartphone-uri, computere personale şi alte dispozitive. Aceste tranzacţii, care implică plăţi de peste 26 de miliarde de dolari anual, au fost una dintre principalele probleme care l-au determinat pe judecător să concluzioneze că motorul de căutare Google era un monopol ilegal, dar a decis că interzicerea lor în viitor ar face mai mult rău decât bine.
Judecătorul a respins, de asemenea, eforturile Departamentului de Justiţie al SUA de a obliga Google să vândă popularul său browser Chrome, concluzionând că era o măsură nejustificată care „ar fi incredibil de complicată şi extrem de riscantă”.
Parţial pentru că permite continuarea acordurilor implicite, Mehta ordonă Google să ofere rivalilor actuali şi potenţiali acces la unele dintre secretele motorului său de căutare – datele stocate din trilioane de interogări pe care le-a folosit pentru a îmbunătăţi calitatea rezultatelor căutărilor. Aceasta este o măsură la care Google s-a opus cu vehemenţă, susţinând că este nedreaptă şi că ar creşte riscul pentru confidenţialitate şi securitate pentru miliarde de oameni care au pus întrebări motorului său de căutare – uneori abordând subiecte sensibile.
Şefa departamentului antitrust al Ministerului Justiţiei, Gail Slater, a salutat decizia ca fiind „o victorie importantă pentru poporul american”, chiar dacă agenţia nu a obţinut tot ceea ce a solicitat. „Acum evaluăm opţiunile şi analizăm dacă măsurile dispuse sunt suficiente”, a scris Slater într-o postare.
Într-o postare proprie, Google a prezentat hotărârea lui Mehta ca o confirmare a poziţiei sale de lungă durată, potrivit căreia acest caz nu ar fi trebuit să fie intentat. Decizia „recunoaşte cât de mult s-a schimbat industria odată cu apariţia IA, care oferă oamenilor mult mai multe modalităţi de a găsi informaţii”, a scris Lee-Anne Mulholland, vicepreşedinte Google pentru afaceri de reglementare. „Acest lucru subliniază ceea ce spunem de când acest caz a fost intentat în 2020: concurenţa este intensă şi oamenii pot alege cu uşurinţă serviciile pe care le doresc.”
Compania din Mountain View, California, a promis deja că va face apel împotriva concluziilor judecătorului privind monopolul, emise acum 13 luni, care au dus la hotărârea de marţi.