Transparency International Moldova: Democraţia subminată, legile nu lucrează. Ţara se transformă într-un stat captiv
alte articole
Transparency International a lansat la Berlin, Indicele Percepţiei Corupţiei pentru anul 2016 (IPC 2016), potrivit căruia, Republica Moldova a înregistrat un scor al IPC de 30 puncte şi s-a plasat pe locul 123 din 176 ţări incluse în clasament. În 2015, scorul indicelui a fost de 33 puncte, locul – 103 din 168 ţări, rezultatele IPC 2016 fiind cele mai proaste pentru Republica Moldova în ultimii cinci ani.
Potrivit unui comunicat de presă, deşi în anul 2016 în Republica Moldova au fost adoptate o serie de proiecte de acte legislative în domeniul anticorupţie, a continuat reforma organelor anticorupţie, a fost încheiat acordul cu FMI şi deblocată finanţarea din partea partenerilor de dezvoltare, un şir de evenimente arată totuşi că legile adoptate nu lucrează, valorile democratice sunt subminate, iar Moldova se transformă într-un stat captiv.
Astfel, până în prezent nu au fost traşi la răspundere pentru admiterea fraudei bancare decidenţii responsabili de securitatea sistemului bancar şi de prevenirea spălării banilor. Activitatea Autorităţii Naţionale de Integritate recent create este împiedicată de lacunele din cadrul legal, fiind periclitată aplicarea politicilor declarării şi controlului averii şi intereselor. Resetarea sistemului anticorupţie nu şi-a atins scopul, rămânând actuală problema dublării competenţelor organelor de urmărire penală şi starea de captivitate a acestora.
Concursurile orchestrate şi numirea persoanelor cu probleme de integritate în funcţii publice, abuzarea de clauza „date cu caracter personal” pentru a îngrădi accesul la informaţiile publice, încercările de a controla viaţa privată a persoanelor neloiale sistemului sub pretextul prevenirii crimelor cibernetice (Big Brother), justiţia selectivă şi procese judiciare de rezonanţă secretizate, intimidarea avertizorilor de integritate, avocaţilor, judecătorilor, jurnaliştilor de investigaţie şi activiştilor civici, atacurile la adresa diplomaţilor şi reprezentanţilor partenerilor de dezvoltare care au reiterat probleme din domeniile judiciar şi anticorupţie, încercarea de a legaliza proprietăţile dobândite fraudulos sub pretextul liberalizării capitalului şi stimulării fiscale – toate acestea au avut drept consecinţă înrăutăţirea situaţiei în domeniul anticorupţie.
Transparency International - Moldova îndeamnă guvernanţii din Republica Moldova să promoveze sincer valorile europene, democraţia, supremaţia legii, libera concurenţă, iar societatea civilă – să apere aprig aceste valori, urmând exemplul ţărilor din imediata vecinătate.
IPC este un indice agregat care reflectă nivelul perceperii corupţiei din sectorul public în diferite ţări ale lumii. Indicele se calculează la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie. IPC 2016 are la bază 13 studii efectuate de instituţii internaţionale notorii, inclusiv 9 studii pentru Republica Moldova.
Clasamentul IPC 2016 cuprinde 176 de ţări, în fruntea acestuia fiind Danemarca şi Noua Zeelandă cu un scor de 90 de puncte, Finlanda (89 puncte) şi Suedia (88 puncte), în coada clasamentului sunt Somalia (10 puncte), Sudanul de Sud (11 puncte), Coreea de Nord (12 puncte) şi Siria (13 puncte).
Corupţia sistemică şi inegalităţile sociale se susţin reciproc, duc la pierderea încrederii populaţiei în instituţiile statului şi oferă teren fertil pentru apariţia politicienilor populişti. "În ţările cu liderii populişti sau autocraţi putem vedea un declin al democraţiei, încercări de a dezbina societatea civilă, limita libertatea presei şi slăbi independenţa sistemului judiciar. În loc de a lupta împotriva unor sisteme de cronism şi cumetrism, aceşti lideri creează sisteme şi mai corupte", a declarat José Ugaz, preşedinte al Transparency International.